Uber se extinde şi în Craiova

Autor: Gabriel Pecheanu Postat la 11 martie 2021 119 afişări

Uber se extinde şi în Craiova

Uber va fi disponibil, de joi după-amiază, în Craiova, al şaptelea oraş din România în care ajunge compania.

„Începând de joi după-amiază Uber va fi disponibil în Craiova, cel mai important centru cultural, istoric şi economic din regiunea Olteniei, al şaptelea oraş în care serviciul se extinde în România”, transmite compania.

Uber s-a lansat în România în 2015, în Bucureşti şi s-a extins în Cluj, Timişoara, Braşov, Iaşi, iar în 2020 a ajuns în Constanţa.

„Ne bucurăm să lansăm Uber în Craiova, unul dintre cele mai importante oraşe din sudul ţării. Am observat potenţialul oraşului şi suntem convinşi că locuitorii Craiovei sunt deschişi la noi opţiuni de transport, bazate pe tehnologie. Colaborăm îndeaproape cu autorităţile locale pentru a le oferi craiovenilor alternative sigure de transport”, a declarat Ana Maria Borlovan, Country Operations Manager Uber România.

Urmărește Business Magazin

Am mai scris despre:
uber,
extindere,

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.bmag.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.