Cum să vinzi produse de lux fără să trezeşti scrupulele morale ale clienţilor

Autor: Loredana Frăţilă-Cristescu Postat la 18 noiembrie 2012 201 afişări

O membră a familiei Fendi, întemeietoarea casei de modă cu acelaşi nume, se afirmă ca o creatoare importantă de accesorii de lux, scrie The Wall Street Journal.

Ilaria Fendi, care a părăsit renumita casă de modă pentru a-şi urma propriul drum, a creat o gamă de produse ce se adresează cumpărătorilor de articole de lux care vor să fie percepuţi ca atenţi faţă de mediul înconjurător. Accesoriile, fie ele genţi sau bijuterii, sunt confecţionate din materiale refolosibile, cum ar fi bucăţi de lemn, PVC, bucăţi de materiale textile şi piele sau chiar mânere vechi de la sertare ori capace de sticle sau cauciuc de la jucării vechi.

Gama Ilariei Fendi, denumită Carmina Campus, cuprinde genţi şi bijuterii cu preţuri de la câteva sute la câteva mii de dolari şi se înscrie într-un curent din care fac parte game de lux de la firme ca Monique Péan sau Alabama Chanin, menite a-i face pe clienţi să se simtă bine când cumpără un produs scump, ştiind că a fost realizat din materiale reciclate, în fabrici care nu exploatează muncitorii şi confecţionat prin metode nepoluante.

Articolele de acest tip se adresează celor care deja au genţi, bijuterii ori alte articole clasice produse de companiile din industria luxului şi care caută ceva diferit. Gama Carmina Campus s-a dovedit atât de apreciată, încât acum diverse firme îi pun la dispoziţie Ilariei Fendi materia primă necesară.

Spre exemplu, producătorul auto Mini i-a furnizat creatoarei, pentru genţi şi poşete, resturi de la materiale folosite pentru îmbrăcarea scaunelor din maşini, precum şi parasolare, din care au fost confecţionate oglinzi de machiaj. Producătorul de băuturi Campari i-a oferit Ilariei Fendi folii mari de PVC utilizate iniţial pentru afişe publicitare şi care acum şi-au găsit un nou uz ca materie primă de genţi şi poşete.

Urmărește Business Magazin

Am mai scris despre:
moda,
marketing,
Fendi,
ecologie,
Carmina Campus,
accesorii,
lux
/arta-si-societate/panorama/cum-sa-vinzi-produse-de-lux-fara-sa-trezesti-scrupulele-morale-ale-clientilor-10334792
10334792
comments powered by Disqus

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.bmag.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.