A lăsat pe drumuri 20.000 de angajaţi, dar el a încasat un bonus de 800.000 de euro

Autor: Bogdan Angheluţă Postat la 15 ianuarie 2018 6671 afişări

A lăsat pe drumuri 20.000 de angajaţi, dar el a încasat un bonus de 800.000 de euro

Firma de construcţii Carillion, ce angajează peste 20.000 de oameni în Marea Britanie, a intrat astăzi în procedura de lichidare, lăsând în urmă peste 450 de contracte nefinalizate.

Lichidarea a venit ca urmare a incapacităţii de a găsi o metodă pentru a restructura datoria de peste 1,5 miliarde de euro.

Deşi guvernul a transmis angajaţilor că planul de salvare a companiei este pus la punct, şoferii s-au trezit că trebuie să plătească combustibilul din banii lor, cardurile bancare fiind refuzate la plată de astăzi.

Carillion a lucrat aproape în exclusivitate cu statul, derulând mii de contracte guvernamentale de-a lungul celor 200 de ani de existenţă.

Deşi miile de angajaţi ai companiei trebuie acum să îşi găsească alt loc de muncă, fostul CEO Richard Howson, care a părăsit Carillion anul trecut, va continua să încaseze salariul până în octombrie. Suma pe care acesta o va încasa chiar şi după începerea procedurii de lichidare se ridică la aproape 800.000 de euro.

Philip Green, preşedintele consiliului de administraţia, şi-a exprimat regretul faţă de colegi: "Este o zi tristă pentru Carillion, pentru colegii noştri, pentru furnizori şi clienţii pe care am avut mândria să îi servim ani de zile", a spus acesta. "În ultimele luni am făcut eforturi uriaşe pentru a restructura compania, dar nu am reuşit să găsim finanţarea necesară planului de afaceri. Cu regret, a trebuit să luăm decizia de lichidare."

Urmărește Business Magazin

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.bmag.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.