A început ca om de serviciu şi a reuşit să ajungă al doilea cel mai bogat om din China

Autor: Florin Casota Postat la 25 februarie 2017 2848 afişări

Cunoscut ca Pony Ma, antreprenorul chinez este şi unul dintre cei mai bogaţi oameni de pe planetă. Huateng este fondatorul, preşedintele şi CEO-ul Tencent, una dintre cele mai mari companii de telecomunicaţii din China. În 2007 şi în 2014 a fost numit de revista Times drept unul dintre cei mai influenţi oameni din lume, iar în prezent este al 30-lea cel mai bogat om de pe planetă, cu o avere de 23,9 miliarde de dolari.

A început ca om de serviciu şi a reuşit să ajungă al doilea cel mai bogat om din China
A început ca om de serviciu şi a reuşit să ajungă al doilea cel mai...

Ma Huateng s-a născut în Shantou, Guangdon pe 29 octombrie 1979, însă copilăria lui este înconjurată de mister. Se ştie doar că, atunci când era mic, visa să ajungă astrolog. La vârsta adolescenţei s-a mutat cu tatăl său, care obţinuse o slujbă în port, în Shenzen; acolo a urmat cursurile facultăţii, obţinând licenţa în informatică. Primul său job a fost la China Motion Telecom Development, furnizor de produse şi servicii telecom, unde se ocupa de dezvoltarea de software pentru pagere. A lucrat şi pentru Shenzen Runxun Communications, în departamentul de cercetare şi dezvoltare pentru divizia de internet a companiei.

La cinci ani după ce a absolvit facultatea, în 1998, Ma Huateng a pornit Tencent alături de alţi patru colegi. Cu 120.000 de dolari, bani câştigaţi jucând pe bursă, a finanţat compania. Se spune că la început Ma, pentru a putea ţine Tencent în viaţă, a avut diferite roluri în companie: de la om de serviciu până la web designer. Ca mulţi alţi chinezi din industria tehnologică, Pony Ma a fost inspirat de inovaţiile tehnologice ce veneau din Europa şi SUA şi dorea să le adapteze la piaţa chineză. Primul produs al Tencent a venit după ce Ma a participat la o prezentare pentru ICQ, primul serviciu de mesagerie pe internet din lume, fondat în 1996 de o companie israeliană. În februarie 1999, compania a lansat un software similar cu o interfaţă chinezească şi cu un nume puţin diferit - OICQ (Open ICQ). La finalul anului aveau deja peste 1 milion de utilizatori.

Totuşi asta nu însemna că nu au avut probleme. Pentru că serviciul era gratuit, Ma a căutat investitori care să le finanţeze compania ce înregistra costuri operaţionale tot mai mari. În 2000, firma de investiţii IDC şi Pacific Century CyberWorks din Hong Kong au cumpărat 40% din acţiunile Tencent pentru 2,2 milioane de dolari. În timp ce piaţa pentru pagere scădea, Ma a profitat de asta şi a implementat trimiterea de mesaje către telefoanele mobile. După această mutare, 80% din venituri veneau din înţelegeri cu operatorii telecom care erau de acord să împartă costurile de mesagerie.

În acelaşi timp, AOL (America Online) a cumpărat ICQ în 1998 şi a dat în judecată Tencent pentru că site-urile mesageriei chinezeşti (QICQ.com şi QICQ.net) încălcau drepturile de proprietate intelectuală. Tencent a pierdut şi şi-a redenumit programul QQ. A urmat extinderea companiei şi în 2003 a lansat portalul QQ.com, apoi s-a extins şi pe piaţa jocurilor video, iar în 2004 devenise cel mai mare serviciu de mesagerie din China, cu o cotă de piaţă de 74%, având 335 de milioane de utilizatori. Acest lucru l-a determinat pe Pony Ma să-şi listeze compania la bursa din Hong Kong, unde a strâns 200 de milioane de dolari, propulsându-l pe Ma în rândul celor mai bogaţi chinezi. În 2004, Tencent a lansat o platformă pe care vindea produse virtuale pentru jocuri, iar un an mai târziu a fost lansat paipai.com, platforma de e-commerce ce se luptă cu Alibaba. În 2010, imitându-l pe Bill Gates, Pony Ma a creat două echipe ce au intrat în competiţie directă pentru a lansa următorul produs al companiei. În ianuarie 2011, a fost lansat Weixin (WeChat), o altă aplicaţie de mesagerie, iar în 2015 WeChat a devenit cea mai folosită aplicaţie de acest gen din lume, 48% din utilizatorii de internet din lume folosind platforma lui Ma.

