Itsy Bitsy FM

Postat la 21 septembrie 2005 1 afişăre

Mamele ar trebui sa cumpere aparate de radio. Copiii, sa stea cu urechile ciulite. Iar advertiserii sa-si reorganizeze bugetele: pana la sfarsitul anului, va incepe sa emita Itsy Bitsy FM, primul radio pentru copii din Romania.

Mamele ar trebui sa cumpere aparate de radio. Copiii, sa stea cu urechile ciulite. Iar advertiserii sa-si reorganizeze bugetele: pana la sfarsitul anului, va incepe sa emita Itsy Bitsy FM, primul radio pentru copii din Romania.

 

Nadia Tataru, initiatoarea lui Itsy Bitsy FM sustine ca postul e primul proiect FM pentru copii din intreaga lume. "Din cercetarile mele de pana acum, nu am vazut sa mai fie un alt radio FM pentru copii. Mai sunt posturi care emit de pe Internet, de pilda este unul evanghelic in Statele Unite... dar un radio pentru copii de sine statator nu am gasit", spune ea. Nadia Tataru are 32 de ani si lucreaza in prezent pentru agentia de publicitate gmp/MAP.

 

A avut ideea infiintarii unui radio dedicat copiilor cand era insarcinata cu cel de-al doilea copil. "Mai exact, ideea i-a venit lui Felix, sotul meu", precizeaza Tataru, care se afla acum pe ultima suta a pregatirilor de lansare, programata peste circa doua luni.

 

"Am aflat de la un prieten ca CNA organizeaza o licitatie pentru licente radio. M-am prezentat la concurs. Imi amintesc si acum, lasasem copilul in masina si am urcat la CNA. Era coada... I-am mai vazut acolo pe Adrian Sarbu, pe fratii Micula... Tot asteptand, ma gandeam: <Ce naiba caut eu aici cand imi plange copilul in masina?> Dar am ramas. Le-a placut proiectul, am obtinut o licenta pentru un cartier.

 

Numai ca, mai tarziu, aveam sa-mi dau seama ca nu va fi eficient sa emit doar pe raza unui cartier, asa ca am returnat licenta. M-am inscris la a doua licitatie. Si am reusit sa obtin o licenta de emisie pe toata raza Bucurestiului. Asta s-a intamplat in luna ianuarie anul acesta. Ni s-a dat termen de un an de zile sa lansam postul", povesteste directorul general al viitorului Itsy Bitsy FM.

 

Tataru nu se asteapta sa-si recupereze prea repede investitiile in acest proiect, care sunt de cateva zeci de mii de euro pana acum (fara a pune la socoteala cheltuielile cu personalul). "Nu pot estima cand va fi momentul amortizarii investitiei. Deocamdata, cheltuielile au depasit deja planul de investitii," spune ea.

 

Itsy Bitsy FM se va adresa copiilor de gradinita si scoala primara: 3-10 ani, extins 2-12 ani - dar si adultilor care ii inconjoara: parinti, bone, bunici, educatori si invatatori. Programul de emisie va fi non-stop, cel de seara tintind parintii: "Se va transmite jazz si blues, de la 22.00 pana la 7.00", spune initiatoarea proiectului.

 

Care va fi prime-time-ul postului? Intre 7.00 si 9.00, cand copiii isi pregatesc ghiozdanul si sunt in drum spre gradinita sau spre scoala, explica Tataru, care mizeaza pe o audienta buna si in intervalul 17.30 si 18.00, "cand vor fi diverse concursuri pentru copii".

Chiar si emisiunile educative se vor desfasura sub forma unui joc. "Sa nu aiba sentimentul ca sunt <indopati> sau ca se afla la scoala. Ei trebuie captivati si motivati in acelasi timp," spun reprezentantii postului.

 

Durata unei emisiuni va fi in medie de 30 de minute. "Copiii se plictisesc repede, nu pot fi tinuti captivi pentru multa vreme", explica Anca Preda, cea care va coordona procesul de productie a emisiunilor. Preda vine de la Antena 3, inainte de care a mai lucrat pentru o perioada la National TV si la Pro TV, timp de 8 ani.

