Ultimii câţiva ani au alimentat apariţia şi polarizarea în jurul acestui subiect a teoriilor, sfaturilor, previziunilor sau discuţiilor despre ce trebuie să facem şi ce se va întâmpla mâine, poimâine sau peste 87 de zile şi 5 ore. Consumăm orice credem că ne poate ajuta fără să mai filtrăm sursa şi de multe ori, din păcate, nici măcar conţinutul. De la genuri ca "Ieşirea din criză în 7 paşi", la "Istoria omenirii în crize" sau "Sfârşitul lumii într-o zi de miercuri", ajungem paralizaţi în faţa prezentului şi credem că o mână nevăzută sau un creier genial vor modela un viitor în care poate vom avea un loc. Bineînţeles, cu condiţia "să se restabilească încrederea".

Folosirea impersonalului în general şi, cu atât mai mult în acest context, arată ori neştiinţă ori neputinţă, pentru că încrederea nu se restabileşte singură. Creditarea nu-şi reia creşterea din lipsă de încredere. Clienţii nu au încredere în bănci sau băncile nu au încredere în clienţi? Consumul nu creşte din lipsă de încredere. Clienţii nu au încredere în prezent, în viitor sau în general? Poate într-un exces de sinceritate ar trebui să vedem câtă încredere avem în primul rând fiecare dintre noi în noi înşine. Psihologii spun că ne naştem cu două frici: frica de cădere de la înălţime şi frica de zgomote puternice. Restul fricilor le dobândim. Nesiguranţa şi neîncrederea de sine ne induc frici care paralizează, iar curajul nu înseamnă absenţa fricii, ci învingerea ei.

Ce înseamna acest lucru? Să am incredere în ce ştiu şi în ce fac, să am putere să învăţ ce nu ştiu, iar fiecare greşeală să fie un semnal de alarmă, şi nu un motiv de explicaţii. Acesta ar fi primul pas, apoi întrebarea care ar trebui să chinuie orice companie este "Cum facem noi, compania X, să restabilim încrederea clienţilor?".

Din păcate nu am găsit în multitudinea de materiale publicate nici măcar întrebarea, cu atât mai puţin vreun răspuns. Aflăm doar că încrederea trebuie restabilită pentru că, la un moment dat, ea "s-a pierdut". Încrederea o pierdem din cauze bine definite, nu dispare pur şi simplu ca un puf de păpădie. Identificarea şi asumarea acestor cauze ne-ar putea ajuta în soluţiile şi acţiunile pentru recâştigarea ei, depersonalizarea lor însă conduce la concluzia că încrederea însăşi este singura responsabilă de propria prezenţă în societate.

Este un lucru cunoscut şi demonstrat că în decizia de cumpărare emoţiile au un rol mai mare decât calculele raţionale. Istoria recentă a dovedit că riscul maxim de cumpărare a unei case de exemplu a fost, de fapt, în 2008, pe maxim de încredere. Ironia este că atunci nimeni nu vedea vreun risc, pe când acum parcă a devenit umbra fiecăruia dintre noi. Oricine ştie că e bine să cumperi ieftin şi să vinzi scump. Cu toate acestea, cele mai multe tranzacţii imobiliare au fost pe vârf de preţuri şi cele mai puţine pe o piaţă cu 50-60% mai ieftină.

Pentru că riscul nu are legătura cu încrederea, ci cu luciditatea.

Acest mimetism decizional şi comportamental face ca întotdeauna în perioade de criză să fie mai mulţi perdanţi decât câştigători. Important este însă să ştim că sunt şi câştigători.

Toţi ştim că orice criză, la un moment dat, se termină; câştigătorii însă mizează pe acest lucru şi acţionează în consecinţă, ceilalţi doar aşteaptă. Viitorul există, dar depinde prin ce parte a binoclului te uiţi la el.

În decizii personale sau de business, cei care vor câştiga sunt cu siguranţă oameni lucizi, responsabili şi curajoşi. Lucizi să-şi depăşească emoţiile, responsabili să-şi asume deciziile şi curajoşi să meargă până la capăt. Altfel, nu ne rămâne decât să stăm şi să strigăm în cor: "Încredere, restabileşte-te!"

Anca Bidian este CEO Kiwi Finance, cel mai mare broker de credite din România