Hobby de CEO: Cătălin Olteanu, FM România: „Se vede când nu există etică în sport sau afaceri şi, în timp, lipsa ei se plăteşte”

Autor: Ioana Mihai-Andrei Postat la 28 februarie 2016 656 afişări

Hobby de CEO: Cătălin Olteanu, FM România: „Se vede când nu există etică în sport sau afaceri şi, în timp, lipsa ei se plăteşte”

Cătălin Olteanu este director general al FM România, companie de logistică cu afaceri anuale de 24 de milioane de euro şi clienţi din farma, sănătate, produse de larg consum şi retail. Anul trecut, FM a extins depozitul de la Petreşti, Argeş, cu 10.000 mp, iar pentru 2016 şi-a propus să mai cumpere trailere, să mărească unul din depozite. Compania are două platforme proprii în Petreşti, judeţul Dâmboviţa, şi în Dudeştii Noi în judeţul Timiş, cinci huburi de distribuţie (Dudeştii Noi, Cluj, Petreşti, Chiajna şi Bacău), 450 de angajaţi şi 55.000 mp² de depozite pe teritoriul României.

Ce hobby aveti şi cât timp dedicaţi? Când şi cum a început interesul pentru această zonă?

Îmi place să schiez, să mă dau cu bicicleta şi să înot; pe toate le fac de mic, am crescut într-un oraş de munte, iar pe munte erau vreo trei lacuri... Deci iarna schiam şi vara înotam.

În fiecare an încerc să îmi fac timp de mers la schi, în concediu şi în weekenduri prelungite, iar de bicicletă şi înot îmi fac timp la final de săptămână.

Ce corespondenţe există între sport şi afaceri?

În cazul meu sportul ajută la deconectare. După o săptămână de şedinţe multiple, nervi nervoşi, negocieri, cifre şi altele, când înot sunt doar eu cu mine. Nu aud pe nimeni, pot să mă gândesc la ce vreau eu. Iar dacă merg cu bicicleta, ascult muzică şi îmi fac damblaua.

La schi de obicei merg cu amicii, deci... deconectare şi petrecere.

În plus, pentru fiecare dintre aceste mici plăceri există câte o comunitate de pasionaţi, cu care interacţionez, şi care uneori ajută şi în carieră.

Este practicarea unui hobby benefică pentru relaţiile de afaceri / pentru afacere?

În primul rând e benefic pentru fiecare om să aibă un hobby, ceva al lui, care să îl deconecteze. Dacă hobby-ul îl duce într-un mediu în care îi găseşte şi pe partenerii de afaceri e şi mai bine, pentru că e mult mai uşor să legi o relaţie într-un mediu informal, în care toţi încearcă să se simtă bine.

Care sunt regulile din sport folositoare în afaceri?

În general sporturile de echipă sunt cele care dau regulile folositoare în afaceri - munca în echipă, etica în business, spiritul de competiţie.

Care sunt regulile obligatorii deopotrivă în sport şi în afaceri?

Etica! Atunci când nu există se vede, şi, în timp, lipsa ei se plăteşte.

Ce tip de sport / hobby nu aţi practica niciodată?

Nu cred să fie ceva ce să nu încerc, dar sunt unele chestii cu care nu m-am prea înţeles, de exemplu motociclism...

De-a lungul carierei sale, Cătălin Olteanu-Heel a parcurs mai multe domenii: a pornit ca inginer proiectant în industria de armament, a trecut apoi în zona managementului de programe, ajungând manager de marketing. Următorul pas a fost în cadrul Solectron România, o firmă pe care o consideră mai degrabă şcoală decât un loc de muncă. Drumul său în acea firmă a plecat de la customer support engineer, a trecut apoi prin diverse funcţii până la cea de manager de operaţiuni a activităţilor de la Timişoara. În 2006 a decis să intre în firma FM Logistic, la recomandarea unui amic; a început ca manager de transport, a urcat alte câteva trepte – cea de manager regional pentru operaţiunile de la Timişoara, iar de la începutul lui 2010 este director general.

PREFERINŢE

CUVÂNT: Fun!

CARTE: „The goal”, de Elyahu Goldratt

PERSONALITATE: Winston Churchill

SPORTIV: Herman Maier

Urmărește Business Magazin

/special/hobby-de-ceo-catalin-olteanu-fm-romania-se-vede-cand-nu-exista-etica-in-sport-sau-afaceri-si-in-timp-lipsa-ei-se-plateste-15089116
15089116
comments powered by Disqus

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.bmag.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.