Pro TV reia showurile la înălţime. “Vocea României” începe astăzi de la 20.15

Autor: Ana Raduta Postat la 27 septembrie 2011 60 afişări

După o lansare spectaculoasă în Statele Unite, formatul “The Voice” vine şi în România şi continuă seria talentshow-urilor începute anul acesta de Pro TV cu “Românii au talent”.

"The Voice este revelaţia anului 2011 în materie de talent show-uri. Ne-a atras atenţia în această primavară, după lansarea din SUA. L-am analizat cu atenţie şi ne-am dat seama că poate funcţiona cu succes şi in alte pieţe, inclusiv în România", spune Mona Segall, producător general la "Vocea României". Faţă de formatele similare, care implică oameni obişnuiţi care cântă, "Vocea României" se diferenţiază prin modalitatea de selecţie a acestora.

Practic, show-ul se va derula pe parcursul mai multor etape. Sunt cinci ediţii de "audiţii pe nevăzute", fază în care fiecare antrenor îşi formează echipa. Urmează apoi "confruntările" - antrenorii formează duete şi astfel concurenţii din aceeaşi echipă se luptă între ei pentru a merge mai departe. "Va fi din nou vorba despre foarte multă emoţie şi tensiune, mai ales că antrenorii şi-au creat o relaţie cu fiecare dintre concurenţi şi sunt puşi într-o situaţie dificilă atunci când trebuie să aleagă", precizează Segall. În această etapă, fiecare dintre cei patru antrenori, respectiv Loredana, Smiley, Marius Moga şi Horia Brenciu, va avea şi un consilier, o persoană din lumea muzicii care să îi ajute în luarea deciziilor.

După terminarea confruntărilor urmează cele şapte ediţii live, dintre care una este finala. Odată cu începerea transmisiunilor în direct, este implicat şi publicul de acasă, care va avea posibilitatea să voteze dacă un concurent pleacă sau nu din concurs. Câştigătorul show-ului va lua marele premiu în valoare de 100.000 de euro, dar şi şansa de a-şi clădi o carieră în industria muzicală, întrucât va scoate un album cu casa de discuri Universal. Ceilalţi trei finalişti vor avea şi ei şansa de a se afirma - vor putea lansa câte un single.

Echipa care lucrează la "Vocea României" este formată din aproximativ 200 de oameni, fiind aceeaşi echipă care realizează şi "Dansez pentru tine", dar şi "Românii au talent". Pentru emisiunea care va fi difuzată din 27 septembrie la Pro TV, timp de mai bine de o lună, o echipă de aproape 100 de oameni a lucrat pentru amenajarea platoului în cadrul Studiourilor MediaPro din Buftea.

Platoul are o scenă de sticlă luminată de leduri din interior, prima de acest gen din România. Pentru amenajarea decorului au fost folosiţi doi kilometri de leduri. Noutatea adusă de noul decor sunt scaunele antrenorilor, care se vor roti de fiecare dată când aceştia vor selecta un concurent pentru echipa lor. Sala în care se vor ţine audiţiile are şi o capacitate impresionantă de găzduire a spectatorilor. Astfel, în faza etapelor înregistrate, 500 de oameni vor lua parte la filmări, urmând ca la etapele live publicul să numere 800 de oameni. "Costurile de producţie sunt mari şi sunt date de desfăşurarea de resurse tehnice şi umane de care este nevoie ca să construieşti un astfel de show. Costurile de licenţă sunt incomparabil mai mici şi reprezintă sub 10% din costul producţiei", spune Anca Budinschi, director executiv Pro TV.

Producătorii emisiunii mizează pe interesul crescut pe care telespectatorii l-au arătat până acum pentru producţiile de anvergură, precum "Dansez pentru tine" sau "Românii au talent", care au fost lideri de piaţă şi au stabilit recorduri de audienţă. Show-ul începe la Pro TV pe 27 septembrie şi va fi difuzat săptămânal, în fiecare seară de marţi.

Urmărește Business Magazin

/media-marketing/pro-tv-reia-showurile-la-inaltime-vocea-romaniei-incepe-astazi-de-la-20-15-8805503
8805503
comments powered by Disqus

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.bmag.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.