Aeroportul de 300 de milioane de euro pe care niciun avion nu poate să aterizeze
Un aeroport care a costat aproape 300 de milioane de euro e pe cale să devină un subiect extrem de delicat, pentru că niciun avion nu poate să aterizeze pe piste.
Deschiderea aeroportului de pe insula Sfânta Elena a fost amânată pe termen nedeterminat, după ce teste realizate de mai multe companii au scos la iveală faptul că vântul reprezintă un factor de risc pentru aterizarea în siguranţă a avioanelor.

Insula Sfânta Elena este cel mai îndepărat teritoriu al Marii Britanii şi este locuită, în prezent, de aproximativ 4.000 de oameni. Aeroportul a fost ridicat din fonduri britanice cu speranţa că va ajuta comerţul din zonă şi va ridica, astfel, nivelul de trai.
Însă primul zbor de test, realizat cu o aeronavă Beoing 737, a dezvăluit pericolele la care sunt expuse avioanele în apropierea aeroportului. Raportul notează că există o serie de curenţi care pot schimba traiectoria avionului sau îl pot răsturna.
Lordul Ashcroft, cel care a supervizat operaţiunea din partea britanicilor, a dat asigurări că mai multe grupuri de specialişti lucrează pentru a găsi o soluţie în ceea ce priveşte aeroportul.
Urmărește Business Magazin
Citeşte pe zf.ro
-
Cu ce au greşit corporatiştii care se înghesuie în metrou în fiecare zi ca să ajungă la timp la birou, cu ce au greşit antreprenorii şi companiile că au o afacere din care plătesc taxe şi impozite, ca să fie loviţi în faţă de o asemenea sfidare a celor care au pe mână puterea politică şi au dus România într-un asemenea haos politic şi social?
Citeşte pe alephnews.ro
Citeşte pe fanatik.ro
Citeşte pe smartradio.ro
Citeşte pe comedymall.ro
Citeşte pe MonitorulJustitiei.ro
Citeşte pe zf.ro












