IN NUMAI CÂTEVA ZILE DIN APRILIE, uncia de aur a pierdut sute de dolari din valoare. Metalul preţios a înregistrat o scădere de peste 200 de dolari în zilele de 12 şi 15 aprilie. Scăderea este cea mai mare începând din 1974, când în SUA au început tranzacţiile cu contracte futures pe aur.

Aurul cu livrare în iunie a scăzut la începutul săptămânii trecute cu peste 140 de dolari, 9,3%, la 1.361 dolari pe uncie pe piaţa Comex a bursei din New York. Declinul de peste 9% a fost cel mai mare pentru o singură zi în ultimii 30 de ani, iar preţul de închidere cel mai scăzut începând din februarie 2011.

Scăderea s-a asociat unei evoluţii negative, chiar dacă nu de aceeaşi amploare, la finele săptămânii. Aurul a închis vineri 12 aprilie pe minus cu peste 4%, la 1.501 dolari. În septembrie  2011, aurul atingea preţul record de 1.920 de dolari pe uncie.

NIMENI NU PREA ÎNŢELEGE CE S-A ÎNTÂMPLAT. Prăbuşirea aurului pe parcursul celor două zile a obţinut un loc special alături de cele mai devastatoare  vânzări de active din istoria Wall Street. Ceea ce este, însă, şi mai grav este că nimeni nu prea ştie exact de ce s-a întâmplat, scrie CNBC. Iar până când investitorii vor trage nişte concluzii, evoluţia negativă ar putea continua.

„Rămânem fără superlative pe care să le alăturăm variaţiei aurului începând de vineri, 12 aprilie. Raritatea unei astfel de mişcări este de evidenţiat“, a scris într-o notă către clienţi analistul Tyler Broda de la banca niponă Nomura.

Fiecare trader de pe Wall Street pare să aibă propria teorie despre scăderea aurului. Cele mai invocate motive sunt: posibilitatea ca guvernele din Europa să vândă din aurul băncilor centrale, după modelul Ciprului, lichidări la unele fonduri tranzacţionate pe piaţa financiară, aprecierea dolarului din cauza intervenţiilor monetare ale băncii centrale a Japoniei, precum şi vânzări legate de fonduri de hedging neidentificate.

„Marii deţinători, alţii decât SUA, au nevoie de aur pentru a-şi susţine economiile şi băncile. Vânzarea unei cantităţi mici are un impact major asupra ofertei şi alimentează scăderea preţului şi noi vânzări“, a afirmat analistul Sean Egan de la firma Egan-Jones.

Teoria legată de Cipru nu a fost încă dovedită, iar politicienii şi banca centrală discută şi acum dacă să recurgă sau nu la vânzarea de aur din rezerve. Mulţi analişti afirmă că nu ar exista un motiv determinant pentru declin. Întrucât aurul nu are fundamente precum dividendele sau fluxurile de numerar, nu valorează decât atât cât sunt dispuşi cumpărătorii să plătească. După o evoluţie solidă în ultimii 13 ani, s-ar putea să fi venit momentul ca aurul să lase scena liberă altor active pentru investitorii care preferă siguranţa, afirmă specialiştii.

La amploarea scăderii au contribuit probabil şi fondurile prin care investitorii mai mici pot face plasamente în aur, precum SPDR Gold Trust. Aceştia sunt dispuşi să vândă mult mai repede în faţa unor pierderi. Datele istorice arată că odată ce aurul intră pe un trend precaut, cu o scădere de 20% faţă de maxim, continuă să coboare, în medie, cu încă 14%.

„Chiar dacă niciuna dintre aceste explicaţii nu este suficientă pentru o mişcare de 20%, contează toate la un loc. Este puţin probabil ca aurul să-şi revină prea mult - este totuşi un metal greu - iar pe termen mediu există un risc mai mare pentru un nivel de 1.100 dolari“, spune Robert Savage, analist la FX Concepts şi fost director de departament la Goldman Sachs.

AURUL SCADE; BIJUTERIILE NU PREA. Chiar dacă aurul a pierdut peste 20% faţă de recordul din 2011, cei care se gândesc că ar fi momentul oportun pentru achiziţia de bijuterii nu vor găsi ofertele aşteptate. „Preţul bijuteriilor nu se mişcă obligatoriu la fel de repede precum cel al aurului“, afirmă Jessica Fung, analist pentru pieţe de materii prime la BMO Capital Markets.

Preţurile bijuteriilor sunt mai stabile pentru că în componenţa acestora intră mai mult decât simplul metal: designul şi brandul, costurile de producţie şi profitul vizat de vânzător.

„Bijuteriile au fost făcute cu aur cumpărat deja“, afirmă David Bonaparte, director general la asociaţia bijutierilor din SUA. În plus, este puţin probabil ca o bijuterie să fie în totalitate din aur. Cel mai probabil este vorba de aur de 14 sau 18 karate, care conţine aur doar în proporţie de 58%, respectiv 75%.

Cele mai importante variaţii sunt înregistrate în ţări precum India şi Singapore, unde consumul este foarte ridicat, iar concurenţa între retaileri intensă. India este responsabilă pentru 27% din cererea mondială de aur, iar China de 26%, în timp ce americanii cumpără doar 5% din totalul la nivel mondial.