Raiffeisen Bank a asistat Wirecard în vânzarea operaţiunilor din România catre portughezii de la SIBS

Autor: Ştefan Stan Postat la 04 octombrie 2020 54 afişări

Raiffeisen Bank a asistat Wirecard în vânzarea operaţiunilor din România catre portughezii de la SIBS

Raiffeisen a asistat in calitate de consultant financiar exclusiv al administratorului procedurii de insolventa a Wirecard, in vanzarea Wirecard Romania, procesator de plati cu pozitie de lider in Romania, catre SIBS, furnizorul de servicii de plata lider în Europa.

Detaliile tranzactiei nu au fost facute încă publice, însă potrivit datelor ZF, tranzacţie depăşeşte 50 de milioane de euro. 

Procesatorul german de plăţi electronice Wirecard a intrat în insolvenţă după ce a dezvăluit că 2 mld. euro lipsesc din bilanţurile contabile, ceea ce a dus la prăbuşirea cotaţiei şi implicit a companiei.

“Am consiliat cu succes vanzatorii Wirecard Romania in acest proces de vanzare foarte competitiv si accelerat, reusind in acelasi timp sa obtinem cel mai bun rezultat pentru clientul nostru si creditorii sai. Acest lucru confirma capacitatile si expertiza echipei noastre de investment banking de a executa mandate atat pe piata locala, cat si la nivel international”, a declarat George Mucibabici Jr., Head of Investment Banking din cadrul Raiffeisen Bank. 

“Suntem incantati sa devenim parte a SIBS, o companie cu un profil de business similar cu al nostru si cu o prezenta puternica in mediul solutiilor de plata de pe trei continente. Sunt sigur ca, impreuna, companiile noastre vor continua sa aduca solutii de plata inovatoare pe pietele din Romania si din Europa si sa fie un partener de incredere atat pentru companiile care ne-au acordat increderea lor pana acum, cat si pentru companii noi”, a declarat Utku Ogrendil, CEO Wirecard Romania.

Cu venituri de peste 15 milioane euro si peste 150 milioane de tranzactii procesate anual, Wirecard Romania (fosta Provus Group) este un important furnizor de servicii de plata electronice si servicii de cont pentru comercianti, precum si pentru toate bancile importante din Romania.

De asemenea, compania lucreaza si cu clienti din alte piete precum Moldova, Serbia, Ungaria, Kosovo, Muntenegru, Macedonia si Lituania. 

Urmărește Business Magazin

Am mai scris despre:
romania,
plati,
lider

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.bmag.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.