Protecţia drepturilor de proprietate intelectuală

Printre altele, proprietatea intelectuală include produse, acţiuni sau procese pe care o persoană (fizică sau juridică) le dezvoltă şi care oferă un avantaj competitiv – avantaj care, în anumite situaţii, poate dicta successul unei afaceri la început de drum. Natura, valoarea şi importanţa elementelor de proprietate intelectuală se raportează în principal la specificul afacerii desfăşurate. 

Spre exemplu, o societate care activează în domeniul publicităţii va trebui să aibă în vedere cu precădere regimul drepturilor de autor, o societate care oferă un produs care trebuie să se distingă printr-o identitate proprie de produsele competitorilor va trebui să acorde atenţie înregistrării mărcii, în timp ce o societate care oferă consultanţă în domenii precum resurse umane se va concentra pe protecţia elementelor de know-how care stau la baza activităţii sale.

Obligaţia de înregistrare

Anumite categorii de creaţii intelectuale sunt protejate prin simplul fapt al realizării lor. Alte tipuri de drepturi de proprietate intelectuală (spre exemplu, mărcile, invenţiile şi modelele şi desenele industriale) se bucură de protecţie juridică doar în măsura în care sunt înregistrate în registre publice. 

Principalele drepturi de proprietate intelectuală care nu au nevoie de înregistrare pentru a fi protejate sunt drepturile de autor şi secretele comerciale (know-how). Constituie obiect al dreptului de autor operele originale de creaţie intelectuală, indiferent de modalitatea de creaţie, modul sau formă de exprimare şi independent de valoarea şi destinaţia lor. Spre exemplu, sunt protejate de dreptul de autor scrierile literare, operele ştiinţifice, studiile, operele fotografice, cinematografice, operele de arhitectură, dar şi programele pentru calculator, programele de aplicaţie şi sistemele de operare exprimate în limbaj specific. 

Anumite dificultăţi practice pot interveni în momentul în care autorul unei opere de creaţie intelectuală neînregistrată trebuie să probeze faptul că respectiva operă îi aparţine sau că este primul care a creat respectiva operă. Pentru a înlesni acesta probă, Oficiul Român pentru Drepturile de Autor (ORDA) oferă posibilitatea înregistrării operelor în scopul folosirii acestei înregistrări ca probă. 

Protecţia mărcilor

În particular, în cazul mărcilor, înregistrarea poate fi realizată atât la nivel naţional, prin depunerea unei cereri la Oficiul de State pentru Invenţii şi Mărci (OSIM), cât şi la nivel european prin depunerea cererii la Oficiul Uniunii Europene pentru Proprietate Intelectuală (EUIPO). Înregistrarea la nivel european oferă protecţie în toate cele 28 de state membre. Această procedură poate fi realizată on-line şi presupune un cost începând cu 850 de euro pentru o înregistrare cu o durată de 10 ani. Avantajul principal al înregistrării unei mărci constă în posibilitatea titularului de a împiedica un terţ să folosească, în anumite condiţii, marca înregistrată. Practic, prin înregistrare, titularul mărcii se asigură că este beneficiarul exclusiv al încrederii consumatorilor în respectiva marcă şi al notorietăţii respectivei mărci, putând controla (prin licenţiere) sfera persoanelor care pot folosi respectiva marcă. 

În principal, pot fi înregistrate ca mărci elemente verbale, figurative sau o combinaţie între acestea. Se pot înregistra şi reprezentările 3D  (caz în care înregistrarea are ca efect protecţia formei exterioare a produsului) precum şi, mai rar, sunete. 

Protejarea unei mărci prin înregistrare încă de la debutul unei afaceri se poate constitui nu doar într-o unealtă efectivă de marketing pentru societatea care obţine protecţie (prin securizarea unui element de identitate care poate face uşor recognoscibil pentru consumatori şi potenţiali colaboratori sau parteneri de afaceri respectivul produs sau serviciu), dar şi într-un element de activ, cu o valoare intrinsecă, dincolo de valoarea creată de activitatea principală a business-ului şi care poate fi valorificat separat de această din urmă. Nu în ultimul rând, o marca cu impact puternic şi care se bucură de protecţia necesară poate constitui premisa unei dezvoltări în alte linii de activitate, prin capitalizarea încrederii de care se bucură deja respectiva marcă în vederea explorării unor noi pieţe sau segmente de activitate.

Protejarea şi creşterea valorii unei mărci poate solicita însă resurse importante (nu doar în legătură cu înregistrarea, dar şi în vederea protejării respectivei mărci împotriva pretenţiilor terţilor şi/sau a folosirii neautorizate). De altfel, decizia de a proteja o marca prin înregistrare trebuie să aibă în vedere şi la bază o investigaţie (due diligence) anterioară întregului proces, prin care titularul să dobândească certitudinea că respectiva marca nu se bucură deja de protecţie şi că nu încalcă drepturile de proprietate intelectuală ale altor titluari.

Protecţia secretului comercial

Secretul comercial (know-how) nu se bucură de un cadru de reglementare la fel de precis precum marca, invenţiile, desenele industriale sau drepturile de autor. Conform reglementărilor în vigoare, conceptul de secret comercial cuprinde informaţii care nu sunt cunoscute sau uşor accesibile în mod obişnuit şi au o anumită valoare prin faptul că sunt secrete, pentru care deţinătorul a luat măsuri rezonabile pentru a fi menţinute secrete. 

Pentru a îndeplini condiţiile protecţiei secretului comercial, societatea trebuie să se asigure că (1) cei care au acces la informaţii au cunoştiinţă despre caracterul secret al acestora şi că (2) au fost implementate măsuri suficiente pentru proteja respectivele informaţii comerciale. Cu titlu de exemplu, măsurile care pot fi luate pentru a proteja informaţiile comerciale se referă la securizarea accesului la informaţiile secrete astfel încât să fie disponibile numai persoanelor care au nevoie de datele respective pentru îndeplinirea atribuţiilor din cadrul societăţii, menţionarea caracterului secret al documentelor pe fiecare pagină, restricţionarea posibilităţii de a le imprima, precum şi organizarea unor sesiuni de training pentru angajaţi în care să li se prezinte elementele de securitate.

În plus, societatea poate (şi este recomandabil) să dubleze protecţia legală a secretului comercial prin obligaţii contractuale specifice incluse în contractele cu angajaţii şi colaboratorii săi. Respectivele clauze pot institui anumite interdicţii pentru angajaţi şi, respectiv, pentru colaboratori de a folosi informaţiile confidenţiale, sub sancţiunile contractuale agreate de părţi. Intenţiile părţilor trebuie însă să fie traduse în limbaj contractual adecvat şi echilibrat faţă de interesele titularului secretului comercial şi de natură contraprestaţiei persoanei care se obligă să respecte drepturile de proprietate intelectuală. 

Este de aşteptat că legislaţia cu privire la secretul comercial să fie modificată şi consolidată prin transpunerea Directivei 2016/943 privind protecţia know-how-ului şi a informaţiilor de afaceri nedivulgate (secrete comerciale) împotriva dobândirii, utilizării şi divulgării ilegale care trebuie să fie transpusă de statele membre ale Uniunii Europene până la data de 9 iunie 2018. Printre altele, Directiva conţine dispoziţii cu privire la folosirea informaţiilor confidenţiale în scopuri jurnalistice sau pentru raportarea unor aspecte ilegale (whistle blowing) – aspecte până acum nereglementate expres de legislaţia română.