100 TINERI MANAGERI DE TOP - Mariela Bâtlan, BCR

Autor: Crenguta Nicolae Postat la 05 iunie 2012 216 afişări

Mariela-Cătălina Bâtlan coordonează o echipă de peste 500 de oameni care reprezintă sectorul de corporate banking din BCR în cadrul reţelei de centre corporate teritoriale şi în departamentele centralizate.

Are o carieră de peste 15 ani în domeniul financiar-bancar, pe parcursul căreia a avut şansa să participe la două fuziuni între instituţii bancare, ceea ce i-a oferit "o perspectivă îmbogăţită asupra modului de a face banking". După ce a absolvit ASE - REI în 1996, Mariela Bâtlan a lucrat trei ani la Romlease, prima companie de leasing din ţară, iar în 1999 a plecat la Bank Austria Creditanstalt, devenită ulterior HVB Bank, care a fuzionat în 2006 cu Banca Ţiriac, în pregătirea fuziunii cu UniCredit. A început acolo în divizia Corporate Banking ca manager de relaţie, avansând treptat în poziţia de director. Între 2007 şi 2009 este director executiv al diviziei Companii Mari din Bancpost, iar în 2009 preia conducerea Direcţiei Reţea Corporate şi Sector Public din BCR.

Consideră că sectorul bancar din România va parcurge un proces de consolidare, cu redimensionări de instituţii, fuziuni sau ieşiri de pe anumite segmente; "cu siguranţă însă, concurenţa şi interesul pentru segmentul companiilor mici şi mijlocii se vor intensifica". Dacă ar fi să facă un portret al tânărului manager în 2012, ar spune că "are un obiectiv legat de construcţia şi transformarea domeniului în care activează, îşi asigură resursele dintr-o viaţă personală echilibrată şi împlinită, este în permanenţă dornic să înveţe lucruri noi, creativ şi inovator". Unde ar trebui să mai lucreze tânărul manager român? "La partea legată de eficienţă, cu accent mult mai puternic pe partea de implementare şi finalizare a acţiunilor propuse." Adaugă însă că tânărul manager român, cu pregătirea şi calităţile sale, poate oricând să lucreze oriunde în UE, iar "în măsura în care alege să lucreze în România, e un semnal că doreşte să contribuie cu tot talentul şi capacităţile sale la dezvoltarea societăţii româneşti".


100 de tineri manageri sau antreprenori care, la nici 40 de ani, conduc companii cu afaceri de milioane euro sunt puşi anual, încă din 2006, în lumina reflectoarelor de jurnaliştii BUSINESS Magazin. Indiferent că sunt formaţi în multinaţionale sau au dobândit experienţă clădind propriile afaceri, ei sunt nu numai etalonul mediului de business românesc, ci şi cei care trasează direcţiile economiei.

Cu prilejul evenimentului, BUSINESS Magazin va lansa a şaptea ediţie a catalogului 100 TINERI MANAGERI DE TOP.

Urmărește Business Magazin

/lideri/100-tineri-manageri-de-top-mariela-batlan-bcr-9704582
9704582
comments powered by Disqus

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.bmag.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.