Valentin Ilie, Coldwell Banker: In vremuri grele trebuie să ceri consultanţă şi să investeşti

Autor: Ioana Mihai Postat la 18 noiembrie 2011 285 afişări

”Noi am cerut consultanţă când, în 2009, piaţa imobiliară s-a prăbuşit. Iată ce sfaturi am primit: reveniţi la marketingul anilor '30, adică să mergem să căutăm clienţi, investiţii în infrastructură, tăiem bugetele de marketing şi tot ce înseamnă costuri cu comunicarea se transformă în costuri operaţionale”, spune Valentin Ilie, CEO Coldwell Banker, companie care activează în domeniul real-estate.

Ilie spune că în momentul în care a început criza a apelat la cunoştinţele acumulate de diviziile din alte ţări ale grupului, pentru a învăţa din experienţa lor. "Ne-au spus să angajăm mai mulţi oameni pregătiţi şi sucursale mai multe care să fie mai aproape de omul care, practic, nu mai vroia nimic", declară Ilie. Tot el adaugă că alte lucruri foarte importante, care au fost de ajutor, "sunt tradiţia companiei, experienţa în situaţii similare pentru că brandul nu este un lucru pe care poţi să-l pierzi foarte uşor". A învăţat, pe parcursul ultimilor ani, că trebuie să fii în piaţă, indiferent dacă este greu sau nu. Există soluţii şi majoritatea jucătorilor din piaţă le ignoră. Ignoră să înţeleagă că au existat crize şi înainte şi în alte părţi şi trebuie doar să dea un telefon şi să înţeleagă ce trebuie iar apoi să şi aplice lucrurile astea. Dar nu este deloc uşor ca atunci când nu mai ai niciun ban să vină cineva şi să-ţi spună că soluţia este să bagi şi mai mulţi bani, mai ales când nicio bancă nu mai creditează un furnizor de servicii.

Urmărește Business Magazin

/media-marketing/valentin-ilie-coldwell-banker-in-vremuri-grele-trebuie-sa-ceri-consultanta-si-sa-investesti-8984992
8984992
comments powered by Disqus

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.bmag.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.