Cel mai recent exemplu: anul acesta la reţeaua de autostrăzi trebuia să adăugăm 117 noi kilometri, potrivit promisiunilor din iarna trecută, dar spre final de an, când tragem linie, obţinem doar 21 de kilometri din autostrada Soarelui, pe care panglica s-a tăiat de două ori, o dată în vară şi o dată în toamnă, pentru fiecare bandă de pe cele două sensuri de mers. Urmează încă 32 de kilometri din Timişoara-Arad, ce ar trebui deschişi circulaţiei la mijlocul lunii decembrie. Şi cam atât. Concluzia: circa 50 de kilometri.

Într-adevăr, 2011 nu a fost un al tăierilor de panglici, ci mai degrabă al atribuirilor de contracte şi al declaraţiilor răspicate de tipul: "vom avea 100, 200, 1.000 de kilometri de autostrăzi în 2012, 2013, 2020".

Partea bună este că, în sfârşit, după ce şi-au dat seama că ar putea pierde miliarde de euro de la Comisia Europeană, bani gratis, cei de la Ministerul Transporturilor au scos la licitaţie pe bandă rulantă tronsoane pe ruta Nădlac-Sibiu. Bila neagră însă este că până acum au început lucrări efective de construcţie doar pe 108 kilometri din cei 183 de kilometri atribuiţi în 2011, deşi ministrul Transporturilor Anca Boagiu spunea recent că în primăvara lui 2013 vom circula pe autostradă de la Nădlac la Sibiu.

Şi, gândindu-ne că iarna care bate la uşă este un sezon mort pentru construcţii, iar câteva dintre tronsoanele de pe această autostradă nici măcar nu au fost scoase la licitaţie (spre exemplu, sectorul Dumbravă-Deva), întrebarea care se pune este: să mai credem sau să nu mai credem?

Deranjant nu este neapărat faptul că nu au început lucrările pe toate tronsoanele, ci mai degrabă promisiunile autorităţilor cu privire la finalizarea acestor şosele. Altfel spus, verba volant, sripta manent.

Ştim cu toţii că anul electoral bate la uşă şi investiţiile (nu numai cele în infrastructură) trebuie accelerate pentru a ghida electoratul unde să pună ştampila de vot, însă basmul cu autostrăzile deja nu mai este crezut nici măcar de copii.

CNADNR spunea recent că, dintre autostrăzile din vestul ţării, pe Deva-Orăştie s-a lucrat cel mai mult până la finalul lunii octombrie, echivalentul a 14,75% din totalul lucrărilor (contractul pentru Deva-Orăştie a fost atribuit încă din toamna trecută, astfel că este normal ca lucrările să fie ceva mai avansate), în timp ce pe un tronson de 16,5 kilometri din Nădlac-Arad s-au executat deja 2% din lucrări. Despre celelalte autostrăzi deocamdată nu există o statistică privind stadiul fizic de execuţie, având în vedere că lucrările abia au demarat. Nu putem uita nici de cele opt şantiere începute în anii 2007-2008 şi care nici măcar nu au fost finalizate, deşi vorbim de tronsoane de 20-30 de kilometri. O situaţie specială are autostrada Moara Vlăsiei-Ploieşti, cu o lungime de 42 de kilometri şi care în primăvară a stat sub zodia rezilierilor, în condiţiile în care Ministerul Transporturilor i-a ameninţat pe cei patru regi ai asfaltului care o construiesc (Umbrărescu, Căşuneanu, Beşciu şi Vulpescu) că le va lua contractul. Ceruseră 100 de milioane de euro în plus ca să termine autostrada, dar după ce ministerul a pus piciorul în prag, constructorii s-au răzgândit şi au descoperit că pot face aceleaşi lucrări şi fără cei 100 de milioane de euro. Mai mult, şi-au asumat că autostrada va fi deschisă circulaţiei pe 15 decembrie. O altă promisiune deşartă, pentru că recent premierul Emil Boc a spus că cel mai probabil prin aprilie vom putea circula pe acest tronson. Plăteşte cineva penalităţi pentru întârzieri? Nu se ştie.

Despre autostrăzile inexistente din România s-au scris poate mii de pagini de ziar, s-au realizat sute de ştiri şi emisiuni şi se discută permanent, fie în cercul oamenilor de afaceri sau al managerilor de top care îşi stabilesc strategiile în funcţie de infrastructura de transport, fie în rândul oamenilor care nu-şi doresc decât să ajungă mai repede la destinaţie. Şi mai frustrant este însă când citeşti în Times of India informaţii care par secvenţe dintr-un film de la Bollywood: în India se construiesc zilnic 11 kilometri de autostrăzi. ZILNIC. Într-adevăr, este o ţară cu o suprafaţă de 14 ori mai mare şi o populaţie de 53 de ori cât a României, însă dacă raportăm la ţara noastră, rezultă că şi noi ar trebui să construim măcar 200 de metri pe zi (raportând la populaţie). Adică 73 de kilometri pe an. România are în prezent însă doar 334 kilometri de astfel de şosele şi promisiuni. Multe la număr. Va schimba oare ceva anul electoral care se apropie cu paşi rapizi?