Pare ca vicepresedintele Comisiei Europene propune o metoda perfida spre a continua opera misionarilor crestini de slabire a Islamului, a zis Ahmed Versi, redactor-sef al revistei lunare Muslim News, care apare la Londra. "Sa spui ca ar trebui creat un Islam european dovedeste nu numai ca UE planuieste sa impuna musulmanilor propria ei versiune despre Islam, dar si ca acesteia nu-i pasa ca va starni sentimente antioccidentale si anticrestine si mai intense in comunitatea islamica", a declarat la randu-i un ziarist musulman pentru agentia iraniana de presa IRNA.

Ce facuse UE ca sa merite atata indignare? Vicepresedintele Comisiei Europene, Franco Frattini, a prezentat acum doua saptamani la Londra un plan de mobilizare a profesorilor musulmani din Europa in sensul "eradicarii violentei din interior" (ca acestia sa-i educe adica pe elevii lor in spiritul valorilor europene) si a sugerat guvernelor europene sa-i instruiasca pe imamii din tarile lor astfel incat sa descurajeze impulsurile islamismului militant. "E foarte important nu numai ca noi sa le aratam comunitatilor musulmane ca noi respectam alte religii, dar si ca ei sa respecte legile nationale, legile europene si drepturile fundamentale, in primul rand dreptul la viata", a spus Frattini.

Imediat, oficialul european a fost acuzat de rasism si de islamofobie intr-o serie de periodice musulmane de pe continent, inclusiv in mai sus pomenitul Muslim News. "Ce temei are Frattini sa spuna asa ceva, din moment ce 99,99% dintre musulmanii din Occident respecta legile? O minoritate care nu le respecta exista in toate comunitatile, numai ca liderii UE nu spun niciodata acelasi lucru despre evrei, despre crestini sau comunitati de alta credinta", a comentat Ahmed Versi, citat tot de IRNA.

Versi l-a criticat si pe secretarul britanic pentru afaceri interne, John Reid, care dupa dejucarea atentatelor planuite la Londra pentru 10 august a iesit si el cu cateva declaratii, sugerand ca valorile fundamentale ale musulmanilor europeni si cele ale crestinilor sunt diferite. "Pe de o parte sunt valorile Uniunii Europene - democratia, libertatea si dreptatea pentru toti. Pe de alta parte sunt valorile totalitarismului, care spera sa submineze o religie al carei nume se refera chiar la pace", spusese Reid, facand aluzie evidenta la Islam. In traducerea lui Ahmed Versi, afirmatiile lui Reid ar fi nici mai mult, nici mai putin decat o reluare a teoriei lui Samuel Huntington despre ciocnirea civilizatiilor.

Probabil ca Frattini si Reid ar fi fost mai retinuti in declaratii daca n-ar fi fost momentul atentatelor dejucate, care a relansat, cum era de asteptat, discutia despre situatia musulmanilor naturalizati in Europa (si tocmai de aceea mai eficienti ca organizatori de atacuri teroriste). Iar cum aparitia publica a celor doi oficiali la Londra a fost menita in principal sa anunte varii masuri noi de securitate pe aeroporturile europene, chestiunea cu mobilizarea profesorilor musulmani si a imamilor impotriva terorismului a trecut relativ neobservata in presa de pe continent, cu exceptia publicatiilor cu circulatie limitata la comunitatile islamice.

Si intr-adevar, blocajele din aeroporturi, pierderea bagajelor sau anularea zborurilor de pe Heathrow sau Gatwick, din cauza alertelor si a verificarilor, au monopolizat atentia opiniei publice europene. Cat despre cei mai putin impresionati de incidente, acestia s-au livrat, ca si alta data, teoriilor conspiratiei, inclinand sa creada ca premierul britanic Tony Blair, autoritatile de la Bruxelles sau chiar SUA au avut nevoie acum de un nou pretext cu atentate teroriste, ca sa inaspreasca in plus politica fata de imigrantii necrestini. De fapt insa, ideea unui Islam european, inteleasa ca o replica la proiectia unei Europe islamizate, a circulat in ultimii ani in mediile intelectuale, mai nou si in cele politice, de pe continent. Americanul Daniel Pipes, cunoscut comentator politic conservator, a publicat in mai 2004 pe site-ul propriu un articol cu numele "Europa musulmana", unde sustinea ca datele demografice descurajante in randul europenilor indigeni si faptul ca Europa a devenit mai curand o societate postcrestina deschid perspectiva ca aceasta parte a lumii sa ajunga "o provincie a Islamului", vorba ziaristei italiene Oriana Fallaci. De la 5% din populatia UE, adica aproape 20 de milioane de oameni, cat numara

Pipes in 2004, musulmanii ar putea ajunge majoritari in Europa in cateva decenii, iar culturile nationale de aici ar fi inlocuite de "o identitate musulmana transnationala, care sa uneasca elementele nord-africane, turcesti si din subcontinentul indo-pakistanez".

