Cand Warren Buffett a anuntat ca isi va dona averea de 31 de miliarde de dolari fundatiei caritabile conduse de Bill si Melinda Gates, n-a facut altceva decat sa calce pe urmele lui Andrew Carnegie, unul dintre cei mai bogati industriasi americani ai tuturor timpurilor. Acum mai bine de un secol, Andrew Carnegie facea un anunt care avea sa socheze pe toata lumea: urma sa isi doneze intreaga avere unor actiuni caritabile. La moartea sa, in 1919, New York Times estima ca magnatul otelului utilizase aproximativ 370 mil. dolari in beneficiul altora, echivalentul mai multor zeci de miliarde de dolari in zilele noastre.In cartea sa de eseuri \"Gospel of Wealth\" (\"Cantecul bogatiei\" - n.r.), publicata acum peste 120 de ani, Carnegie ii ataca pe toti bogatii vremurilor care credeau ca cel mai bun lucru pe care il puteau face cu averea lor era sa o cheltuiasca pe propria persoana sau sa o lase mostenire copiilor. Carnegie spunea ca este un act de \"neglijenta criminala\" pentru cei asemeni lui sa isi iroseasca talentul acumuland milioane de dolari pe care nu aveau sa ii cheltuie pentru binele unei comunitati mai extinse. \"Nu este departe ziua in care oamenilor care mor si care lasa in urma lor averi de milioane nu li se va simti deloc lipsa. Acei oameni vor inceta din viata bogati si in dizgratia unei intregi natiuni\", scria Carnegie.Dar una din intrebarile care i se adresa cel mai des miliardarului american de origine scotiana era daca prin decizia de a-si dona intreaga avere incerca sa-si spele pacatele trecutului. In ceea ce il priveste pe Carnegie, se credea ca de fapt cauta izbavirea pentru anii 1890, cand cu ajutorul celor de la Agentia de Detectivi Particulari Pinkerton, a pus capat in mod brutal unor greve, a desfiintat sindicate, a diminuat salariile muncitorilor si a marit ziua de lucru la 12 ore, intreaga saptamana, la fabricile sale din zona orasului Pittsburgh.Aceasta prezumtie este insa departe de adevar. Carnegie nu a actionat simtindu-se vinovat sau rusinat de faptul ca isi obliga muncitorii sa lucreze in conditii inumane. Industriasul se hotarase sa renunte la banii sai mult inainte de celebra greva de la fabrica din Homestead, Pennsylvania, care avea sa-i pateze reputatia pentru totdeauna. De fapt, Carnegie nu s-a gandit vreodata ca averea sa ar fi intru-totul la dispozitia sa.In acceptiunea sa, si-a castigat averea nu ca o personalitate individuala, ci in calitate de \"pazitor\" al averii intregii comunitati, care a fost, de fapt, sursa bogatiei sale. \"Bogatia nu este produsul individului, ci rezultatul comun al societatii in care acesta traieste\", scria Carnegie in cartea sa. Fara cresterea substantiala a populatiei si a economiei americane la sfarsitul secolului XIX, nu s-ar fi construit sistemul feroviar american, si fara el nu ar fi existat cererea imensa pentru otelul lui Carnegie. Fara abundenta minelor de carbune din Pennsylvania de sud, fara minereul de fier din Minnesota si fara geniul oamenilor care au lucrat pentru el, n-ar mai fi existat nici miliardele din conturile lui Carnegie.Miliardarul american era convins ca nu avea motive sa regrete nimic din ceea ce a facut pe parcursul vietii. Legile economiei de piata erau inexorabile si trebuia respectate. Chiar daca ar fi fost posibil sa plateasca salarii mai mari si totusi afacerea sa sa ramana competitiva si profitabila - lucru care a insistat ca nu era posibil -, Carnegie ar fi evitat sa o faca. \"Sumele mai mari acordate muncitorilor de la saptamana la saptamana sau de la luna la luna ar fi cheltuite, in 9 din 10 cazuri, pe lucruri care ar folosi trupului si nu spiritului; pe mancare si bauturi mai bune, pe imbracaminte mai buna, pe un stil de viata mai extravagant\", spunea Carnegie. Credea ca e mai bine sa obtina profituri cat mai mari posibile pentru o redistribuire ulterioara, in modul in care el credea ca e mai bine. Daca decizia lui Buffett si a fondatorului Microsoft, Bill Gates, nu poate fi decat de laudat, \"cadourile\" acestora ridica intrebari diferite de cele cu care se confrunta Carnegie in urma cu un secol. Are comunitatea de beneficiat daca permite ca atat de mult capital sa fie acumulat de atat de putini oameni? Ar trebui sa ne bazam pe speranta, de cele mai multe ori neimplinita, ca averi de o asemenea magnitudine vor servi unor cauze nobile? Ce devine o societate care se bazeaza pe \"cadourile\" catorva miliardari constiinciosi?The New York Times Syndicate Traducere si adaptare de Alexandru Cerchez