Acum cateva saptamani, Fannie Mae si Freddie Mac, cele mai mari institutii de credit ipotecar din SUA, au avut nevoie sa fie salvate de guvern. Acum a fost randul AIG (American International Group). De fapt, am ajuns intr-un stadiu in care mai avem doar doua banci de investitii independente, Goldman Sachs si Morgan Stanley. Se sperie gandul! Dar de fapt n-ar trebui. Pentru ca dupa ce treci dincolo de complexitatea plictisitoare a instrumentelor financiare derivate, care se afla in miezul actualei crize, ajungi la ceva cu care toti suntem foarte familiarizati: negarea.

 

Intr-adevar, nu e nicio diferenta fata de ce se intampla in orasele Americii. Asa cum proprietarii de case au luat imprumuturi mari si s-au aventurat gandindu-se ca activul lor principal - locuinta - nu putea decat sa se scumpeasca, asa au facut si firmele de pe Wall Street, imprumutand miliarde de dolari ca sa faca pariuri de miliarde de dolari pe piata secundara a ipotecilor (subprime), gandindu-se ca e un teren sigur.

 

Dar preturile la imobiliare au scazut in cele din urma. Si cand oamenii au incercat sa-si vanda casele in aceasta noua piata in scadere, multora dintre ei le-a venit greu sa accepte ca locuinta lor nu valora cat credeau ei. Ratiunea lor a fost in mod natural umbrita de atasamentul pentru casa lor, de gandul la cati bani au investit in ea si cat de mult valora in urma cu un an. Si chiar si cand au coborat preturile, ele tot n-au ajuns la realitatea pietei. Asa se face ca ei au continuat sa nege realitatea.

 

Exact acelasi lucru se intampla pe Wall Street. Inca de cand a inceput criza, vara trecuta, cele mai multe dintre marile grupuri financiare au fost prea putin dispuse sa admita ca instrumentele financiare care aveau la baza ipoteci subprime - si care odinioara fusesera evaluate cu cele mai bune ratinguri, AAA - nu mai valoreaza mare lucru. Si ca aceste instrumente le distrug rand pe rand afacerile.

 

Sa luam cazul lui Richard Fuld, directorul executiv de la Lehman Brothers. Vara trecuta, cand criza creditelor a infrigurat pentru prima data Wall Street-ul, firma lui Fuld, care era in mod fundamental o companie de tranzactionare de obligatiuni, a estimat ca problemele vor fi de scurta durata si ca acele firme care sunt dispuse sa-si asume riscuri mari vor fi cele ce vor obtine si profiturile pe masura cand problemele se vor sfarsi. Asa ca Lehman si-a dublat expunerea pe produse derivate care aveau la baza ipoteci.

 

Mare greseala. De atunci incoace, cei de la Lehman Brothers au avut mari probleme in a recunoaste amploarea greselii pe care au facut-o si a-si evalua portofoliile riscante la adevarata lor valoare. Pe masura ce acele instrumente derivate deveneau tot mai toxice, si ei deveneau tot mai putin lichizi. Asa incat firmele au ramas sa-si stabileasca singure valoarea activelor lor. Si, ca si multi dintre proprietarii de case, au continuat sa si le evalueze mai scump decat ar fi trebuit.

 

Cu cateva luni in urma, spre exemplu, cand managerul de fond de hedging David Einhorn si-a inceput atacurile publice impotriva Lehman (acum refuza sa vorbeasca despre aceasta), a sustinut ca Lehman isi evalua prea scump activele. S-a dovedit ca a avut dreptate.

 

De fiecare data cand piata a intrat in fierbere - in special dupa prabusirea bancii Bear Stearns -, fiecare companie de pe Wall Street trebuia sa-si reevalueze portofoliile ca sa reflecte noua realitate. Din acest motiv ati vazut firme facand reevaluare in scadere cu miliarde de dolari dupa reeevaluare in scadere cu miliarde de dolari a valorii contabile a activelor lor, chiar la multa vreme dupa ce credeau ca au rezolvat problema. Si din acest motiv, reevaluarile in scadere vor continua si de-acum inainte.

 

“Vanzarile aduc dupa sine si mai multe vanzari”, spune Sean Egan de la compania independenta de evaluare a obligatiunilor Egan-Jones. Si totusi, chiar si cand au redus valoarea instrumentelor financiare care aveau la baza ipoteci, firme ca Lehman le-au evaluat tot prea sus. La vremea cand vorbea despre Lehman, Einhorn obisnuia sa caracterizeze evaluarile de active facute de Lehman ca pe o dovada de lipsa de onestitate. Tind sa cred ca Lehman de fapt isi dorea ca acele evaluari sa fie corecte. Oricum, rezultatul a fost acelasi.

 

Mai la inceputul lui septembrie, pe cand guvernul federal salva de la faliment Fannie Mae si Freddie Mac, Fuld a plecat sa caute capital proaspat - de care Lehman avea nevoie disperata ca sa-si echilibreze finantele - de la Korea Development Bank. De ce au esuat acele negocieri? Pentru ca Fuld a vrut pentru Lehman mai mult decat credeau coreenii ca valoreaza. El pur si simplu nu a putut sa admita ca firma lui nu mai valora cat credea el.