“Birds do it / Bees do it / Even educated fleas do it / Let’s do it.” Un refren vestit dintr-un cantec al lui Cole Porter, cu tente filozofice in ciuda simplitatii. Marturisesc sincer ca nu stiu suficient argou englezesc, daca de argou e vorba in cazul puricilor educati, asa ca am luat textul ca atare si am incercat sa-l traduc cu ajutorul utilitarului dedicat de Google acestui scop (este activ de putin timp si tin minte ca a prilejuit chiar olecuta de iures pe la noi). Am obtinut urmatoarele: “Pasari sa il / Albinuta sa il / Chiar fleas educati sa il / So facem”.

De prisos sa mai spun ca am respectat grafia si punctuatia. M-am gandit ca ce naiba, la o companie asa de mare si cu angajati asa de fericiti si asa de inventivi? Pe urma, fara a sti realitatea, care, de altfel nici nu ma intereseaza, am scornit urmatoarea poveste: pentru Google, Romania nu conteaza foarte, foarte mult; de aceea de serviciul translate s-a ocupat cineva asa, de rang mai redus. Cinevaul a luat dictionare romanesti si manuale si tot ce a gasit in format electronic, poate si site-uri si bloguri si comentarii pe forumuri si tot asa, le-a mixat in blenderele soft googlelistice si a rezultat serviciul beta pe care l-am folosit, adica un fel de nou vorba cu nuante urmuziene. Este evident ca serviciul are minusuri si de aceea cinevaul acela, cu bun-simt de altfel, a introdus intr-un colt de pagina un indemn ca sa sugerezi o varianta mai buna a traducerii.

Am studiat indelung traducerea pe care mi-a oferit-o motorul de cautare numarul unu al lumii si am conchis ca alta varianta mai buna nu exista. In acest moment trebuie sa explic ca avalansa de milioane de dolari de mai sus reprezinta cheltuielile administratiei americane pentru servicii de distrugere a documentelor. De altfel pe usaspending.gov pot fi gasite, in amanunt, nu numai valoarea cheltuielilor cu tocatorii de hartii, ci si multe alte amanunte: ce companii si ce agentii guvernamentale sunt in top, cu ce sume, ce state au beneficiat de sumele in cauza, ba un grafic detaliaza si in ce masura au fost respectate principiile competitivitatii. Pe langa latura oarecum funny, este un model de transparenta, de notat si de respectat.

Pentru ca in doua secunde poti gasi destinatia banilor contribuabilului in orice forma imaginabila, pe categorii de activitati, pe institutii sau pe companii. Sunt convins ca usaspending ascunde destule contracte cu cantec, chiuvete de 5.000 de dolari si cauciucuri de masina de un milion; pe de alta parte, nu pot sa nu remarc faptul ca americanului de rand i se ofera, de catre politicieni dedicati, cu scoala si background, iluzia extrem de realista a implicarii si controlului asupra actului de guvernare. Si ca niste capete chiar se sparg incercand sa faca iluzia respectiva cat mai realista.

La noi nimeni nu face vreun efort in privinta numitei iluzii: in materie de cheltuieli guvernamentale trebuie sa sapi, serios si rabdator, prin mii de pagini de pdf-uri ca sa te lamuresti asupra destinatiei banului public, si mai trebuie sa cunosti si o tara de contabilitate. Iar orice nelamurire se pierde in hatisul dilemei “este sau nu informatie publica?”.

Care este legatura cu versurile lui Cole Porter? E simplu, la ei pasarile, albinutele si puricii educati fac ceea ce se pricep ei mai bine, iar indemnul “let’s do it” se refera, in graiul smecheresc al lui Porter (cantecul a fost scris in pudicul an 1928), strict la ce ce stiu pasarile si albinutele.

Spre deosebire de Porter si albinutele sale, la noi toata lumea pare a se pricepe la orice. Si atunci, nu cred ca dupa modelul Google, dar in aceeasi maniera oricum, se iau varii personaje si situatii, se amesteca bine, si ta-da, obtinem candidati-politicieni pentru colegii, si ta-da, obtinem o noua clasa politica, ba mai mult, ta-da, vom avea o noua Romanie, mai buna.

Numele pentru uninominal si colegii sunt alese in functie de notorietate, de priza la public, de numarul de minute petrecute pe ecranele televizoarelor sau de numarul milioanelor de euro castigate. Sforarii din spatele lor sunt niste persoane rudimentare, care nu se mai obosesc sa se gandeasca nici macar la iluzia pe care ar trebui sa mi-o ofere; nu mai spun cum cred eu ca isi imagineaza ei ca sunt.

Se comporta cam cum s-a achitat de sarcina cinevaul acela de la Google: nu te obosesti sa definesti un serviciu de prima clasa pentru un public pe care il categorisesti de mana a doua.

Mi-ar fi placut ca in locul persoanelor publice fluturate pentru candidaturi in Romania sforarii sa fi luat ilustri seminecunoscuti, ca Barack Obama, pe care sa-i propulseze in prima linie dupa toate regulile jocului, fara sa-mi accentueze starea de lehamite si fara sa ma categoriseasca necuvenit.

Asta pentru ca in lume pasarile ar trebui sa pasareasca, gazele sa gazeasca, iar puricii sa se preocupe de educatie si sa sara cat mai sus.

In regula, so (sic!) facem si o sa vedem ce iese.