Leapsa cu somajul

Postat la 26 ianuarie 2010 10 afişări

Spre sfarsitul anului trecut, dupa un an de evitare a subiectului, Emil Boc a vorbit prima oara de concedieri masive in randul angajatilor de la stat. Mai nou, ministrul de finante Sebastian Vladescu a venit cu precizari - de la 1 februarie, angajatorii de stat sunt nevoiti sa trimita in somaj permanent 200.000 de angajati.

N-a trecut mult de cand angajatii de la stat erau invidiati de multi dintre cei din mediul privat. Aveau un program de lucru mai putin extenuant decat in companii, uneori si salarii decente, dar mai important e ca aveau un loc de munca sigur. Facultatile de administratie publica, al caror rol principal era de a pregati functionari care sa se inscrie mai apoi in institutiile statului, au avut ani buni o concurenta acerba la examenele de admitere. Avantajele de a lucra la stat expuse mai sus erau invocate si de candidatii care, desi poate nu erau prea lamuriti ce inseamna munca unui functionar public, isi doreau o astfel de cariera, in defavoarea uneia in interiorul unei multinationale, spre exemplu.

Anul trecut a aratat insa ca nu avem de-a face cu o categorie invulnerabila, pentru ca din momentul cand statului a inceput sa-i vina cu adevarat greu sa plateasca salariile, a aparut la orizont cea mai simpla, dar si cea mai dureroasa masura - sa fie mai putine salarii de platit. Mai putine salarii de platit, chiar daca asta inseamna mai multi someri de sustinut.

Asa se face ca temuta cifra de 1 milion de someri, speculata inca de anul trecut, este foarte aproape de a deveni realitate. 200.000 de someri dintr-un foc inseamna insa foarte mult. Pe de o parte, inseamna 200.000 de oameni supusi unor presiuni financiare si emotionale uriase, care incepand de la 1 februarie vor fi nevoiti sa intre in vria gasirii unui nou loc de munca. Inseamna, pe de alta parte, un minus de un miliard de euro la incasarile bugetare, avand in vedere ca, potrivit calculelor realizate de Ziarul Financiar, fiecare somer costa statul aproximativ 5.000 de euro.

Pentru cei ce nu au inca prea multa experienta de munca, ceea ce se intampla de un an incoace reprezinta o situatie dramatica si fara precedent. Pentru cei cu mai multa experienta, nu inseamna decat o reintoarcere la nivelul somajului de la mijlocul anilor '90, cand timp de trei ani consecutivi (1993, 1994, 1995) numarul celor fara un loc de munca a depasit un milion.

Paginatie:

Urmărește Business Magazin

Am mai scris despre:
opinii,
Ana Raduta
/opinii/leapsa-cu-somajul-5411831
5411831
comments powered by Disqus

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.bmag.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.