Prin această frază, care are şi un cost - 20 mld. euro - guvernatorul Băncii Naţionale Mugur Isărescu vrea să pună capăt unor întrebări, care continuă să fie de actualitate şi vor reveni cu putere în campania electorală de anul viitor, dar şi în anii în care toate aceste împrumuturi trebuie rambursate şi de aceea anumite sectoare vor rămâne fără bani.

Privind la rece începutul anului 2009 şi mai ales acest an cu Grecia, Portugalia şi Italia la zid, împrumutul de la FMI, cel mai mare din istoria României a fost salvarea economiei, a băncilor, a celor cu împrumuturi în valută şi bineînţeles salvarea unei întregi clase politice şi economice, care de 20 de ani îşi împarte puterea.

Privind la ce se întâmplă în celelalte ţări proscrise ale Uniunii Europene şi la dezbaterile legate de viitorul euro şi chiar al Americii, România, cu datele macro actuale este o oază de linişte. Chiar dacă creşterea economică este anemică, totuşi deficitul bugetar este ţinut sub control, nu sunt demonstraţii în stradă în fiecare zi, deficitul de cont curent este foarte redus, cursul este stabil, nu avem un sistem bancar falimentar, iar tinerii nu sunt nervoşi. Locuri de muncă se mai găsesc, iar o bere şi-o şaormă îşi permite oricine. Încă nu avem revolte pe Facebook, iar pentru cei care nu au luat bacalaureatul viitorul pare să nu prezinte o problemă.

Întotdeauna vor fi joburi la Carrefour, Lidl, Mic.ro sau în call center.

Macro stăm bine, iar guvernatorul este mulţumit. Reformele au îmbunătăţit fundamentele economice.

Dar care reforme? La nivel micro, datoriile către stat, adică către buget, a 15 din cele 18 companii de stat care mai sunt şi monitorizate de FMI s-au dublat în 30 de luni de criză, ajungând la 2,2 mld. euro.

Deci în doi ani şi jumătate guvernul Boc nu a restructurat niciuna dintre aceste companii, care mai au şi pierderi din activitatea curentă. Ca să extindem puţin lista, avem 35 de companii de stat monitorizate de ani de zile, care pe an pierd peste 500 de milioane de euro. Guvernul a strâns cureaua cât a putut la nivel macro - pensii, salarii, datorii neplătite către sectorul privat dar la nivelul acestor companii nu s-a întâmplat nimic.

Aceste datorii va trebui să fie incluse în buget de la anul şi vor exploda în faţă. Ca să te încadrezi în deficitul de 3% prognozat, Guvernul Boc trebuie să taie din altă parte - din investiţii, din pensii, din personal. Aceste companii de care niciun guvern nu s-a atins în ultimii 20 de ani sunt un robinet excelent pentru cei aflaţi la putere.

Au afaceri cumulate de 100 de miliarde de euro, iar 10 sau 100 de milioane de euro care pleacă prin furnizori, lucrări şi servicii supraevaluate sau direct chiar că nu se văd.

Isărescu ţine cursul leu/euro cât poate pentru a nu le mări factura celor peste două milioane de clienţi persoane fizice şi juridice cu credite în valută şi astfel nu ies în stradă să arunce cu pietre în bănci şi în Boc şi Băsescu.

În timpul acesta, reformele micro aflate în parohia Guvernului au fost deja uitate. Când mai are doar un an de mandat, premierul Boc tot anunţă privatizări şi restructurări. În 2013, când va veni noul guvern îi va lua în braţe pe cei 34.000 de angajaţi ai Poştei Române, compania care îşi pierde monopolul şi care în doi ani a avut pierderi de nu mai puţin de 300 mil. lei sub comanda PDL. Gândiţi-vă că Poşta este cel mai mare angajator, iar pentru că a fost devalizată continuu va ajunge una dintre cele mai mari probleme so­ciale. Ce faci cu atâţia oameni când nu vei mai avea încasări?

Acum stăm liniştiţi cu datoriile. Încă nu este presiune, iar statul mai găseşte finanţare şi pasează problema următorului executiv să se descurce el cu miliardele de euro care trebuie rambursate.

Şi Băsescu, şi Isărescu, şi Boc au sperat că economia va creşte mai mult, că vor veni investiţii străine şi că multe goluri de bani vor fi acoperite din fonduri europene. Isărescu spune acum că a crezut prea mult că Guvernul va atrage fonduri europene şi va acoperi miliardele de euro în minus.

Nu au venit nici fonduri europene, nici investiţii străine şi nici creştere economică solidă. Deci economia nu produce suficient astfel încât rambursarea datoriilor să nu fie o problemă. Nokia a fost bună, dar a plecat.

Dacă România a ajuns prea scumpă pentru Nokia, vă daţi seama care sunt aşteptările multinaţionalelor în privinţa salariilor pe care sunt dispuse să le plătească când intră într-o ţară?

Un caz ca Nokia scoate la iveală "reformele" pe care Guvernul şi preşedintele le promovează că le-au făcut. Codul muncii nu înseamnă şi restructurarea de la sine a companiilor de stat sau nu înlocuieşte lipsa privatizării, sau faptul că sunt prea multe agenţii şi prea mulţi angajaţi la stat. Dintr-odată au apărut în lumina reflectoarelor şefii unor instituţii care sunt desemnaţi să se ocupe de investiţiile străine. Cred că nici premierul Boc, care i-a numit, nu ştia de ei că există.

Pe lângă acest lucru, Guvernul a anunţat că mai face un comitet pentru atragerea investiţiilor străine şi competitivitate. Ce să mai facă şi acest comitet? Iar 100 de pagini în care să arate ce bine este să investeşti în România?

Păi în Turcia e mai bine de 100 de ori de investit.

Guvernatorul BNR este mulţumit de reforme şi vrea să închidă discuţia privind necesitatea împrumuturilor de la FMI şi Comisia Europeană. Dar la nivel microguverna­mental, cu toate aceste întreprinderi, agenţii guvernamentale, personal, şi cu schelete pe care le ţine în dulap, lucrurile se adună şi îi vor exploda în faţă, în curs, cheltuieli bugetare, datorii de plătit şi tot eşafodajul macro se va nărui.

Eterna problemă: macro stăteam foarte bine în anumite perioade, dar la nivel microguvernamental nu se face nimic. Treptat, treptat, baronii locali şi puterea locală a partidului cu toate necesităţile ei - angajări, contracte, furnizori, clientelă - au devenit mult mai tari decât orice Keynes.

Cristian Hostiuc este directorul editorial al Ziarului Financiar. Cititi mai multe opinii ale jurnalistilor ZF pe www.zf.ro