Acţiune disciplinară faţă de Laura Codruţa Kovesi. A publicat probe din dosarul familiei Cosma

Postat la 14 septembrie 2018 40 afişări

Inspecţia Judiciară a exercitat acţiune disciplinară faţă de fostul şef DNA, Laura Codruţa Kovesi, pentru că nu a respectat confidenţialitatea lucrărilor şi a inserat într-un comunicat de presă pasaje din discuţii ce vizau dosarul familiei Cosma, acestea fiind probe în respectiva cauză.

Acţiune disciplinară faţă de Laura Codruţa Kovesi. A publicat probe din dosarul familiei Cosma

„Inspecţia Judiciară a exercitat acţiunea disciplinară faţă de doamna Laura Codruţa Kovesi, la data faptei procuror şef al Direcţiei Naţionale Anticorupţie („DNA”), pentru nerespectarea (…) confidenţialităţii lucrărilor care au acest caracter, precum şi a informaţiilor de aceeaşi natură de care a luat cunoştinţă în exercitarea funcţiei, cu excepţia celor de interes public, în condiţiile legii, abatere disciplinară prevăzută de art. 99 lit. j) din Legea nr. 303/2004. Inspectorii judiciari au reţinut că procurorul a inserat în comunicatul de presă nr. 126/VIII/3/2018 pasaje din înregistrările discuţiilor purtate la sediul Direcţiei Naţionale Anticorupţie – Serviciul Teritorial Ploieşti, despre care a luat cunoştinţă în exercitarea funcţiei şi care constituiau probe într-un dosar înregistrat la Direcţia Naţională Anticorupţie - Secţia de combatere a infracţiunilor asimilate infracţiunilor de corupţie”, precizează Inspecţia Judiciară, printr-un comunicat de presă.

Acţiunea disciplinară a fost înaintată Secţiei pentru procurori în materie disciplinară a Consiliului Superior al Magistraturii care va decide cu privire la răspunderea Laurei Codruţa Kovesi.

Este vorba despre comunicatul de presă pe care DNA l-a transmis presei, în luna februarie, pentru a răspunde acuzaţiilor lansate de Vlad Cosma la Antena3, când acesta a prezentat înregistrări cu discuţia cu fostul şef DNA Ploieşti, Lucian Onea.

Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

Urmărește Business Magazin

Biroul în vremuri de pandemie Biroul în vremuri  de pandemie

Twitter a anunţat săptămâna trecută că angajaţii companiei pot să lucreze de acasă pentru totdeauna, în timp ce angajaţii Google şi Facebook vor adopta regimul de telemuncă până în 2021. Situaţia este una în care se regăsesc angajaţi de peste tot din lume - indiferent că obişnuiau să meargă la birou în clădirea Chrysler din New York, în Burj Khalifa din Dubai sau în SkyTower din Bucureşti. După două luni de work from home, ne întrebăm cu toţii, indiferent de localizarea geografică: mai avem nevoie de birouri? Cum vor arăta acestea la întoarcere?

vezi continuarea
ZF.ro
ULTIMĂ ORĂ. Ce se întâmplă între China şi România? Beijingul a provocat României cel mai mare DEFICIT. Dezvăluiri despre dependenţa faţă de chinezi ULTIMĂ ORĂ. Ce se întâmplă între China şi România? Beijingul a provocat României cel mai mare DEFICIT. Dezvăluiri despre dependenţa faţă de chinezi
BREAKING. Florin Cîţu dă peste cap TOATE planurile. Economia României se va PRĂBUŞI cu 14%. Explicaţiile fără precedent
Mediafax
Ce amendă riscă Ludovic Orban, după ce a fumat în biroul său Ce amendă riscă Ludovic Orban, după ce a fumat în biroul său
Povestea de film a lui Oase şi Aţă, barbugii urmăriţi pentru omor. Cum au fost găsiţi de poliţişti
MonitorulApararii
Fostul premier social-democrat Zoran Milanović revine la conducerea Croaţiei. Ca preşedinte Fostul premier social-democrat Zoran Milanović revine la conducerea Croaţiei. Ca preşedinte
Ce se întâmplă la Moscova este de bine deopotrivă pentru Rusia şi Putin(?)
MonitorulPartidelor
Gândurile lui Cristoiu: Guvernul acesta nu poate să rămână. Ori cade, ori Ludovic Orban face o remaniere uriaşă Gândurile lui Cristoiu: Guvernul acesta nu poate să rămână. Ori cade, ori Ludovic Orban face o remaniere uriaşă
Ion Cristoiu, la „Marius Tucă Show”: Până în toamnă, Iohannis şi băieţii se vor strădui să îl înlocuiască pe Ciolacu cu Olguţa Vasilescu sau Codrin Ştefănescu
MonitorulSiguranteiCetateanului
COMENTARIU Valeriu Suhan Medicii, eroi pan' la bani... Sporurile promise de stat nu prea pot fi platite COMENTARIU Valeriu Suhan Medicii, eroi pan' la bani... Sporurile promise de stat nu prea pot fi platite
COMENTARIU Valeriu Suhan Rau e sa fii prost...

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.bmag.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.