Andreea Moldovan, aşteptată cu flori la Spitalul de Boli Infecţioase din Braşov
Fostul secretar de stat de la Ministerul Sănătăţii, Andreea Moldovan, a fost aşteptată cu flori la Spitalul de Boli Infecţioase din Braşov. Moldovan se întoarce la spitalul braşovean după ce a fost demisă de premierul Florin Cîţu.
Câţiva susţinători s-au adunat joi în faţa unităţii medicale. Deoarece este o unitate COVID, simpatizanţii nu au fost primiţi în interior. Buchetele de flori au fost luate de o angajată a Spitalului de Boli Infecţioase. Îmbrăcată în echipament de protecţie, aceasta a luat florile de la uşa unităţii medicale.
Participanţii au spus că au venit cu flori deoarece respectă profesionalismul medicului Moldovan şi că vor să-şi arate recunoştinţa pentru sacrificiul făcut.
Andreea Moldovan a fost demisă din funcţia de secretar de stat la Ministerul Sănătăţii. Premierul Florin Cîţu a luat decizia deoarece a acuzat-o că a semnat ordinul privind carantina fără a fi consultat.
Moldovan a anunţat că va respecta decizia prim-ministrului şi că se întoarce la spitalul de Boli Infecţioase din Braşov. Anterior, ea a ocupat funcţia de director medical al spitalului braşovean.
Urmărește Business Magazin
Citeşte pe zf.ro
Citeşte pe alephnews.ro
Citeşte pe fanatik.ro
Citeşte pe smartradio.ro
Citeşte pe comedymall.ro
Citeşte pe MonitorulJustitiei.ro











