390.000 de euro pentru un sat întreg din Germania. Oferta care rivalizează cu preţul unui apartament

Autor: Oana Antipa Postat la 16 iulie 2026 20 afişări

O proprietate neobişnuită din estul Germaniei a fost scoasă la vânzare pentru 390.000 de euro, o sumă comparabilă cu preţul unui apartament sau al unei case din marile oraşe.

390.000 de euro pentru un sat întreg din Germania. Oferta care rivalizează cu preţul unui apartament

Deşi oferta include 15 clădiri şi un teren de aproape 2,5 hectare, viitorul proprietar va trebui să depăşească o serie de obstacole juridice care au împiedicat până acum dezvoltarea proiectului, potrivit Euronews.

Complexul este situat în localitatea Kamsdorf, din landul german Turingia, şi cuprinde 15 clădiri cu un singur nivel, fiecare având aproximativ 100 de metri pătraţi, precum şi o clădire principală cu o sală de mese de peste 300 de metri pătraţi. Întregul ansamblu se întinde pe aproximativ 24.000 de metri pătraţi, într-o zonă înconjurată de păduri şi pajişti, în apropierea lacului de acumulare Hohenwarte.

Proprietatea este promovată pe platforme de imobiliare, iar proprietarul susţine că nu caută doar un cumpărător, ci „o persoană cu viziune”, capabilă să transforme complexul într-un proiect cu potenţial.

La prima vedere, oferta pare greu de refuzat, mai ales în contextul pieţei imobiliare europene. Totuşi, preţul redus ascunde o problemă importantă.

Ansamblul a funcţionat între 1954 şi 1990 ca internat pentru ucenici şi ulterior ca tabără de vacanţă în perioada fostei Republici Democrate Germane. După reunificarea Germaniei, complexul a rămas abandonat timp de aproximativ un deceniu, iar această întrerupere a făcut ca autorităţile să considere că drepturile urbanistice de utilizare rezidenţială s-au pierdut.

În prezent, terenul este încadrat într-o zonă în care construirea sau utilizarea permanentă în scop rezidenţial este restricţionată, iar orice dezvoltare ar necesita aprobări urbanistice suplimentare. Tocmai această situaţie a împiedicat până acum valorificarea investiţiei.

Actualul proprietar, Franz Eberitsch, care a cumpărat complexul în 2014 după ce s-a întors din Noua Zeelandă, şi-ar fi dorit să transforme fostul sat într-un centru dedicat sănătăţii şi regenerării, cu spaţii pentru fizioterapie, osteopatie, yoga şi terapii alternative, completate de zone de cazare şi spaţii comune pentru seminare şi activităţi comunitare. În lipsa capitalului necesar şi din cauza blocajelor administrative, proiectul nu a fost însă pus în practică.

În încercarea de a atrage atenţia asupra proiectului, proprietarul a lansat chiar şi un apel către Elon Musk, spunând că ar avea nevoie de o investiţie iniţială de aproximativ un milion de euro pentru dezvoltarea complexului. În schimb, acesta i-a oferit simbolic miliardarului american posibilitatea de a se relaxa la ferma sa de alpaca din apropiere, dacă va avea vreodată nevoie „să revină cu picioarele pe pământ”.

Povestea se înscrie într-o tendinţă observată în Europa, unde tot mai multe proprietăţi atipice, de la insule şi cabane izolate până la foste complexe turistice, sunt scoase la vânzare la preţuri aparent atractive, însă cu restricţii juridice sau costuri semnificative de reabilitare.

Urmărește Business Magazin

Am mai scris despre:
sat germania,
proprietăţi imobiliare,
case
COVER STORY. 35 de ani de Electro-Alfa International. Cum s-a transformat un business din Botoşani într-o companie listată la bursă, cu perspective globale

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.bmag.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.