OPINIE ADELINA MARIA:La o nouă generaţie de lideri, noi provocări

Postat la 31 iulie 2013 500 afişări

In ultimii ani, odată cu evoluţia tehnologiei, a accesului la informaţii şi a comunicării digitale, portretul liderului a trebuit să se adapteze. Valorile de bază - viziunea, integritatea, responsabilitatea, pasiunea - au rămas la baza leadershipului, în schimb instrumentele prin care se realizează misiunea liderului - de a inspira şi motiva o echipă - s-au modificat în mod esenţial.

OPINIE ADELINA MARIA:La o nouă generaţie de lideri, noi provocări

Autocunoaşterea, comunicarea şi lucrul în echipă au trecut în ultimii ani prin transformări care uneori au schimbat în mod crucial abordarea managerilor şi antreprenorilor asupra rolului de lider.

Dacă în urmă cu câţiva ani managerul avea doar o interacţiune directă, eventual pe telefon sau mail, cu echipa sa, în prezent explozia tehnologiei a făcut ca liderii să fie puşi în situaţia de a-şi adapta stilul de comunicare la caracteristicile fiecărui mediu. O comunicare bună naşte încredere şi spirit de echipă, în timp ce o comunicare deficitară naşte şi dezvoltă îndoială şi nesiguranţă.

Astfel că, dacă în urmă cu câţiva ani în dezvoltarea aptitudinilor de lider managerii abia se lăsau convinşi să urmeze cursuri teoretice despre comunicare, acum ei sunt deschişi de exemplu la o abordare mult mai neconvenţională, cum ar fi comunicarea prin teatru. Asta pentru că în 2013 o companie nu se mai rezumă la o organigramă, ci înseamnă personaje, relaţii, situaţii.

Vorbim deja despre personaje şi nu despre angajaţi, pentru că şi dinamica acestora a evoluat semnificativ în ultimii ani. Relaţia cu angajaţii din actuala generaţie nu se compară cu cea a generaţiilor trecute. Dacă părinţii noştri luau drept firesc faptul că trebuia să stea la birou 40 de ore pe săptămână, eventual la acelaşi loc de muncă o viaţă, noua generaţie are alte aşteptări în ceea ce priveşte flexibilitatea şi ataşamentul faţă de un loc de muncă.

Ei nu mai acceptă leadershipul de la sine, ci trebuie să fie convinşi să se lase îndrumaţi. Şi aici, oricât de mult ar ajuta evoluţia tehnologiei - teleprezenţă, reţele sociale -, interacţiunea directă joacă un rol esenţial. Numai puşi faţă în faţă, în condiţii poate ieşite din comun, liderii şi membrii echipei îşi pot vedea lipsurile şi pot începe să se adapteze.

Deşi piaţa de resurse umane a avut multe suişuri şi coborâşuri în ultimii ani, companiile sunt încă în căutarea unor noi angajaţi - numai că nu se mai caută pur şi simplu specialişti, ci de cele mai multe ori se caută talente. Angajaţii nu mai sunt priviţi ca executanţi, ci ei trebuie să se adapteze în mod constant şi să aducă valoare companiei. Iar stimularea financiară nu mai este suficientă.

Liderul trebuie să insufle această responsabilitate a aducerii de valoare, fiind capabil în acelaşi timp să şi motiveze. Fiecare dintre membrii echipei trebuie să fie pregătit pentru ca la un moment dat să devină la rândul lui lider pentru alţii. Sorin Drugan, campion la navigaţie, le explică de multe ori cursanţilor de la Leaders Academy, de exemplu, că fiecare dintre ei ar trebui să fie pregătit la un moment dat să preia cârma, dar şi să se lase condus. Rolurile de lider şi follower devin tot mai interdependente în actualul mediu economic şi social.

Nu în ultimul rând, leadershipul implică şi învăţare. Zilele în care procesul de învăţare se oprea la ieşirea din facultate şi continua doar cu experienţa de la locul de muncă au trecut. Provocarea actualei generaţii de lideri este să acumuleze cât mai mult din informaţia care apare zilnic, iar metodele tradiţionale de învăţare au fost înlocuite de o învăţare foarte selectivă şi mai ales experienţială.

Şi experienţa nu mai înseamnă doar orele petrecute la muncă, ci se rezumă la a ieşi din zona de confort, a te cunoaşte şi a învăţa din experienţe trăite în medii cât mai diferite, interacţionând cu oameni cât mai diverşi, care au capacitatea de te încărca cu o altfel de energie şi chiar de a te motiva.



ADELINA MARIA (FONDATOR LEADERS SCHOOL & ACADEMY)

Urmărește Business Magazin

/opinii/opinie-adelina-maria-la-o-noua-generatie-de-lideri-noi-provocari-11187305
11187305
comments powered by Disqus

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.bmag.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.