ZIARUL FINANCIAR şi BUSINESS Magazin lansează High Definition Business: pachetul complet de informaţie economică în print şi pe iPad

Autor: Ana Raduta Postat la 18 august 2011 188 afişări

ZIARUL FINANCIAR şi BUSINESS Magazin, în parteneriat cu Vodafone România, lansează High Definition Business, pachetul complet de acces la conţinutul celor mai apreciate surse de informare pentru mediul de afaceri românesc.

Cititorii care se abonează pe trei ani la cele două publicaţii, începând cu 17 august, primesc nu doar ediţiile tipărite ZIARUL FINANCIAR şi BUSINESS Magazin, ci şi un iPad 2 conectat la internet mobil şi aplicaţia ZF pentru iPad, lansată cu această ocazie. High Definition Business, cea mai mare campanie de abonare din istoria celor două titluri, se deruleză până pe 31 decembrie 2011.

Pentru 2.600 de lei, abonaţii vor beneficia de ZIARUL FINANCIAR şi BUSINESS Magazin în print pentru o perioadă de trei ani, de noua tabletă Apple - un iPad 2 3G de 16GB - împreună cu un pachet gratuit de internet mobil pentru un an de zile, oferit de Vodafone, la care se adaugă aplicaţia ZF pentru iPad şi acces la conţinutul din aplicaţie până la finalul anului 2012. Pachetul poate fi comandat atât de persoanele fizice, cât şi de firme.

Campania se adresează inclusiv celor care sunt abonaţi deja la cele două titluri Mediafax Group, acestora urmând să li se prelungească abonamentul existent, de la data expirării, cu trei ani.

Urmărește Business Magazin

/media-marketing/ziarul-financiar-si-business-magazin-lanseaza-high-definition-business-pachetul-complet-de-informatie-economica-in-print-si-pe-ipad-8630680
8630680
comments powered by Disqus

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.bmag.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.