Povestea omului care a construit în România o reţea de peste 500 de restaurante unde vinde un singur produs care costă 5 lei

Postat la 03 ianuarie 2026 18525 afişări

Povestea omului care a construit în România o reţea de peste 500 de restaurante unde vinde un singur produs care costă 5 lei

100 cei mai admiraţi CEO din România: 17. Radu Savopol, CEO & cofondator, 5 to go

Radu Savopol este antreprenorul care a transformat un instinct estetic — format din design interior şi arhitectură — într-unul dintre cele mai scalabile concepte din HoReCa românească.

A pornit 5 to go acum zece ani într-un spaţiu minuscul din Piaţa Lahovari, mizând pe două idei aparent simple, dar perfect calibrate pe ritmul oraşului: preţ fix şi cafea „on the go”. De atunci, reţeaua a depăşit 600 de unităţi în România şi în afara ţării, devenind al şaptelea cel mai extins lanţ de cafenele din Europa şi primul din România după numărul de locaţii.

Fondul său antreprenorial nu începe însă cu cafeaua, ci cu pubul din Sinaia deschis în 2001, inspirat de bunicul său. De-a lungul anilor a construit şi închis localuri, a pierdut şi a câştigat, dar a rămas în industrie, rafinându-şi constant modelul. Ritualul său personal — cafea la ibric între 6 şi 7 dimineaţa, urmată de un american coffee la parterul blocului — a stat chiar la baza primului blend dezvoltat de brand. Fixul din nume a devenit fix şi în strategie: după cinci ani, a intrat primul fond; după alţi cinci, o nouă tranzacţie; iar următoarea ţintă, peste alţi cinci ani, este intrarea în top 5 lanţuri de cafenele din Europa, după cum a povestit antreprenorul într-un interviu acordat BUSINESS Magazin.

Am încercat mereu să creez ceva unic, iar asta s-a simţit în relaţia cu oaspeţii noştri. Acum, din păcate, toată lumea face copy-paste, nimeni nu mai vine cu ceva nou.

 


 

Urmărește Business Magazin

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.bmag.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.