Cum a reuşit o companie de construcţii să crească, ajungand la afaceri de peste 8 milioane de euro, într-un an în care investiţiile păreau că s-au temperat

Autor: Mădălina Dediu Panaete Postat la 29 noiembrie 2024 5916 afişări

Într-o perioadă în care din mai multe industrii vin semnale negative, iar sectorul construcţiilor rezidenţiale nu are nici el un ritm îmbucurător, găsirea unei zone de creştere este încă o provocare. Pentru compania românească Terano Construct, câştigul a venit din retail, care astăzi reprezintă 60% din totalul lucrărilor de construcţii pe care le realizează. Cum a reuşit compania să crească într-un an în care investiţiile păreau că s-au temperat?

Terano Construct, companie românească din sectorul construcţiilor, va încheia anul acesta cu o cifră de afaceri estimată la 8 milioane de euro, în creştere cu 1 milion de euro faţă de anul precedent, în condiţiile în care începutul de an nu a fost la înălţimea aşteptărilor companiei, dar ulterior a reuşit să recupereze decalajul. „Anul acesta, domeniul a avut un debut mult mai lent, mai greu de previzionat şi mai temperat în investiţii noi. Deşi au fost diferite ca dinamică, primele zece luni le putem defini ca bune, dar trebuie să admitem că puţin mai slabe decât în anul anterior. Chiar dacă finalul de an este foarte aproape, am convingerea că în aceste două luni vom reuşi să recuperăm şi să ajungem în poziţia în care să depăşim, din punct de vedere financiar, anul precedent”, spune Marian Ciupitu, director general al Terano Construct, companie care a luat naştere în 2008, exact când criza economică a debutat şi a lovit întreaga lume.

El menţionează că anul acesta a continuat colaborările cu retaileri importanţi din România, dar a încheiat şi parteneriate noi pe care speră să le consolideze în anul următor. Printre brandurile care au apelat la serviciile Terano Construct în acest an se numără Mango, HA.RO, Made by Society, Noriel, Maxi Pet, Animax, Supernova, DS Damat, Tezaur, Fryday, Starbucks, Burger King, Fit Food şi Ted’s Coffee. Printre proiectele din acest an s-au numărat şi construcţia a două DriveThru de la zero pentru branduri precum Burger King şi Ted’s Coffee, iar Marian Ciupitu, care este şi proprietarul Terano Construct, spune că îşi doreşte să dezvolte acest segment. Astăzi, retailul reprezintă aproximativ 60% din totalul lucrărilor de construcţii ale companiei, în timp ce lucrările de construcţii şi reamenajări de birouri au reprezentat 6%. „Un procent de 30% din volumul lucrărilor noastre a venit din zona domeniului HORECA, iar restul de 4% a fost reprezentat de alte servicii pe care Terano le oferă clienţilor săi: autorizaţii IGSU, proiectare, servicii de proiectare şi implementare a sistemelor complexe de instalaţii ale clădirilor etc.”, a menţionat Marian Ciupitu.

Cât despre retail, antreprenorul spune că acest sector continuă să evolueze rapid, adaptându-se la noile aşteptări ale consumatorilor şi la noile tehnologii. „Experienţele de cumpărare devin din ce în ce mai interactive şi personalizate, iar retailerii trebuie să îmbine cu succes canalele fizice şi pe cele digitale pentru a satisface cerinţele tot mai exigente ale pieţei. Sustenabilitatea şi inovaţiile tehnologice joacă un rol esenţial în modelarea viitorului retailului. Având în vedere dinamica acestui domeniu, cu care noi interacţionăm foarte mult, ne aşteptăm ca în 2025 să continue renovările, împrospătarea spaţiilor existente şi apariţia de noi spaţii comerciale în toată ţara”, a adăugat Marian Ciupitu. De ce a fost retailul o direcţie câştigătoare pentru compania de construcţii? Antreprenorul crede că acest domeniu a permis companiei să valorifice cerinţele pieţei şi să îşi crească portofoliul de lucrări. „În fapt, retailul a fost cel cu care a pornit Terano în urmă cu 16 ani şi, astfel, am menţinut această direcţie, încât întotdeauna un procent important din cifra de afaceri a firmei a venit din această zonă. Practic, firma a fost calibrată, de la început, pentru acest tip de construcţii. A fost foarte important faptul că piaţa de retail din România şi din regiune a experimentat o expansiune semnificativă în ultimii ani.” 

În contextul urbanizării şi al schimbărilor în comportamentul de consum, retailul a devenit un domeniu în continuă dezvoltare, cu numeroase proiecte de construire şi renovare a centrelor comerciale sau a magazinelor, aminteşte Marian Ciupitu. Terano Construct a fost capabilă să răspundă cerinţelor pieţei, obţinând contracte importante. În plus, Terano Construct a realizat lucrări pentru un brand românesc de fashion, atât în Marea Britanie, cât şi în Bulgaria. „Anul acesta am avut proiecte în Polonia şi, conform discuţiilor cu clienţii noştri, ne aşteptăm ca anul viitor să avem proiecte în Europa Centrală şi de Est.” Pentru 2025, compania se va concentra pe digitalizare, implementarea unei strategii de marketing eficiente şi consolidarea identităţii brandului Terano pe piaţa din România. „Greu de estimat cum va fi 2025, dar fireşte că ne dorim o creştere a cifrei de afaceri cu cel puţin 10% faţă de anul precedent. Totuşi, în contextul actual, având în vedere că este un an de schimbări, fiind an electoral, nu ştim cum va evolua situaţia şi prefer să fiu rezervat în previziuni”, a conchis managerul.  

Urmărește Business Magazin

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.bmag.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.