Pipes propunea, in modul cel mai direct, si cateva solutii de contracarare a tendintei in cauza: schimbari in Europa (?) care sa duca la relansarea credintei crestine si la inmultirea familiilor cu multi copii, acceptarea de imigranti din alte surse (de pilda latino-americani sau indieni), dar si o modernizare a Islamului – pe de o parte fiindca in toate societatile "modernitatea duce la o reducere drastica a ratei natalitatii", pe de alta parte fiindca o modernizare a lumii musulmane ar diminua atractivitatea Europei ca destinatie pentru imigrantii veniti de acolo. Deocamdata, SUA au incercat sa inceapa o modernizare a lumii musulmane, fara prea mare succes insa; cat despre modernizarea Islamului din interiorul Europei, in mod oficial nu s-a vorbit pana acum. Iar faptul ca o asemenea discutie se deschide laolalta cu cea despre detectoare de explozibili, pasapoarte biometrice si amenintari cu bombe nu-i deloc de natura sa castige in vreun fel cooperarea din partea imamilor si a dascalimii mahomedane din statele UE.

Observatorii lucizi din randul intelectualilor musulmani stiu insa foarte bine ca, indiferent de momentul ales pentru a se vorbi de asa ceva, fratii lor de religie din Europa au o problema, iar aceasta nu se rezolva vehiculand clisee despre rasismul europenilor. Mshari Al-Zaydi, expert in fundamentalismul islamic si comentator al publicatiei saudite Asharq Al-Awsat, se intreba saptamana trecuta cum se face ca, dintre toate minoritatile etnice si comunitatile de imigranti, numai musulmanii au dificultati cu integrarea in sistemul de valori al societatilor occidentale. Cum pot oare chinezii, indienii si mexicanii, scrie Al-Zaydi, sa se stabileasca in Vest si sa-si conserve identitatea, fara a reclama ca Europa incearca sa le-o distruga? Si cum pot oare intelege musulmanii ca un apel de genul celui facut de Frattini ar viza distrugerea religiei islamice, cata vreme nimeni de la Bruxelles nu vrea sa scoata din Islam principiile Coranului?

Al-Zaydi comenteaza, in rubrica sa din Asharq Al-Awsat, exemplul lui Rashid Rauf, liderul grupului de atentatori pregatit sa atace la 10 august avioanele care ar fi plecat din Londra spre SUA. Rashid, impreuna cu fratele sau Tayyib, erau originari dintr-o familie pakistaneza traitoare la Birmingham si ar fi dus o viata destul de complicata, suferind de pe urma contradictiei intre influentele a doua culturi. In 2002, Rashid s-a mutat in Pakistan, dupa ce unchiul sau a fost injunghiat in imprejurari misterioase, si s-a alaturat unui grup islamist militant. Tayyib a vizitat si el Pakistanul, mai mult parca vrand sa evadeze din Anglia decat sa-si regaseasca eventualele radacini din Asia, iar tatal celor doi, Abdul Rauf, desi cetatean cumsecade si proprietar al unei brutarii suficient de rentabile, s-a remarcat prin viata izolata aproape cu totul in raport cu societatea (britanica) din Birmingham. Si la fel traiesc majoritatea familiilor de origine pakistaneza din Anglia – incapabile sau nedoritoare sa se integreze. Pana si arabii din Anglia, sustine Mshari Al-Zaydi, sunt mai integrati decat pakistanezii, care in ultimii ani au produs grosul atentatorilor dovediti din Marea Britanie. Inseamna oare aceasta ca varianta de Islam de pe subcontinentul indo-pakistanez e mai refractara la valorile europene si mai aplecata spre terorism? Sau de vina e trecutul colonial al unei zone prea mult dominate de Imperiul Britanic?

