DTZ: Proprietarii locuintelor de lux nu mai vand ci prefera sa inchirieze

Postat la 09 decembrie 2008 22 afişări

Recesiunea imobiliara diversifica oferta de locuinte date spre inchiriere, spun consultantii companiei imobiliare DTZ Echinox. Practic, proprietarii locuintelor de lux au inceput sa ofere aceste proprietati inspre inchiriere, in contextul in care numarul tranzactiilor s-a redus semnificativ in ultima perioada

Piata rezidentiala premium si de lux va inregistra in urmatorul an cea mai mare oferta de proprietati date spre inchiriere, potrivit companiei de consultanta imobiliara DTZ Echinox. Oferta constanta din ultimii ani era constituita din proprietatile inchiriate de catre cei care detin deja cel putin o alta locuinta si care privesc a doua proprietate ca pe o investitie, o sursa suplimentara de venit. Acestora li s-au adaugat in ultimele opt luni, gradual, oferte de la diversi proprietari care nu activasera inainte pe segmentul inchirierilor.

 

In primul rand este vorba despre cei care in urma cu aproximativ un an au achizitionat la un pret avantajos proprietati in zone de top, de obicei vile, pe care le-au renovat in vederea unei investitii pe termen scurt si care asteptau momentul oportun de a le vinde pentru a obtine profit. Acestia insa au fost luati prin surprindere de noile conditii de piata si au realizat ca randamentul investitiei nu mai este unul realist in prezent indreptandu-se acum astfel spre inchirierea lor", spune Oana Lungu, consultant in cadrul departamentului rezidential al DTZ Echinox.

 

Proprietarii sunt reprezentati, pe de o parte, de micii investitori care au achizitionat portofolii de apartamente intr-unul sau mai multe ansambluri rezidentiale in vederea revanzarii acestora pe termen scurt si mediu.

O alta categorie de proprietari care ofera locuinte noi spre inchiriere este reprezentata chiar de catre dezvoltatori, care in contextul vanzarilor tot mai mici, iau in calcul si inchirierea locuintelor si vanzarea acestora in momentul obtinerii unei finantari bancare de catre chirias.

 

"Oferta va continua sa creasca si in urmatorul an, odata cu finalizarea altor proiecte rezidentiale, echilibrand balanta cerere-oferta. Noile aparatamente care intra si vor intra in circuitul inchirierii isi vor pune amprenta si asupra pretului, iar proprietarii vor fi nevoiti sa scada pretul in prima faza cu acele procente acumulate in aceste ultime luni", a mai spus reprezentantul companiei.
 

Urmărește Business Magazin

/actualitate/afaceri/dtz-proprietarii-locuintelor-de-lux-nu-mai-vand-ci-prefera-sa-inchirieze-3638807
3638807
comments powered by Disqus

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.bmag.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.