Cum arată o cabană de schi de 50 de milioane de dolari (GALERIE FOTO)

Autor: Crenguta Nicolae Postat la 10 martie 2012 234 afişări

Miliardarul american Jon Huntsman Sr., tatăl fostului candidat la preşedinţie Jon Huntsman Jr., şi-a construit în Utah o cabană de schi ultraexclusivistă, de fapt un adevărat hotel alpin capabil să cazeze 44 de persoane.

Proprietatea lui Huntsman, situată lângă Park City, în zona staţiunii de schi Deer Valley, este întinsă pe mai bine de 2.000 mp, are 12 dormitoare, piscină interioară şi garaj pentru 22 de maşini. Potrivit The Wall Street Journal, locuinţa respectivă, una dintre cele mai luxoase de acest fel din America, valorează 49,5 milioane de dolari.

Cum arată o cabană de schi de 50 de milioane de dolari (GALERIE FOTO)

Jon Huntsman Jr., fost guvernator de Utah între 2005 şi 2009, ulterior ambasador în China între 2009 şi 2011, a fost unul dintre candidaţii pentru nominalizarea Partidului Republican pentru alegerile prezidenţiale din noiembrie 2012, însă a abandonat cursa, anunţând în ianuarie că susţine candidatura lui Mitt Romney, cel mai bine plasat dintre candidaţii republicani la ora actuală.

Jon Huntsman Sr., în vârstă de 74 de ani, a făcut avere graţie companiei Huntsman Corp., fondată de el în 1970 şi pe care a transformat-o într-unul dintre cei mai mari furnizori din lume de produse chimice, cu o cifră de afaceri de peste 9 mld. dolari în 2010.

Urmărește Business Magazin

/arta-si-societate/lifestyle/cum-arata-o-cabana-de-schi-de-50-de-milioane-de-dolari-galerie-foto-9386860
9386860
comments powered by Disqus

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.bmag.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.