 

Vor putea fi copiii "tinuti" in fata radioului? "Din pacate, copiii sunt obisnuiti cu televizorul si computerul," spune Preda. Totusi e optimista: "Din experienta mea ca parinte, deprinderile copiilor pot fi schimbate. Eu i-am obisnuit pe ai mei cu povesti audio si cu albumele tip Cutiuta Muzicala. I-am invatat sa-si puna singuri CD-urile cu povesti. Am reusit sa le creez aceasta deprindere". Dar important este ca si parintii sa inteleaga ca dependenta copiilor de calculator si televizor trebuie temperata. "Din pacate, parintii zilelor noastre sunt mult prea ocupati, iar solutia lor pentru a-si <linisti> copiii este sa ii aseze in fata televizorului. Sa speram insa ca ii vor orienta si catre radio", spune Preda.

 

Care este potentialul de audienta al postului? Conform Institutului National de Statistica, in Bucuresti sunt circa 268.000 de copii, cu varste cuprinse intre 0 si 14 ani. Desi copiii cu varsta de pana la doi ani - care nu intra in target-ul Itsy Bitsy - nu pot fi delimitati separat, potentialul de audienta este totusi mare, daca se ia in considerare si targetul secundar al postului (parintii, bonele, bunicii, cadrele de invatamant).

 

De pilda, conform ultimului sondaj de audienta radio (iunie), Radio Guerrilla, Info Pro, Radio Total si Star FM au impreuna 120.000 de ascultatori. Asadar, Itsy Bitsy pare sa aiba un segment de piata securizat, important este sa si-l adjudece. Intr-o prima faza, acest demers va consta printr-o promovare neconventionala. "Vom cumpara radiouri pentru copii, le vom personaliza si le vom oferi la diverse concursuri. Vom avea doua comunicari distincte, atat pentru copii, cat si pentru parinti", explica Nadia Tataru. Va fi o campanie si in media, dar reprezentantii postului spera ca proiectul sa nu se bazeze pe aceasta pentru a-si atrage ascultatorii.

 

"Mizam pe structura grilei, pe voci, pe interactiunea cu copiii, pe concursuri, pe personajele cheie - Itsy si Bitsy, deci pe intregul univers Itsy Bitsy - care va fi unul personalizat suta la suta", spune Tataru, care subliniaza ca pana si sediul radioului va fi unul special, decorat integral sub forma unui interior de nava spatiala. Iar personajele Itsy si Bitsy sunt "de pe alta planeta". "Cand am vrut sa conturam personajele principale ale postului, am facut un focus-group cu copiii, sa le vedem asteptarile. Ei au vrut sa nu fie copii ca ei, dar nici adulti. Le-am propus mai multe personaje.

 

Nu le-a placut nici ideea de personaj <tocilar>, nici cea de <cool>. Au vrut personaje, ceva ce nu se aseamana cu ei. Asa am ajuns la povestea lui Itsy si a lui Bitsy, care sunt doi copii de extraterestri de pe planeta Zizilon, ajunsi pe Terra in urma unui esec intr-una din misiunile lor", explica Nadia Tataru. Vocile celor doua personaje vor apartine unor actrite de la Teatrul Ion Creanga.

 

In privinta restrictiilor la publicitate, acestea sunt acelasi ca si in cazul  publicitatii adresate copiilor pe celelalte canale. "Cu toate acestea, postul isi va impune propriile reguli. Vrem sa evitam reclamele la produsele alimentare considerate nocive. Chiar si mediul publicitar vrem sa fie unul sanatos", spune Tataru. Calupurile publicitare vor fi plasate intre emisiuni. "Nu vom intrerupe o poveste, de pilda, pentru a difuza publicitate".

 

Rate-card-ul va fi comparabil cu cel practicat de radiourile din esantionul al doilea, cum ar fi Radio Total sau Guerilla. Postul va emite si de pe Internet, in prezent lucrandu-se la site. "Initial, am vrut ca prin acest site sa facilitam si accesul copiilor aflati in strainatate. Dar, pentru inceput, vom renunta la aceasta idee, din motive financiare. La fiecare conectare, se plateste o anumita taxa. Iar daca se logheaza mii de utilizatori, efortul financiar ar fi mult prea mare. De aceea, ne vom focusa pe Romania." Care este mesajul postului? "Vrem ca cei mici sa aiba incredere in ei, sa fie propriii lor eroi".

Urmărește Business Magazin

Am mai scris despre:
Itsy Bitsy FM
/media-marketing/itsy-bitsy-fm-1004685
1004685
comments powered by Disqus

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.bmag.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.