Tasta o interogare căutând ceva la întâmplare şi, deşi Google returna o mulţime de rezultate organice relevante, unele dintre reclame nu aveau absolut nicio legătură cu căutarea. Căutând, de exemplu, „Kawasaki H18“, erau afişate o mulţime de reclame ale unor avocaţi care se ofereau să-i ajute pe imigranţi să obţină vize H-18 US, dar niciuna legată de motocicleta clasică la care făcea referire căutarea. Larry era îngrozit că motorul AdWords, care depista reclamele cele mai relevante pentru o anumită căutare, prezenta uneori utilizatorilor mesaje irelevante.

Într-o firmă obişnuită, directorul executiv, văzând un produs nereuşit, îl va suna pe cel care se ocupă de acel produs. Urmează o şedinţă, sau două, sau trei, pentru discutarea problemei, sunt trecute în revistă potenţialele soluţii şi se stabilesc măsurile ce urmează să fie luate. Este întocmit un plan pentru implementarea soluţiilor. Apoi, după o mulţime de teste destinate asigurării calităţii, este lansată soluţia... Larry nu a procedat în acest fel. În schimb a tipărit paginile care conţineau rezultatele ce nu-i plăceau, a subliniat reclamele nepotrivite, a lipit foile pe un avizier de pe peretele bucătăriei, lângă masa de biliard american, şi a scris cu majuscule în partea de sus a paginilor „RECLAMELE ASTEA SUNT NASOALE“.

Apoi a plecat acasă. Nu a sunat pe nimeni şi nu a trimis nimănui niciun e-mail. Nu a convocat o şedinţă de urgenţă. În lunea următoare, la 5:05 în zori, unul dintre inginerii noştri care se ocupa de căutare, Jeff Dean, i-a trimis un e-mail. Împreună cu câţiva colegi, a văzut nota nota lui Larry pe perete şi toţi au fost de acord cu punctul său de vedere. E-mailul însă nu era doar unul de confirmare a vrerii findatorului şi adăugare a unei explicaţii facile privind faptul că problema a fost sesizată. În schimb, includea o analiză detaliată a motivului pentru care apăreau acele rezultate nedorite, descria o soluţie, includea un link la un prototip de implementare a soluţiei, scris sub forma unui program de către cei cinci în weekend, şi oferea mostre de rezultate care arătau că prototipul reprezenta o îmbunătăţire a sistemului existent.“

Am preferat să deschid prezentarea volumului „Cum funcţionează Google“, scris de preşedintele consiliului de administraţie al companiei, fost director executiv, Eric Schmidt şi fostul vice-preşedinte al departamentului de producţie Jonathan Rosenberg, pentru că mi se pare că este edificator pentru ce veţi obţine citind cartea: o imagine fascinantă, greu de crezut uneori, a ceea ce se află dincolo de pagina www.google.com, în culisele unui gigant cu o capitalizare bursieră de aproape 400 de miliarde de dolari.

Sunt binecunoscute facilităţile de care beneficiază cei peste 50.000 de angajaţi ai companiei, birourile nonconformiste, spaţiile de relaxare, atmosfera destinsă sau raporturile neprotocolare; dar dincolo de acestea se află o cultură specială a companiei, iar Schmidt şi Rosenberg tocmai despre asta vorbesc. De ce este folositoare dezordinea în birouri, de ce nu trebuie ascultaţi „hipopotamii“ sau de ce trebuie exilaţi „valeţii“, dar susţinute „divele“ (vă veţi închipui uşor despre cine este vorba), de ce trebuie evitate căile urmate de concurenţă şi de ce trebuie să te fereşti de cei ce dau mecanic din cap sunt doar câteva din ideile cărţii. Musai de citit.