Insistenţa falsului

Autor: Loredana Frăţilă-Cristescu Postat la 19 septembrie 2021 60 afişări

Insistenţa falsului

Chiar dacă operele false de artă sunt depistate la timp şi scoase de pe piaţă, cei care le comercializează nu se lasă cu una, cu două, afirmă experţii care luptă împotriva lor.

Se întâmplă să apară acelaşi fals de mai multe ori, adus de fiecare dată de alt colecţionar câte unui specialist cu rugămintea de a-i confirma autenticitatea. Uneori nici dacă artistul care a creat lucrarea afirmă că e falsă, aceasta nu dispare de pe piaţă, scrie New York Times.

Unele falsuri ies la iveală în urma unor donaţii de la persoane bine intenţionate care nu şi-au dat seama ce sunt, altele ajung la universităţi ca material de studiu, printre instituţiile de învăţământ cu cele mai mari colecţii de falsuri de artă numărându-se Harvard sau New York University.  În acest din urmă caz, falsurile sunt oferite ca atare de colecţionari, comercianţi de artă sau case de licitaţii. Se organizează chiar şi expoziţii de falsuri, adunate din rândul celor confiscate de FBI, spre exemplu.

Cele mai multe, afirmă experţii, reapar pe piaţă în căutarea unor cumpărători care nici nu bănuiesc ce li se oferă. Uneori, chiar cumpărătorii păcăliţi vând mai departe falsul fără a informa noul proprietar de ceea ce i-au spus specialiştii în materie de lucrări ale unei anumite perioade sau al unui anumit artist, în parte, şi din cauză că nu vor să accepte verdictul.

Urmărește Business Magazin

Am mai scris despre:
ARTA,
falsuri,
falsificare,
artist

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.bmag.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.