Intrebarea pusa in ziarul saudit introduce in discutie o nuanta rar remarcata sau explicata din perspectiva europenilor, care tind sa priveasca Islamul drept absolut unitar ca bloc cultural si, prin urmare, sa considere echivalent Islamul cu pornirile teroriste. "Multi politicieni europeni, ca si oamenii obisnuiti, inclina sa creada ca singurii musulmani care nu-s periculosi sunt cei ce nu-si practica religia si nu-si manifesta identitatea islamica", spune Tariq Ramadan, unul din cei mai cunoscuti intelectuali musulmani ai Europei de azi, in cartea sa "Cum e sa fii un musulman european". Ramadan insista ca multe din comportamentele musulmanilor din Europa si care sunt privite cu oroare de societatea europeana nu sunt "islamice in sine", ci trasaturi culturale specifice Orientului Mijlociu, Africii sau Asiei.

Prin urmare, invers privind lucrurile, musulmanii stabiliti in Europa au acum ocazia sa-si reevalueze mostenirea specifica zonelor de unde au venit si sa-si construiasca o altfel de identitate colectiva, care sa accepte in mod firesc influente culturale ale taramului de adoptie, Europa.

"Musulmanii din Europa au acum ocazia sa reciteasca sursele noastre religioase. Ne aflam intr-un proces de reevaluare: iata, cel mai important subiect este atitudinea fata de femeie. Experienta noastra din Europa ne-a aratat ca trebuie sa incepem sa vorbim despre egalitate", spune Tariq Ramadan, cel ce a lansat si a dezvoltat conceptul de Islam european cu cativa ani buni inainte ca Franco Frattini sa foloseasca acum aceeasi expresie in discursul sau de la Londra.

Dupa Ramadan, daca principiile si practicile fundamentale ale Islamului sunt imutabile, etica e supusa interpretarii si reglementarii in functie de societate si de momentul istoric; or, Ramadan spune ca acum e nevoie de o schimbare a autoritatii in materie de reglementare a eticii, de la clericii literei ("ulema textului") la clericii spiritului ("ulema contextului"), care sa asimileze stiinta moderna si sa-i ajute pe clericii textului sa fie mai creativi in raspunsurile date unor chestiuni ca, de pilda, clonarea ori eutanasia.

Ramadan, care n-a implinit 40 de ani, a fost profesor universitar de filozofie si studii islamice la Universitatea din Freiburg, Elvetia, iar acum este director la Centrul Islamic din Geneva. Revista Time l-a rasplatit in 2004 pentru pledoaria sa in favoarea Islamului european, numarandu-l printre cei mai influenti 100 de inovatori ai secolului al XXI-lea. "Trebuie sa separam principiile islamice de culturile lor de origine si sa le ancoram in realitatea culturala a Europei Occidentale. Trebuie abandonata definirea Islamului in opozitie cu valorile occidentale; eu pot incorpora in identitatea mea absolut orice nu se opune religiei mele. Iar asta e o revolutie", suna esenta teoriei sale.

Iar identitatea lui Ramadan insusi a incorporat pana acum destule: ironia face ca omul nostru, de origine egipteana, sa fie nepotul lui Hassan al-Banna, care a fondat in 1928 Fratia Musulmana, o miscare de reinviere a Islamului, critica la adresa decadentei occidentale si promotoare a intoarcerii la valorile musulmane. Alte imprejurari nu mai putin ironice sunt ca nevasta lui Ramadan e o frantuzoaica trecuta la islamism dupa casatorie, iar unul din cei patru copii ai lor invata intr-un colegiu din Londra al carui proprietar e Yusuf Islam, adica fostul Cat Stevens, trecut intre timp la mahomedanism.

Prin urmare, biografia lui Ramadan pare sa fi oferit ea insasi destul material de studiu pentru o lucrare teoretica despre conditia imigrantilor musulmani in Europa si a descendentilor lor. "Eu nu-mi reneg radacinile musulmane, dar nici nu demonizez Europa", e concluzia filozofului din Geneva, ca un fel de deviza a viitorilor euromusulmani corect aclimatizati cultural. Numai ca de demonizat mereu mai ramane cate ceva: acum doi ani, Departamentul pentru Securitate Interna al SUA i-a revocat viza de intrare, "in conformitate cu Patriot Act (pachetul de legislatie antiterorista adoptata dupa 11 septembrie 2001)", impiedicandu-l sa-si tina un curs la Universitatea Notre Dame, Indiana.

