Gadget Review: Samsung Gear IconX, doar pentru amatorii de jogging - FOTO, VIDEO

Autor: Florin Casota Postat la 18 septembrie 2016 698 afişări

De ani de zile nu am mai alergat nici măcar după autobuz. Cu toate acestea, într-o zi de joi mi-am pus căştile şi am alergat doi kilometri în 15 minute, la o viteză medie de 8,6 km/h, şi am ars abia puţin peste 100 de calorii (ceea ce nu este corect deloc, dar despre asta în alt articol).

Toate informaţiile enumerate mai sus mi-au fost spuse în cască de o voce de femeie în timp ce-mi trăgeam sufletul pe trotuar. Este vorba de căştile wireless Samsung Gear IconX lansate de curând. Produsul Samsung a fost numit de mulţi „cu adevărat primele căşti wireless, wearable“, care nu sunt legate cu niciun fir, funcţionează independent una de cealaltă şi îţi monitorizează corpul atunci când faci sport, eliminând astfel din calcul smartwatch-ul sau brăţara inteligentă. În timp ce alergi poţi afla informaţii ca distanţa parcursă, cu ce viteză, câte bătăi are inima pe minut şi câte calorii ai ars. Însă toate acestea vin cu un mare minus: viaţa scurtă a bateriei.

Samsung susţine că Gear IconX funcţionează până la o oră şi jumătate conectate la telefon (în cazul meu căştile nu au rezistat mai mult de o oră) şi până la trei ore şi jumătate dacă muzica este redată din căşti cu ajutorul playerului încorporat (două-trei ore în cazul meu).

Căştile au un design elegant. Imediat cum le scoţi din cutie, care funcţionează şi pe post de încărcător, îţi dai seama că ai de-a face cu un produs premium. Însă nu arată doar bine, ci sunt şi confortabile (în plus, vin cu o serie de măsuri pentru a fi sigur că pot fi purtate de toată lumea şi de toate tipurile de urechi), iar faptul că sunt complet wireless îţi dă un sentiment eliberator. Ceea ce mi s-a părut interesant este şi faptul că funcţionează, atunci când sunt conectate la telefon, la o distanţă destul de mare de smartphone, ceea ce înseamnă că ai putea să te plimbi prin birou ascultând muzică sau vorbind la telefon, fără probleme.

Controlul este intuitiv şi simplu, însă problematic câteodată. O atingere, pentru pornirea unei melodii; două atingeri pentru trecerea la următoarea piesă; trei atingeri pentru melodia anterioară; glisarea degetului în sus sau în jos pe cască pentru reglarea volumului şi o atingere prelungită pentru a începe înregistrarea antrenamentului. Problema este că în timp ce mergi sau alergi căştile nu înregistrează întotdeauna mişcările dorite: fie când voiam să trec pe pauză sărea la următoarea melodie, fie în loc de două atingeri căştile percepeau trei şi melodia anterioară începea din nou.

Căştile se conectează uşor la majoritatea smartphone-urilor care rulează Android (Android 4.4 +) prin aplicaţia Samsung Gear, de unde poţi vedea câtă baterie are fiecare cască, schimba melodii şi începe antrenamentul. Spaţiul încăpător de stocare al căştilor te face să renunţi să le conectezi la telefon pentru a reda muzica din căşti (mai ales că ai un spaţiu de stocare atât de mare), însă aici nu ai un control asupra melodiilor, nu poţi naviga prin albume şi nu vei şti exact ce melodie urmează. Sunetul redat de IconX, un capitol la care ar fi trebuit să exceleze, este unul mulţumitor; în plus, nu există o metodă de a controla basul sau acutele din aplicaţia Samsung Gear, ceea ce este dezamăgitor.

După cum ziceam, căştile nu au fost realizate pentru a putea fi folosite o zi întreagă, ci mai degrabă în anumite perioade de timp, iar în rest ar trebui să se odihnească în cutia lor, unde se pot încărca wireless (cutia are la rândul ei o baterie ce se încarcă la priză). Şi aici apare o problemă: de multe ori am lăsat căştile în cutie, crezând că ele stau frumos şi se încarcă (am verificat bateria cutiei), pentru ca apoi a doua zi, când voiam să ascult muzică, aceeaşi voce de femeie să mă anunţe că IconX mai are doar 10% baterie. Fiecare cască are o baterie de 47 mAh, iar cutia una de 315 mAh, ceea ce înseamnă că teoretic căştile s-ar putea încărca de cinci ori până la 100%, dar eu n-am avut un astfel de noroc.

Este clar că acest produs nu e pentru toată lumea. Dacă sunteţi în căutarea unor căşti wireless (fără fir, bandă), dar nu faceţi sport, vă sfătuiesc să aşteptaţi IconX 2 sau alte căşti de la un alt producător - poate durata de viaţă a bateriei se va îmbunătăţi considerabil. Totuşi, dacă sunteţi amatori de jogging şi vreţi să scăpaţi de ceas, telefon şi să ascultaţi muzică, atunci Samsung Gear IconX ar putea fi pentru voi.

Urmărește Business Magazin

Citeşte pe comedymall.ro

Viaţă de corporatist { izolat la domiciliu } Viaţă de corporatist { izolat la domiciliu }

Într-un articol de copertă recent scriam despre viaţa angajaţilor în open space – observam cât de mici sunt spaţiile alocate angajaţilor în birourile din România, cât de greu este să ne adaptăm la obiceiurile colegilor şi cum, de multe ori, simţim nevoia să facem de acasă lucrurile importante pentru muncă. A trecut doar o lună de atunci, iar glumele „colegului de bancă'' au devenit amintiri, iar open space-ul pare să fi intrat la capitolul istorie. Ce înseamnă experimentul global al muncii de acasă şi care sunt posibilele urmări ale acestuia?

vezi continuarea
ZF.ro
Toate planurile au fost date peste cap. Criza care vine din China Toate planurile au fost date peste cap. Criza care vine din China
Situaţia ciudată: Cel mai nou pacient bolnav de COVID-19 dă peste cap tot ce ştiam. Cum s-a putut întâmpla asta
Mediafax
Regula celor 6 secunde pentru a reduce riscul de infectare cu coronavirus Regula celor 6 secunde pentru a reduce riscul de infectare cu coronavirus
Top 10 ţări care îşi vor reveni cel mai rapid la finalul pandemiei de coronavirus, potrivit analiştilor
MonitorulApararii
Fostul premier social-democrat Zoran Milanović revine la conducerea Croaţiei. Ca preşedinte Fostul premier social-democrat Zoran Milanović revine la conducerea Croaţiei. Ca preşedinte
Ce se întâmplă la Moscova este de bine deopotrivă pentru Rusia şi Putin(?)
MonitorulPartidelor
Apartamentul lui Ungureanu, oferit drept REFUGIU al medicilor în calea COVID-19. „Toţi să facă la fel” Apartamentul lui Ungureanu, oferit drept REFUGIU al medicilor în calea COVID-19. „Toţi să facă la fel”
Demisie „fulger”. Un medic chirurg va conduce Ministerul Sănătăţii. Cine este Nelu Tătaru, propus să preia funcţia după plecarea lui Costache
MonitorulSiguranteiCetateanului
COMENTARIU Valeriu Suhan Hai, da-ma... incolo... COMENTARIU Valeriu Suhan Hai, da-ma... incolo...
Dr. Tudor Ciuhodaru atentioneaza ca virusul (Covid-19) rezista minim 30 de minute in aer dupa eliminarea sursei infectiei si peste cinci zile pe piele

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.bmag.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.