7 din 10 români cred că multinaţionalele contribuie semnificativ la dezvoltarea economiei locale

Autor: Ioana Mihai-Andrei Postat la 03 noiembrie 2017 182 afişări

46% dintre români consideră că mediul de afaceri este motorul de dezvoltare al economiei din România prin locurile de muncă create, salariile oferite angajaţilor şi taxele plătite la bugetul de stat. Acestea sunt concluziille unui studiu realizat de compania de cercetare de piaţă Novel Research pentru Provident Financial România în octombrie 2017 pe un eşantion reprezentativ de 1.002 respondenţi din România.

7 din 10 români cred că multinaţionalele contribuie semnificativ la dezvoltarea economiei locale

Alţi aproape 28% dintre respondenţi asociază sectorul privat cu exploatarea, gândindu-se în principal la salarii scăzute şi la volumul mare de muncă, însă nu pun toată încărcătura negativă pe seama companiilor, ci mai degrabă pe contextul social. Astfel, 7% sunt de părere că firmele private sunt victime ale sistemului actual, în sensul că uneori nu beneficiază de sprijin din partea statului.

Dezvoltarea economiei, mai degrabă în responsabilitatea companiilor

54% dintre respondenţi consideră că dezvoltarea armonioasă a economiei şi a societăţii româneşti ar trebui să fie o preocupare comună a sectorului public şi privat. Aproape 15% cred, însă, că aceasta ar trebui să fie exclusiv în sarcina companiilor, iar 11% pun responsabilitatea dezvoltării României pe seama guvernului, în timp ce 20% consideră că cele două sectoare au preocupări şi responsabilităţi distincte.

Concret, principalele preocupări ale sectorului privat trebuie să fie, în opinia respondenţilor la studiul Provident, crearea de locuri de muncă, oferirea de condiţii mai bune de lucru, dezvoltarea profesională a resurselor umane, acordarea de salarii mai bune şi inovarea produselor şi serviciilor. În acelaşi timp, sectorul public ar trebui să se preocupe mai degrabă de viitorul României, de dezvoltarea infrastructurii, de protejarea mediului şi de asigurarea echităţii sociale.

Rolul multinaţionalelor în economie

7 din 10 români consideră că prezenţa companiilor multinaţionale în România este importantă, relevă studiul Provident, şi se traduce prin crearea de locuri de muncă, după cum consideră 76% dintre respondenţi, şi în transfer de tehnologie şi know-how (71%). Totodată, multinaţionalele contribuie la îmbunătăţirea standardului de viaţă în comunităţile locale, spun 67% dintre respondenţi, şi fac infuzie de capital în economie, prin contribuţia la bugetul de stat şi investiţiile pe care le realizează în România (64%), având astfel o contribuţie semnificativă la dezvoltarea economiei locale.

Amprenta economică a Provident în România

De la lansarea pe piaţa din România, în 2006, Provident a avut un impact important în economie, cuantificat de către compania independentă de consultanţă Civitta la 270 de milioane de euro în mod direct, 661 de milioane de euro în mod indirect şi 3,8 miliarde de euro în mod indus. Astfel, impactul total al Provident în economia românească a fost, în perioada 2006 - 2016, de 4,7 miliarde de euro. Amprenta economică a Provident, măsurată de Civitta, utilizează metodologii şi standarde de analiză recunoscute la nivel internaţional, fiind folosite de multe companii în întreaga lume.

În 2016, Provident a înregistrat un maxim de 4.100 de angajaţi în România şi a devenit cel mai mare angajator britanic din ţară şi unul dintre cei mai mari angajatori la nivel naţional, după decizia de a angaja toţi agenţii. Valoarea totală a salariilor plătite de companie în perioada 2006 - 2016 se ridică la 128 de milioane de euro. În acelaşi timp, taxele cu angajaţii, dar şi alte contribuţii la bugetul de stat, precum impozitul pe venit, taxa pe valoarea adăugată sau taxele locale, au depăşit 87 de milioane de euro în aceeaşi perioadă. Acestora li se adaugă cheltuielile aferente împrumuturilor, de 28 de milioane de euro în 10 ani, şi investiţiile din profit realizate pe plan local, în valoare de 27 de milioane de euro.

,,Multinaţionalele au un rol foarte important în economie, însă impactul lor este rareori cuantificat. De aici a pornit ideea acestui raport, care foloseşte un model economic testat şi validat la nivel internaţional. Separat de impactul pe care îl generăm în economie, exprimat în termeni de valoare adaugată şi locuri de muncă create, Provident joacă un rol esenţial în piaţa creditului de consum din România. Infrastructura noastră ne permite să deservim în mod convenabil şi clienţii din zonele rurale, unde accesul tradiţional la credite este fie foarte scump, fie nu există. În plus, deschidem accesul pe piaţa serviciilor financiare pentru o categorie semnificativă de consumatori, ajutându-i să creeze un istoric de creditare şi stimulând responsabilitatea şi incluziunea financiară", spune Viktor Boczán, CEO Provident România.

Cele 270 de milioane de euro - impactul direct al Provident în economia României -  echivalează cu peste un milion de alocaţii acordate copiilor timp de un an sau cu aproximativ 200.000 de pensii acordate într-un an, la o valoare de minimum 115 euro pe lună. Folosind aceeaşi echivalare, suma ar putea acoperi salariul minim brut anual a peste 81.000 de angajaţi sau veniturile a 50.000 de profesori, considerând un venit brut de 450 de euro pe lună, sau chiar a 15.500 de medici cu un venit brut lunar de 1.445 de euro.

Impactul indirect şi indus al Provident în economie – cuantificat de Civitta la 4,46 de miliarde de euro - reprezintă efectul de multiplicare a cheltuielilor realizate de angajaţi, clienţi şi parteneri cu care compania are relaţii de business. Practic, salariile plătite de companie angajaţilor, împrumuturile acordate clienţilor sau sumele plătite partenerilor se întorc în economie prin consum, prin cheltuielile pe care aceştia le fac cu serviciile folosite (utilităţi, comunicaţii, sănătate etc), dar şi prin impozitele pe care aceştia le plătesc, având la rândul lor o contribuţie în economie.

Provident Financial România face parte din grupul britanic International Personal Finance (IPF), unul dintre cei mai importanţi furnizori de credite la domiciliu din Europa. Grupul are 2,4 milioane de clienţi în 9 ţări din Europa, precum şi în Mexic şi Australia. IPF este unul dintre cei mai mari angajatori britanici din Europa Centrală şi de Sud-Est şi una dintre cele mai puternice companii internaţionale listate la Bursa din Londra.

Urmărește Business Magazin

Am mai scris despre:
economie,
studiu,
Provident

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.bmag.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.