Norii negri se aduna deasupra Portugaliei

Postat la 07 iunie 2010 33 afişări

In Portugalia, un guvern aflat la mana opozitiei si condus de socialistul Jose Socrates promite sa nu cedeze protestelor publice si sa mearga mai departe cu reduceri dureroase ale cheltuielilor publice. Pana la vederea primelor rezultate, agentiile de rating si portughezii insisi mentin un mare semn de intrebare asupra viitorului economiei.

Jose Gago da Graca e proprietarul unei companii imobiliare portugheze si are doua apartamente identice in aceeasi cladire din centrul Lisabonei. Pentru unul, chiria este de 2.750 de euro pe luna, pentru celalalt de circa 40 de ori mai putin, adica 75 de euro.

Discrepanta este rezultatul unei legislatii vechi de 100 de ani, care a inghetat chiriile pentru sute de mii de oameni si i-a protejat impotriva evacuarii de catre proprietari. Gago da Graca a avut un proces timp de zece ani pentru apartamentul pe care primeste doar 75 de euro lunar. Procesul a inceput dupa ce chiriasa a murit in 2000, iar fiul ei a preluat contractul mamei si a refuzat rediscutarea lui, desi acesta era intocmit in anii '60. "Suntem singura tara din Europa care nu are o piata imobiliara libera, si asta e ceva nemaivazut", zice Gago da Graca.

Astfel de reguli, despre care economistii considera ca au contribuit la cresterea datoriei private a Portugaliei, ne ajuta sa intelegem cum aceasta tara de 11 milioane de locuitori a urmat exemplul Greciei si al Spaniei, ajungand in zona de pericol pentru investitori. La 13 mai, guvernul portughez a copiat exemplul spaniol si a incheiat o intelegere cu principalul partid de opozitie pentru aplicarea unor noi masuri de austeritate pentru a reduce deficitul mai repede decat era programat, la 5,1% din produsul intern brut anul viitor, fata de 9,3% cat a fost anul trecut.

Pentru a recastiga increderea investitorilor, premierul Jose Socrates se bazeaza pe cresteri de taxe si reduceri de salarii si subventii pentru companii, pentru a elimina inca 2,1 miliarde de euro din deficitul fiscal. "Aceste masuri sunt necesare pentru a obtine ceea ce este esential, finantarea economiei Portugaliei, dar si pentru apararea monedei euro", a argumentat Socrates.

Eliminarea regulilor privind chiriile nu a fost insa parte a planului expus de Socrates. Una dintre temerile din randul investitorilor este ca guvernele din lumea dezvoltata nu au curajul si puterea de a aborda asemenea slabiciuni structurale istorice. Mai mult, guvernele ar putea avea o misiune dificila si in a-si pune in practica cele mai recente promisiuni, deoarece taierile de cheltuieli risca sa genereze tulburari sociale si chiar paralizia economica.

Paginatie:

Urmărește Business Magazin

/special/norii-negri-se-aduna-deasupra-portugaliei-6274892
6274892
comments powered by Disqus

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.bmag.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.