Ma Huateng apare foarte rar în presă şi este cunoscut pentru modul său de viaţă secretos. El crede în maxima „Ideile nu sunt importante în China, execuţia este”. Şi-ar fi întâlnit soţia prin platforma QQ şi împreună au un copil. Averea sa impresionantă vine din deţinerea a numai 9,7% acţiuni din Tencent Holdings, dar şi din proprietăţi în Hong Kong şi lucrări de artă în valoare de 150 de milioane de dolari. 

Meritul lui Ma Huateng este faptul că niciodată nu s-a mulţumit cu starea lucrurilor de fapt şi tot timpul a încercat să‑şi îmbunătăţească produsele şi să găsească noi metode de a face bani.

fii la curent cu cele mai noi analize de business

Urmareste BM pe Facebook

ZF.ro
ATENŢIE dacă faceţi asta. Amenzile sunt extrem de usturătoare ATENŢIE dacă faceţi asta. Amenzile sunt extrem de usturătoare
Cum poţi câştiga un bonus de câteva MII DE EURO la serviciu fără să faci aproape nimic. Este extrem de simplu
ProMotor.ro
CUM DAU SAMSARII KILOMETRAJUL ÎNAPOI la maşini cu TELEFONUL. Doar un minut durează - VIDEO CUM DAU SAMSARII KILOMETRAJUL ÎNAPOI la maşini cu TELEFONUL. Doar un minut durează - VIDEO
Declaraţia CONTROVERSATĂ a lui Clarkson despre cea mai puternică maşină produsă vreodată - VIDEO
Maşini de lux în Coreea de Nord. Este INCREDIBIL cum se introduc maşinile în cea mai ÎNCHISĂ ţară din lume
Descopera.ro
O nouă formă de RĂZBOI ameninţă omenirea. „Ne pot DISTRUGE într-o clipită!” O nouă formă de RĂZBOI ameninţă omenirea. „Ne pot DISTRUGE într-o clipită!”
De ce este BINE ca bărbaţii să ATINGĂ sânii femeilor. Beneficiul uriaş a fost confirmat acum de ştiinţă
IMAGINILE care au provocat un SCANDAL de proporţii în lumea celor mai DEŞTEPŢI oameni de pe planeta asta. Cel mai mare MAESTRU la şah din întreaga lume a fost prins când TRIŞA. „Ne-a păcălit pe toţi ani la rând”
Go4it.ro
Detaliul BIZAR care apare într-un clip video cu Mike Tyson din 1995. Este aceasta dovada clară că este posibilă călătoria în timp? [VIDEO] Detaliul BIZAR care apare într-un clip video cu Mike Tyson din 1995. Este aceasta dovada clară că este posibilă călătoria în timp? [VIDEO]
Hackerii pot modifică notele de la BAC şi alte examene. Cum reuşesc să spargă sistemele informatice
Liang Hua, chariman Huawei: „Nu am decis încă dacă Hongmeng OS poate fi dezvoltat pentru smartphone-uri”
Csid.ro
Tot ce trebuie să ştii pentru a avea picioare frumoase Tot ce trebuie să ştii pentru a avea picioare frumoase
Dr. Mihaela Bilic: de ce e bine să luăm hormoni la menopauză VIDEO by CSID
HOROSCOP IULIE 2019: gafe în relaţii şi noi proiecte la locul de muncă

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.bmag.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.