Afaceri de la Zero. Un colţ de Italia într-un sat din Dâmboviţa. Alexandra Logofătu a deschis PurpleVague, o pensiune boutique din judeţul Dâmboviţa. „Poate fi o alternativă la Valea Prahovei“

Autor: Miruna Diaconu Postat la 02 mai 2026 9 afişări

După ce a călătorit în multe locuri din lume, Alexandra Logofătu, care a lucrat anterior în cadrul unei organizaţii nonguvernamentale, s-a inspirat din cazările în care a stat pentru a-şi deschide propria unitate de cazare. Purple Vague, un mic complex turistic aflat în satul Bădeni, din judeţul Dâmboviţa, a fost deschis în 2023, iar antreprenoarea şi-a dorit să păstreze locul aşa cum a fost el iniţial construit.

Afaceri de la Zero. Un colţ de Italia într-un sat din Dâmboviţa. Alexandra Logofătu a deschis PurpleVague, o pensiune boutique din judeţul Dâmboviţa. „Poate fi o alternativă la Valea Prahovei“

♦ Purple Vague a avut anul trecut circa 900 de oaspeţi, iar veniturile complexului au ajuns la aproape 1 milion de lei. Turiştii care se cazează în cadrul complexului suntfamilii cu copii, dar şi cupluri,  cât şi mici grupuri corporate.

După ce a călătorit în multe locuri din lume, Alexandra Logofătu, care a lucrat anterior în cadrul unei organizaţii nonguvernamentale, s-a inspirat din cazările în care a stat pentru a-şi deschide propria unitate de cazare. Purple Vague, un mic complex turistic aflat în satul Bădeni, din judeţul Dâmboviţa, a fost deschis în 2023, iar antreprenoarea şi-a dorit să păstreze locul aşa cum a fost el iniţial construit.

„În urma călătoriilor pe care le-am făcut mereu am căutat nişte cazări diferite. Căutam cazări-boutique cu puţine locuri, afaceri de familie şi aşa mi-a venit şi mie această idee. Am zis dacă o dată vreodată nu o să mai lucrez ca şi angajat, mi-ar plăcea să am şi eu o afacere de acest gen“, spune Alexandra Logofătu.

Iniţial, şi-au dorit să facă o astfel de cazare în Sinaia, însă costurile terenurilor erau prea mari, aşa că s-au orientat către Bădeni, acolo unde soţul Alexandrei şi-a petrecut o parte din copilărie. Lucrările au început în 2021, iar terenul are o suprafaţă de circa 10.000 de metri pătraţi. Complexul este format din două zone, una în care se află restaurantul, construit pe locul unui fost fânar, iar cealaltă parte a complexului este formată din bungalow-uri, aşezate într-o livadă.

„Acolo a fost fânar şi am vrut să îl păstrăm, însă era într-o stare avansată de degradare, aşa că l-am dat jos, am pornit construcţia şi l-am construit fix la fel. Am păstrat tot ce am putut. Am reconstruit totul aşa cum am văzut-o iniţial. Era un fânar cu această curte din piatră, care te duce cu gândul la piaţetele din Italia sau Spania“, spune Alexandra Logofătu.

Fânarul s-a transformat în restaurant, dar are şi trei spaţii de cazare, care au fost deschise în 2023. Complexul s-a mărit apoi şi a adăugat şi câteva bungalow-uri.

În 2024, antreprenoarea a deschis trei bungalow-uri, urmând ca în 2025 să fie deschis cel de-al patrulea.

Antreprenoarea spune că investiţia totală în complexul turistic a ajuns la circa 1 milion de euro, însă ea îşi doreşte să vină şi cu alte facilităţi în cadrul complexului.

Purple Vague a avut anul trecut circa 900 de oaspeţi, iar veniturile complexului au ajuns la aproape 1 milioane de lei. Turiştii care se cazează în cadrul complexului sunt familii cu copii, dar şi cupluri, cât şi mici grupuri corporate.

Pentru anul acesta, antreprenoarea se aşteaptă la o creştere, iar rezervările arată deja o tendinţă pozitivă.

„Vedem deja o creştere a numărului de clienţi şi avem rezervări în avans pentru vară. Previziunile arată mai bine decât anul trecut“, afirmă ea.

Pe termen mediu, planurile includ atragerea turiştilor străini şi eventuale extinderi moderate.

„Ne-ar plăcea să vină mai mulţi turişti străini. Zona este foarte frumoasă, dar încă puţin cunoscută. În viitor, ne gândim la mici extinderi şi la îmbunătăţiri, dar fără să pierdem conceptul iniţial“, mai spune Alexandra Logofătu.


ZF şi VISA susţin o nouă generaţie de antreprenori să crească prin platforma Afaceri de la zero care dă glas sutelor de proiecte de mic antreprenoriat.

► În România sunt 650.000 de microintreprinderi, cu afaceri cumulate de 70 mld. euro şi un profit net de 15 mld. euro în 2024. Segmentul cel mai mic din economie a creat 1 milion de locuri de muncă, nivel constant în ultimii ani.

Urmărește Business Magazin

COVER STORY. Economia singurătăţii. Mai eficienţi, dar mai singuri - preţul vieţii moderne

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.bmag.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.