Black Friday în România: Retailerii nu fac faţă comenzilor

Autor: Anca Arsene-Barbulescu Postat la 25 noiembrie 2011 44 afişări

Mai multe magazine online din România au organizat astăzi Black Friday, o zi devenită deja tradiţie la americani care marchează deschiderea sezonului de cumpărături pentru Crăciun. Site-urile nu au făcut faţă valului de cumpărători, iar cele mai multe magazine au epuizat deja stocurile.

Black Friday, ultima zi de vineri din luna noiembrie, este sărbătorită de multă vreme în SUA de magazine de electronice, electrocasnice şi IT prin reduceri substanţiale la anumite produse, însă conceptul a pătruns în România destul de recent.

Anul acesta, mai multe magazine online printre care eMAG, evoMAG, PCGarage, sau Koyos, dar şi retaileri tradiţionali cum este Flanco, au derulat campanii cu ocazia Black Friday. La primele ore ale dimineţii majoritatea magazinelor online aveau probleme cu serverele din cauza valului foarte mare de cumpărători, site-urile fiind multe minute la rând inaccesibile.

Site-ul eMAG, spre exemplu, a fost accesat de la 5 dimineaţa, de când a început campania, şi până la 10 de peste 400.000 de vizitatori unici care au comandat în total 34.000 de produse, dintre care 28.000 din promoţia specială de Black Friday. Numărul vizitatorilor urcase deja la peste 700.000 după prânz, existând probleme tehnice timp de 48 de minute din cauza unui vârf de trafic de peste 100.000 de vizitatori aflaţi simultan pe site-ul magazinului online.

Valoarea comenzilor plasate pe eMAG în primele cinci ore de la pornirea campaniei a fost de 4 milioane de euro, potrivit informaţiilor publicate pe blogul companiei. "Impactul campaniei a depăşit orice aşteptări dacă e raportăm la orice alt eveniment din istoria comerţului online din România. Încercăm să suplimentăm cantităţile de la furnizori pentru promoţiile speciale", anunţă compania care a aplicat reduceri de până la 60% produselor din campaie, în timp ce restul produselor din afara promoţiei au avut de asemenea un discount de 10%.

La Flanco, problemele tehice au determinat managementul companiei să atragă clienţii spre reţeaua de magazine. Pe site-ul flanco.ro a fost afişat mesajul "BlackFriday, trei zile nebune pline de reduceri. Te aşteptăm în reţeaua noastră de magazine", lucru care a determinat formarea de cozi la casele de marcat. Până la ora 12:00, peste 18.300 de români au trecut pragul magazinelor Flanco şi au cumpărat 4.800 de produse, valoarea medie a unei achiziţii fiind de 600 de lei, conform unui anunţ al companiei.

Reducerile practicate de comercianţi de Black Friday variază între 10 şi 80%.

Urmărește Business Magazin

Am mai scris despre:
cumparaturi,
reduceri,
black friday,
clienti
/media-marketing/black-friday-in-romania-retailerii-nu-fac-fata-comenzilor-9006522
9006522
comments powered by Disqus

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.bmag.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.