In ce a transformat o artistă americană pusă pe farse o clădire a gigantului Google

Autor: Loredana Frăţilă-Cristescu Postat la 25 octombrie 2021 69 afişări

In ce a transformat o artistă americană pusă pe farse o clădire a gigantului Google

O artistă americană pusă pe farse şi-a îndreptat atenţia către Google, transformându-i o clădire dintr-o zonă a oraşului San Francisco într-un magazin cu specific de Halloween. Aceasta a profitat de faptul că birourile erau mai mult goale, şi, deşi nu a intrat în clădire, a schimbat firma de la intrare cu una foarte veridică pe care scria „Spirit Halloween”.

Ajutată de un grup de prieteni, aceasta a instalat şi panouri care avertizau trecătorii că se lucrează în locul respectiv şi a creat chiar şi fluturaşi care anunţau că sunt locuri de muncă disponibile. Pentru ca totul să pară şi mai real, prietenii care au ajutat-o pe artistă au purtat echipamente de muncitori în construcţii, au cărat cutii şi s-au prefăcut a se certa cu managerul. După câteva ore, compania Google a reacţionat, trimiţând oameni să pună capăt farsei.

Artista susţine că inspiraţia pentru „Spirit Halloween” i-a venit după ce şi-a pierdut spaţiul care-l folosea drept studio când s-a vândut clădirea în care se afla şi după ce a văzut că mulţi artişti şi-ar dori un spaţiu de creaţie, dar nu-l pot avea, în timp ce multe clădiri stau goale din cauza pandemiei, căci angajaţii lucrează de acasă.

Urmărește Business Magazin

Am mai scris despre:
ARTA,
halloween,
artista,
google

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.bmag.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.