Povestea românului care, la vârsta de doar 36 de ani, a construit o afacere extinsă în şapte ţări europene
100 Tineri manageri de top. Alexandru Luchian Constantinescu, Life in Codes
Alexandru Luchian Constantinescu, fondator şi CEO, Life in Codes
36 de ani
Este fondator şi CEO al Life in Codes, companie de tehnologie specializată în consultanţă şi implementare de soluţii care optimizează colaborarea şi managementul proiectelor în organizaţii. Cu mai mult de 12 ani de experienţă în industrie şi numeroase certificări internaţionale, conduce o echipă remote de 15 specialişti care activează în şapte ţări europene. Sub coordonarea sa, Life in Codes s-a extins din România în pieţe strategice precum Bruxelles, Londra şi Dubai, consolidându-şi poziţia la nivel internaţional.
START CU IMPACT
Cât de departe poţi ajunge cu flexibilitate şi curaj?
Depinde cât de pregătit eşti să renunţi la control. Flexibilitatea reală nu înseamnă să fii de acord cu tot, ci să fii dispus să rescrii planul în mijlocul haosului, fără să-ţi pierzi busola. În ultimii ani, mi-am recalibrat deseori traseul, de la felul în care colaborăm în echipă (remote, internaţional, asincron), până la felul în care intrăm pe pieţe noi.
Curajul a fost factorul declanşator care ne-a împins să deschidem birouri la Londra şi Dubai şi să transformăm compania noastră din România într-un jucător global. Dar fără flexibilitate, n-am fi trecut de primele bariere. Curajul te face să intri în joc. Flexibilitatea te ţine în el.
Ai dat-o în bară? Povesteşte-ne!
Am greşit când am confundat dorinţa de a livra, cu obligaţia de a accepta orice proiect. La început, când fiecare client părea o validare, am spus „da” unui parteneriat care nu ni se potrivea – ca ritm, ca viziune, ca stil de lucru. Ne-a costat timp, echilibru intern şi energie. Lecţia a fost dură, dar clară: focusul bate volumul. Azi, alegem partenerii pe baza valorilor comune, nu doar a bugetului. Şi învăţăm să spunem „nu” fără vinovăţie.
Greşelile: cărămizi sau capcane?
Sunt cărămizi, dacă ştii să le recunoşti şi să le pui în fundaţie. Dar pot deveni capcane dacă le ignori sau dacă le repeţi în numele unei aşa-zise „perseverenţe”. Greşelile sunt costisitoare, dar preţul lor e acceptabil când vine la pachet cu o lecţie onestă. În cultura noastră internă, le discutăm deschis. Nu avem un sistem de penalizare, avem un sistem de reflecţie. E mai greu pe termen scurt, dar infinit mai eficient pe termen lung.

LIMITĂRILE ŞI LECŢIILE
Ce greşeli nu ai ierta niciodată?
Cele care trădează încrederea. Poţi greşi într-un calcul, poţi rata o livrare, poţi chiar să spui „nu ştiu”, dar dacă ascunzi, manipulezi sau tragi pe alţii după tine ca să salvezi aparenţele, devine o problemă de caracter. Într-o echipă mică, cum e a noastră, încrederea nu e un „nice to have” – e infrastructura. Fără ea, nu poţi construi nimic solid, oricât de bun ai fi profesional.
Proiectul în care ţi-ai pus amprenta.
Un program de transformare digitală într-o instituţie europeană. Ritmul era alert, presiunea enormă, iar stakeholderii, diverşi. A fost prima dată când am simţit în mod real impactul: cum ceea ce facem schimbă vieţile unor zeci de mii de oameni, chiar dacă nu ne vor cunoaşte niciodată. Acolo am învăţat să gândesc la scală largă şi să traduc tehnologia în limbaj de business şi în rezultate tangibile.
Ce le-ai spune tinerilor care sunt acum în facultate?
Să nu aştepte permisiunea de a încerca. Piaţa nu mai e despre diplome, ci despre relevanţă. Începe cu ce ştii azi şi învaţă în fiecare lună ceva nou. Greşeşte repede, întreabă des, construieşte ceva – chiar dacă e mic. Şi nu alerga după siguranţă, ci după sens.
Urmărește Business Magazin
Citeşte pe zf.ro
Citeşte pe alephnews.ro
Citeşte pe smartradio.ro
Citeşte pe comedymall.ro
Citeşte pe MediaFLUX.ro
Citeşte pe MonitorulApararii.ro
Citeşte pe MonitorulJustitiei.ro
Citeşte pe zf.ro













