Proiect european de peste 20 mil. euro pentru îmbunătăţirea mobilităţii urbane în oraşul Negreşti-Oaş, judeţul Satu Mare
Primăria oraşului Negreşti-Oaş, judeţul Satu Mare, a accesat un proiect european de peste 20 mil. euro, prin Prioritatea 4 - ’’O regiune cu mobilitate urbană multimodală durabilă’’, din Programul Regional Nord-Vest 2021–2027, pentru îmbunătăţirea mobilităţii urbane. Proiectul urmează să fie implementat până în luna martie 2029, potrivit unui comunicat de presă transmis de Agenţia de Dezvoltare Regională (ADR) Nord-Vest.
’’Datorită acestui proiect, Negreşti-Oaş va avea patru autobuze electrice, cu o capacitate totală de 148 de pasageri, care vor circula pe două trasee importante şi vor opri în 31 de staţii moderne. Se estimează că aceste autobuze vor fi folosite de aproape jumătate de milion de pasageri’’, se arată în comunicatul de presă transmis de ADR Nord-Vest.
Investiţiile vor consta şi în amenajarea a peste 11 kilometri de piste pentru biciclete, legate într-o reţea continuă în tot oraşul, dar şi trotuare noi sau reabilitate. Pentru cei care nu au bicicletă, va exista un sistem de bike-sharing cu 120 de biciclete şi triciclete. Pe lângă acestea, oraşul va avea iluminat public modern, zone verzi amenajate şi mobilier urban nou, potrivit comunicatului de presă.
Urmărește Business Magazin
Citeşte pe zf.ro
Citeşte pe alephnews.ro
Citeşte pe smartradio.ro
Citeşte pe comedymall.ro
Citeşte pe MediaFLUX.ro
Citeşte pe MonitorulApararii.ro
Citeşte pe MonitorulJustitiei.ro
Citeşte pe zf.ro













