Se vinde Mercury 360?

Postat la 08 aprilie 2008 147 afişări

Mercury 360, unul dintre cele mai importante grupuri de comunicare de pe piata romaneasca, este dispus sa negocieze o vanzare integrala sau partiala. Radu Miu, managerul general al agentiei, spune ca pana acum a avut negocieri cu cel putin patru grupuri de comunicare, printre acestea fiind si International Marketing & Sales Group (IMSG) care anul trecut a cumparat agentia de publicitate Friends Advertising. “Sunt absolut deschis catre orice fel de parteneriat sau colaborare. Poate fi vorba chiar si de o preluare integrala”, afirma el, adaugand ca nu exclude totusi nici posibilitatea dezvoltarii companiei prin achizitionarea de catre Mercury a unei companii mai mici.

In ceea ce priveste dezvoltarea agentiei, directorul Mercury 360 spune ca spera sa mentina tendinta de crestere cu 35% a cifrei de afaceri din 2007 si in 2008, in conditiile in care anul trecut a realizat in jur de 17 milioane de euro. Un rol important il vor avea in acest sens investitiile aproape duble fata de anul trecut, cand au fost de aproximativ 300.000 de euro.

In 2007, agentia a participat la zece licitatii de conturi, dintre clientii castigati cel mai important fiind Dr. Oetker, Banc Post, SCA Hygiene Products (Libresse, Libero, Tena) si Western Union. Din portofoliul Mercury, aproximativ 60% dintre clienti provin din domeniul bunurilor de larg consum, 10-15% din domeniul telecom, iar restul din alte domenii. Cel mai profitabil client este Ursus Breweries, cu care agentia are un parteneriat din 1997, un alt client important si cu vechime fiind Coca-Cola, cu care agentia are contract din 1995.

Aproximativ 60% din cifra de afaceri a Mercury este reprezentata de activitatile de BTL (below the line - organizare de evenimente), clientii cei mai importanti din acest segment fiind Ursus Breweries, Coca-Cola, Nestlé, Vodafone si L’Oréal.

In urma repozitionarii agentiei a crescut si procentul de ATL (above the line - campanii pe televiziune, radio, presa scrisa), Radu Miu spunand ca obiectivul Mercury este acela de a creste numarul de campanii ATL. Cei mai importanti clienti pentru care agentia realizeaza campanii de comunicare integrate sunt Reinert, Western Union, Dr. Oetker si Kluth. In urma repozitionarii agentiei, un proces inceput in 2005 si incheiat in mai anul trecut, cu investitii de aproximativ 100.000-110.000 de euro, s-a schimbat numele agentiei din Mercury Promotions in Mercury 360, dar totodata a devenit evident accentul pe campaniile de ATL.

De la inceputul lunii februarie, agentia are un nou director executiv - Mihai Scortea, acesta fiind si cel care va conduce departamentul de strategie - si un nou director de creatie. Schimbarile de personal de la Mercury nu au fost insa anul trecut prea semnificative. “Cred ca plecarile au fost undeva intre 5 si10%. Cele mai multe modificari au fost in zona de creatie, unde e dinamica binecunoscuta in piata”, spune directorul Mercury, o agentie cu aproximativ 150 de angajati.

Urmărește Business Magazin

/media-marketing/se-vinde-mercury-360-2531883
2531883
comments powered by Disqus

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.bmag.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.