In Corriere della Sera s-a starnit saptamanile trecute o polemica doar in aparenta artificiala. Totul pleaca de la un interviu al lui Nanni Balestrini*, aparut in Liberazione**.

 

Omul nostru, incapabil sa evite provocarile chiar la varsta care ar trebui sa-l puna la adapost de asa ceva, lamentandu-se ca editorii au incetat a mai publica poezie, spune ce noroc ca exista Internetul, care pune in circulatie poeziile tuturor. Evident, Balestrini se gandeste atat la site-urile care-i antologheaza pe poetii cunoscuti, cat si la cele care-i gazduiesc pe debutanti si admite ca este dificil sa te orientezi intr-o astfel de abundenta de informatie, dar semnaleaza cateva adrese demne de incredere. Dupa interpelarea altor poeti si critici, s-au evidentiat trei obiectii principale. Prima (si imi pare a fi corecta) este ca, si daca au fost intrerupte anumite colectii de poezie, asta nu inseamna ca editorii au incetat a mai publica poezie, iar unii dintre poetii cei mai cunoscuti (ma refer la contemporani, nu la clasici) vand chiar tiraje de 10.000 de exemplare. A doua (si aceasta foarte justa) este ca pentru poetii tineri care vor sa se faca cunoscuti exista si alte canale alternative decat Internetul, precum revistele, festivalurile si lecturile publice. A treia este ca, dupa cum a spus un poet laureat, "daca intri pe Internet sa cauti poezie gasesti o gramada de material fara viata,  exteriorizari emotionale ale prostilor satului, iar blogurile sunt facute in principal de exhibitionisti. In lipsa unei orientari, poti sa iei cea mai mare plasa posibila". Nici aceasta a treia obiectie nu este gresita, pentru ca pe Internet gasesti intr-adevar de toate, numai ca ea cere unele precizari ulterioare. Mai ales ca, fidel invatamintelor lui Toma Necredinciosul, dupa ce am vazut diferitele afirmatii din respectiva polemica, sunt tentat sa trantesc un al meu "respondeo dicendum quod".

 

Cu siguranta, colectiile de poezie si alte locuri selecte unde cei ce fac si cei ce citesc poezie se intalnesc si se asculta raman indispensabile atat pentru tinerii poeti, cat si pentru tinerii cititori. Pentru primii, pentru ca gasesc in ele un teren de confruntare unde sunt criticati, selectionati si, s-o spunem pe cea dreapta, sfatuiti sa-si schimbe meseria daca (asa cum se intampla in cazul majoritatii celor 90% de fiinte umane alfabetizate care mai devreme sau mai tarziu incearca sa poetizeze) nu sunt decat brate sustrase de la agricultura. Pentru cei din a doua categorie, pentru ca gasesc cine sa le serveasca drept filtru si drept girant. Un tanar indragostit de poezie de obicei poate accepta drept bune chiar versuri care nu sunt sau care sunt doar calchieri ale altor versuri bune - in timp ce, daca va cauta poezie intr-o colectie de un anumit prestigiu, stie ca, in masura in care ne putem increde in judecati de gust, ceea ce citeste a primit girul cuiva care se presupune ca are gustul cultivat in mod special.

 

Imi amintesc de anii mei de liceu petrecuti intr-un oras de provincie, unde puteam cel mult sa pun mana pe cateva carti din colectia Specchio de la Mondadori, dar citeam in fiecare saptamana revista "La fiera letteraria" ("Bestia literara"). Exista acolo o rubrica in care (asa cum in alte reviste exista curierul inimilor) se publicau pasaje scurte din opere poetice trimise de cititori, insotite ba de elogii, ba de incurajari, ba de-a dreptul de corectii sau teribile taieturi. Totul se intampla conform criteriilor poetice ale epocii si gusturilor recenzorului anonim, dar pentru mine insemna o mare lectie de critica, o invitatie la evaluarea stilului si nu a bunelor sentimente, al carei prim rezultat (pentru care literele patriei ar trebui sa-i fie recunoscatoare revistei) a fost ca m-a facut sa-mi arunc la gunoi propriile versuri.

 

Este posibil sa existe site-uri pe Internet care sa poata desfasura o astfel de functie? S-ar putea obiecta ca pentru o singura "La fiera letteraria", care reprezenta unicul saptamanal de litere si arte pe care un tanar il putea gasi la chiosc in acele vremuri, Internetul ofera 10.000 de site-uri cu acelasi profil - si deci apare si in acest caz drama imposibilitatii de a selectiona. Imi amintesc totusi ca si pe vremea mea circulau (gratis) revistute pentru poeti cu plata; totusi, intr-un anume mod (intuitiv sau datorita vreunui sfat al cuiva) intelesesem ca trebuia sa ma incred mai degraba in "Fiera" decat in celelalte foite. La fel s-ar putea intampla si cu poezia pe Internet. Intrucat au dreptate cei ce amintesc de existenta festivalurilor si a revistelor, se presupune ca un poet si un cititor de poezie seriosi pot primi indicatiile corecte pentru a se orienta catre site-urile de incredere.

 

Dar ceilalti? Dar prostii satului si internautii obsedati care nu se dezlipesc de computer si nu stiu ca exista revistele si festivalurile? La moarte cu ei, cum s-a intamplat dintotdeauna si inainte de Internet, atunci cand cete de lemingi poetici au cazut in capcana acelor "vanity press" si a premiilor fictive promovate in ziare, ingrosand randurile acelei armate subterane de autori pe propria cheltuiala, care marsaluieste paralel cu lumea "oficiala" a literelor si, ignorata de aceasta, o ignora la randul ei. Cu avantajul ca, putandu-si publica pe Internet samizdaturile, poetii slabi nu ii vor ingrasa pe sacalii poeziei. Si, avand in vedere ca bunatatea Celui de Sus este infinita, exista probabilitatea ca in acea mlastina infernala sa infloreasca din cand in cand si cate un trandafir.

 

---

* poet Si romancier italian, unul dintre fondatorii curentului literar al Neoavangardei.
** Liberazione - ziar comunist italian