Anchetă germano-română: doi cetăţeni români, arestaţi la "Hackerville" (Râmnicu Vâlcea) într-o schemă de fraudă online cu vânzări de maşini. Prejudiciu de peste 660.000 de euro şi peste 5.000 de anunţuri auto false, potrivit poliţiei bavareze

Autor: Adrian Seceleanu Postat la 02 august 2026 13 afişări

Doi cetăţeni români au fost arestaţi la Râmnicu Vâlcea, într-o anchetă transfrontalieră de fraudă online cu vânzări de autovehicule, care ar fi produs un prejudiciu de peste 660.000 de euro. Ancheta a fost condusă de Centrul specializat pentru criminalitate informatică al landului Bavaria (Zentralstelle Cybercrime Bayern), din cadrul Parchetului General din Bamberg, şi de Inspectoratul de Poliţie Criminală din Coburg, împreună cu autorităţile de anchetă din România, potrivit unui comunicat comun al acestui centru şi al Prezidiului de Poliţie din Franconia Superioară (Oberfranken).

Ancheta a început în ianuarie 2026, când procurorii specializaţi şi o grupă de investigaţii creată special la Coburg, denumită „Cardealer”, au deschis cercetări împotriva unei grupări iniţial necunoscute, pentru suspiciunea, printre altele, de înşelăciune săvârşită cu caracter profesional (gewerbsmäßiger Betrug, echivalentul unei fraude comise în mod repetat, ca sursă de venit).

Potrivit concluziilor de până acum ale anchetatorilor, autorii ar fi obţinut acces neautorizat la conturile de utilizator ale unor dealeri auto legitimi de pe platforme online şi ar fi publicat acolo anunţuri de vânzare falsificate. În plus, la vânzarea maşinilor, ar fi falsificat facturile, astfel încât persoanele păgubite au virat banii nu în conturile comercianţilor reali, ci în conturi bancare controlate de autori, deschise în Germania şi Spania.

Din septembrie 2025, gruparea ar fi preluat câteva sute de conturi de dealeri şi ar fi publicat peste 5.000 de oferte auto falsificate, arată sursa citată. Prejudiciul provocat cumpărătorilor de bună-credinţă este estimat, în stadiul actual al anchetei, la peste 660.000 de euro.

În urma investigaţiilor, doi suspecţi au fost identificaţi. În cadrul unei operaţiuni comune cu autorităţile române („Action Day”), pe 7 iulie 2026, doi cetăţeni români, de 40 şi, respectiv, 44 de ani, au fost reţinuţi la Râmnicu Vâlcea, unde au avut loc şi percheziţii. La măsurile din România au participat direct doi procurori ai Centrului pentru criminalitate informatică din Bavaria şi anchetatori de la poliţia din Coburg. La faţa locului au fost ridicaţi bani în numerar şi monede de aur în valoare de aproximativ 100.000 de euro, predaţi imediat ofiţerilor germani.

Cei doi acuzaţi au fost deja extrădaţi în Germania şi aduşi în faţa judecătorului care decide asupra arestării. În prezent, ei se află în arest preventiv.

Râmnicu Vâlcea poartă adesea în presă porecla de „Hackerville”, întrucât oraşul din România a devenit cunoscut, de-a lungul anilor, drept un centru al infractorilor cibernetici care operează internaţional şi, în special, al fraudelor online, notează poliţia bavareză.

Evaluarea probelor ridicate şi cercetările privind alte persoane implicate sunt în curs, astfel că alte detalii despre ancheta aflată în desfăşurare nu pot fi comunicate deocamdată, precizează sursa.

Centrul specializat pentru criminalitate informatică al Bavariei funcţionează de la 1 ianuarie 2015, pe lângă Parchetul General din Bamberg, şi este competent, la nivelul întregului land, pentru dosarele importante din zona criminalităţii informatice. Unitatea investighează, împreună cu specialişti ai poliţiei landului şi ai poliţiei federale, ai Oficiului Federal de Poliţie Criminală (BKA), ai serviciului vamal de investigaţii şi cu parteneri internaţionali, cazuri care merg de la atacuri informatice şi fraude cu plată în avans (de pildă, prin magazine online false) până la ransomware sau comerţul cu arme, droguri şi bani falşi pe darknet.

Urmărește Business Magazin

COVER STORY. 35 de ani de Electro-Alfa International. Cum s-a transformat un business din Botoşani într-o companie listată la bursă, cu perspective globale

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.bmag.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.