Aeroportul Internaţional ’’Avram Iancu’’ Cluj şi-a triplat profitul net în 2025, la afaceri de aproape 203 mil. lei
Aeroportul Internaţional ’’Avram Iancu’’ Cluj RA, regie autonomă aflată în subordinea Consiliului Judeţean Cluj, a raportat pentru 2025 o cifră de afaceri de 202,9 mil. lei (40,2 mil. euro), în creştere cu 39,6% faţă de anul anterior, când a avut afaceri de 145,3 mil. lei (29,2 mil. euro), potrivit calculelor ZF pe baza datelor de pe site-ul Ministerului Finanţelor.
Aeroportul din Cluj şi-a triplat anul trecut profitul net, ajungând la aproape 22,9 mil. lei (4,5 mil. euro), de la un câştig net de 7,5 mil. lei (1,5 mil. euro), obţinut în 2024, conform datelor publice. Aeroportul Internaţional ’’Avram Iancu’’ Cluj a finalizat anul 2025 cu un număr mediu de 326 de angajaţi, cu 12 oameni mai puţin decât în 2024.
Aeroportul din Cluj-Napoca a atins anul trecut cel mai ridicat nivel al traficului de pasageri de la înfiinţare, fiind înregistrate peste 3,58 milioane de persoane, în creştere cu aproximativ 10% faţă de anul anterior, când aeorportul a fost tranzitat de 3,26 de milioane de oameni. Reprezentanţii aeroportului din Cluj au estimat anterior că traficul aerian de pe aeroportul din Transilvania ar putea ajunge la 10 milioane de pasageri în 2045.
Creşteri importante au avut loc şi în ceea ce priveşte destinaţiile regulate, cea mai frecventată rută operată fiind cea spre Bucureşti Otopeni, cu aproximativ 367.000 de pasageri în 2025.
În ceea ce priveşte destinaţiile externe, cele mai frecvente rute au fost spre Italia, cu 607.000 de pasageri, urmate de Germania, cu 480.000 de pasageri şi Spania, cu 421.000 de pasageri.
În anul 2025, traficul de pasageri pe curse charter a depăşit 300.000 de persoane, în creştere cu aproximativ 17% faţă de anul anterior. În topul destinaţiilor charter turistice, pe primul loc în preferinţele pasagerilor s-a situat Hurghada (Egipt), cu aproximativ 98.000 de pasageri.
Aeroportul Internaţional Cluj este cotat, în acest moment, drept al doilea aeroport din România, după Aeroportul Otopeni din capitală, atât din punct de vedere al dimensiunii, cât şi al traficului de pasageri şi al mişcărilor de aeronave, din totalul celor 17 aeroporturi româneşti.
Aeroportul clujean deserveşte o arie de acoperire extinsă, de peste 4 milioane de locuitori, pe o rază de peste 200 de kilometri. Spre comparaţie, Aeroportul Otopeni, cel mai mare aeroport din ţară, administrat de Compania Naţională Aeroporturi Bucureşti (CNAB), a înregistrat anul trecut peste 17 milioane de pasageri, după un avans de 7% faţă de anul anterior, potrivit informaţiilor furnizate de reprezentanţii CNAB.
Referitor la planurile de dezvoltare ale aeroportului din Cluj-Napoca, acesta a accesat recent un proiect european de 55,5 mil. lei (10,9 mil. euro), TVA inclus, din care 30,4 mil. lei (aproximativ 6 mil. euro), fără TVA, reprezintă finanţarea din fonduri europene, pentru realizarea unui parc fotovoltaic cu o capacitate de 4,99 MW. Durata de implementare a proiectului este de 12 luni. Proiectul este finanţat de Uniunea Europeană din Fondul pentru Modernizare prin Programul cheie 9: Eficienţă energetică în transporturi- reducerea emisiilor de CO2 prin eficienţă energetică şi noi tehnologii în transporturi.
Mai mult, Consiliul Judeţean Cluj a anunţat în vara anului 2025 un program de investiţii de 333 mil. euro, din care 298 mil. euro reprezintă fonduri proprii, restul fiind acoperit de fondurile atrase şi nerambursabile, inclusiv din surse alternative precum atragerea de capital privat din piaţă (Bursă), pe o perioadă de aproximativ cinci ani, pentru dezvoltarea Aeroportului Internaţional ’’Avram Iancu’’ Cluj.
Consiliul Judeţean Cluj şi-a asumat implementarea, până în anul 2031, a 12 proiecte de creştere şi dezvoltare a acestui obiectiv de infrastructură: amenajarea Someşului Mic, construirea unui parc fotovoltaic, extinderea terminalului pasageri-sosiri, construirea unei platforme de staţionare a aeronavelor, amenajarea suprafeţei pistei, extinderea pistei de decolare-aterizare la 3.400 de metri, construirea unui terminal nou de pasageri, construirea unui terminal Cargo, amenajarea unui hangar de mentenanţă pentru aeronave, construirea unei platforme de staţionare aeronave suplimentare, înlocuirea utilajelor şi echipamentelor neperformante, amenajarea unei parcări de tip long term.
Aeroportul clujean dispune de peste 50 de rute, regulate şi charter, care ajung în peste 20 de ţări din Europa şi Orientul Mijlociu. Cursele care zboară de la Cluj sunt operate de 17 companii aeriene, potrivit celor mai recente date. Aeroportul Cluj devine tot mai atractiv pentru companiile aeriene, care fie adaugă curse noi, fie măresc frecvenţa celor existente deja, lucru care va contribui la creşterea traficului aerian de pe aeroportul din Transilvania. Wizz Air, AnimaWings, Norwegian, LOT, Tarom, Lofthansa, Turkish Airlines, Swiss, HiSky şi Ryanair sunt printre companiile aeriene care operează de pe aeroportul din Cluj. laurenţiu.cotu@zf.ro
Urmărește Business Magazin
Citeşte pe zf.ro
Citeşte pe alephnews.ro
Citeşte pe fanatik.ro
Citeşte pe smartradio.ro
Citeşte pe comedymall.ro
Citeşte pe MonitorulApararii.ro
Citeşte pe MonitorulJustitiei.ro
Citeşte pe zf.ro













