Atac la investitori

Postat la 24 iunie 2008 15 afişări

Preturile proprietatilor imobiliare din regiunea de coasta a Muntenegrului au ajuns la un nivel mediu de 3.000 de euro pe metrul patrat

In statiunile exclusiviste si in cele situate in imediata apropiere a marii, preturile ajung la 8.000 de euro. Aceasta a redus semnificativ numarul tranzactiilor, dar reprezentantii agentiilor imobiliare spera ca noul proiect de lege asupra proprietatii adoptat de guvern sa aiba ca efect o oarecare reducere a preturilor.

Proiectul de lege prevede ca nici cetatenii straini si nici companiile cu capital strain nu pot detine proprietatea asupra bunurilor si resurselor naturale ale Muntenegrului, inclusiv paduri si terenuri forestiere, pamanturi agricole, monumente culturale sau de importanta speciala si nici proprietati imobiliare amplasate in zone importante pentru interesul si securitatea tarii. In prezent, strainii isi pot cumpara relativ usor o proprietate imobiliara in Muntenegru - trebuie sa isi deschida un cont bancar unde sa vireze banii, sa aiba un pasaport valid si un document care sa ateste locul de rezidenta in Muntenegru.

Ei pot inregistra proprietatea in acelasi mod in care o fac localnicii. Singura diferenta este ca nu pot cumpara terenuri ca persoane fizice si pentru aceasta, trebuie sa-si infiinteze propria companie. Atat expertii locali, cat si reprezentantii agentiilor de turism avertizeaza de cateva luni ca preturile proprietatilor imobiliare, in special din regiunea Budva, care a atras multi investitori straini, au devenit mult prea mari in comparatie cu cele din alte regiuni de pe coasta Marii Adriatice.

 

Urmărește Business Magazin

/actualitate/afaceri/atac-la-investitori-2736326
2736326
comments powered by Disqus

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.bmag.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.