Viata alaturi de un euro puternic

Postat la 06 mai 2008 13 afişări

Cu patru ani in urma, cand euro trecuse de pragul de 1,30 dolari, ministrii de finante din Germania, Franta si Austria s-au ingrijorat ca aceasta ii va afecta pe exportatorii din UE, sugerand ca Statele Unite ar trebui sa-si faca ordine in economie.

Acum, euro tinde spre 1,60 de dolari si cei mai multi dintre europeni sunt stoici: s-au obisnuit sa traiasca alaturi de un euro tot mai puternic.

Noile piete de export, restructurarile interne si efectele colaterale pozitive ale unui dolar mai slab i-au ajutat pe exportatorii europeni sa suporte pierderea de competitivitate indusa de cresterea euro. Intr-o perioada in care euro a ajuns la niveluri nemaiatinse in raport cu dolarul, Europa a raportat totusi o crestere sanatoasa a productiei industriale, cu rezultate bune in special in Germania, Franta, Italia si Spania. Exporturile Germaniei au crescut cu 9% in ianuarie, comparativ cu aceeasi luna din 2007.

Un euro in crestere este indiscutabil o povara pentru exportatorii europeni, pentru ca le face marfurile mai scumpe in Statele Unite si in pietele legate de dolar. Economia europeana pare sa nu fi fost insa afectata in ansamblu, continuandu-si cresterea, chiar daca intr-un ritm mai lent.

Anton F. Boerner, care conduce asociatia exportatorilor germani, spune ca vede inflatia ca pe o amenintare mai mare decat cursul de schimb.

La o recenta intalnire cu doi guvernatori din Banca Centrala Europeana, el le-a cerut sa nu coboare dobanzile de referinta, chiar daca aceasta ar reduce din presiunea asupra monedei europene. “Unii dintre membrii asociatiei m-au intrebat: ”, rememoreaza el. “Am spus ca da, pentru ca noi nu ne concentram pe rezultate trimestriale, ci le urmarim pe cele de pe termen lung.”

Boerner prezice ca Germania va exporta anul acesta marfuri in valoare de 1,02 trilioane de euro, cu 5% mai mult decat anul trecut. Folosind cursul de schimb recent, aceasta inseamna cam 1,6 trilioane de dolari, indeajuns ca sa mentina Germania in cursa cu China pentru titlul de campion mondial al exporturilor de bunuri. “Este o cifra impresionanta, data fiind situatia dolarului”, spune Boerner, presedinte al BGA, Federatia Exportatorilor si de Comert Exterior din Germania.

Sunt mai multe explicatii pentru elasticitatea economiei europene, nu in ultimul rand reducerile dureroase de costuri efectuate de companii, care le-au facut activitatea competitiva la nivel global pentru prima data in zece ani de zile. Multi exportatori si-au relocat productia in afara Europei, unde costurile sunt mai mici si nu sunt denominate in euro.

Un euro puternic are si beneficiile lui, dincolo de acela ca le ofera turistilor europeni o ocazie sa faca excursii de shopping la New York. El face materiile prime de import mai ieftine pentru producatorii europeni si ii protejeaza intrucatva pe europeni de pretul ridicat al petrolului, care este exprimat in dolari.

Euro a crescut anul trecut cu 18% fata de dolar. Dar economistii subliniaza ca mai mult conteaza cursul comercial de schimb, care masoara euro in raport cu un cos de valute ale partenerilor sai comerciali. Dupa acest indicator, euro a crescut cu un mult mai usor de suportat 8,6%.

Datorita dezvoltarii economiei globale, Europa nu se mai bazeaza atat de mult ca in trecut pe Statele Unite in ce priveste schimburile comerciale. In vreme ce dolarul slabit si economia subrezita a Americii afecteaza exporturile transatlantice, livrarile catre Rusia si Orientul Mijlociu au explodat. Germania, Italia si alte state europene se specializeaza in acele tipuri de bunuri - tehnologii si echipamente sofisticate - pentru care aceste tari cu dezvoltare rapida par sa aiba un apetit pantagruelic.

“Pietele emergente si cele producatoare de petrol sunt intr-o situatie fantastica”, spune Norbert Walter, economistul-sef al Deutsche Bank. “Ele constituie punctul de sprijin pentru o mare parte dintre exporturi.”

Paginatie:

Urmărește Business Magazin

Am mai scris despre:
international,
euro,
finante,
exportatori,
economie
/special/viata-alaturi-de-un-euro-puternic-2617269
2617269
comments powered by Disqus

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.bmag.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.