Si, desi Ramadan a fost deseori laudat pentru vederile lui reformatoare (Washington Post l-a numit chiar "un Martin Luther musulman", iar in Anglia e socotit o speranta a reconcilierii intre culturi), criticile la adresa lui, venite indeosebi din Franta si din statele islamice cu regimuri autoritariste, au dovedit ca nu exista musulman, indiferent de statura lui intelectuala, care sa nu fie suspectat de tradare atunci cand se atinge de Islam sau, mai bine zis, de feluritele idei despre Islam ale interlocutorilor.

Cu deosebire dupa o dezbatere televizata din 2003 intre ministrul de interne francez Nicolas Sarkozy si Ramadan, o serie de intelectuali francezi s-au incapatanat sa analizeze discursul musulmanului spre a acuza indicii de "taqqiya" (tehnica a disimularii, promovata de militantii din Fratia Musulmana, care consta in a spune exact opusul a ceea ce vrei sa transmiti, atunci cand nu poti sa-ti exprimi liber mesajul). La dezbaterea respectiva, intrebat fiind ce parere are despre pedeapsa cu lapidarea, impusa in anumite tari musulmane femeilor vinovate de adulter, Ramadan a raspuns ca se pronunta pentru "un moratoriu" in privinta aplicarii acestei practici barbare (deci nu pentru o abolire a ei). Altii l-au acuzat de "neofundamentalism", spunand ca una declara cand se adreseaza publicului francofon si alta cand vorbeste in araba cu musulmanii lui din suburbiile franceze – ceea ce, in treacat fie zis, i-a oferit ocazia lui Ramadan sa lanseze o replica plina de talc - "Duceti-va si incercati sa vorbiti in araba in suburbiile franceze si veti vedea ca nu aveti cu cine; cei de acolo nu vorbesc araba".

De partea cealalta, initiativa lui cu moratoriul si imaginea de "Martin Luther" islamic i-au atras repulsia unor regimuri din tari ca Tunisia, Egipt sau Arabia Saudita, unde Ramadan are interdictie de intrare. "Eu critic dictaturile de acolo, faptul ca guvernul saudit tradeaza invataturile islamice", explica filozoful, mergand pana acolo incat sa sustina ca democratiile liberale ca Marea Britanie sunt mai islamice in spirit decat multe din tarile musulmane cu regimuri nedemocratice: "Protectia religiei, a vietii, a familiei, a demnitatii e o realitate mai mult in Occident decat in tarile arabe islamice". O fraza pe care e indoielnic ca Frattini sau Reid n-ar fi indraznit s-o spere de la un formator de opinie, ca sa zicem asa, islamic.

Intr-o ordine mai pragmatica decat Ramadan, alti intelectuali musulmani au observat ca, pe masura ce comunitatea islamica din Europa va fi capabila sa se defineasca pe sine in plan european si nu sub forma unor ghetouri culturale ale Islamului de nuanta africana, central-asiatica ori de aiurea, ca pana acum, legislatia si atitudinea europenilor fata de imigrantii musulmani vor deveni mai relaxate, ceea ce ar crea un cerc virtuos. "Aceasta ar ajuta si guvernele din UE sa distinga intre Islamul autentic si Islamul sectelor extremiste, exportate in Europa din doar cateva colturi ale lumii", observa Abdal-Hakim Murad de la Centrul pentru Studii Orientale de la Universitatea Cambridge. In fond, aceeasi idee de coagulare cu liant european a variantelor culturale ale Islamului.

O asemenea idee va parea inca multa vreme nu numai suspecta durilor din ambele tabere, care o vor mai dezavua in continuare (asa cum am vazut ca s-a intamplat in cazul lui Ramadan), dar si utopica. La scara istoriei insa, cei ce o sustin au dreptate, si nu cei convinsi de ciocnirea civilizatiilor. Europenii cei vechi si valurile cele noi de musulmani stau impreuna, in fond, de foarte putina vreme, iar mixajul cultural este inca la inceput si in nici un caz nu se petrece intr-un singur sens, cu o navala a mahomedanilor care sa faca Europa de nerecunoscut, asa cum se teme Daniel Pipes. Pot sa para caraghioase indemnurile lui Frattini ca profesorii islamici sa-si dezvete elevii de extremism sau pot sa para deplasate teoriile lui Ramadan langa incapatanarea unui Rashid Rauf din Birmingham. Dar, pe termen lung, nu cei ca Rauf vor mosteni Europa. De altfel, nici nu si-au dorit vreodata asta.