Anul gay la Hollywood?

Postat la 28 februarie 2006 2 afişări

Aaa... si cum a fost sa saruti un alt barbat?", a fost probabil intrebarea cea mai des auzita de starurile filmului "Brokeback Mountain", Heath Ledger si Jake Gyllenhaal. Protagonisti ai unei povesti de dragoste conventionale privita neconventional, cei doi actori pot spune cu mana pe inima ca au jucat in cel mai cunoscut, comentat, urmarit si - foarte posibil -, "oscarizat" film al lui 2005

"Aaa... si cum a fost sa saruti un alt barbat?", a fost probabil intrebarea cea mai des auzita de starurile filmului "Brokeback Mountain", Heath Ledger si Jake Gyllenhaal. Protagonisti ai unei povesti de dragoste conventionale privita neconventional, cei doi actori pot spune cu mana pe inima ca au jucat in cel mai cunoscut, comentat, urmarit si - foarte posibil -, "oscarizat" film al lui 2005.

 

Brokeback Mountain", tradus la noi "O iubire secreta", nu este nici pe departe primul film construit in jurul unei povesti de dragoste dintre doi barbati. Este insa primul care a facut valuri, iar cele patru Globuri de Aur si cele patru premii BAFTA castigate pana acum, la care se adauga opt nominalizari la Oscar, i-au dat dimensiunile unui tsunami.

 

Realizat de taiwanezul Ang Lee, dupa un scenariu bazat pe o povestire premiata cu un Pulitzer, filmul ii are ca personaje principale pe Ennis Del Mar (Heath Ledger) si Jack Twist (Jake Gyllenhaal), doi cowboy angajati sa pazeasca oile pe muntele Brokeback. Aici, apropierea dintre cei doi devine din ce in ce mai stransa, intre ei nascandu-se o dragoste "that will never grow old", daca ar fi sa parafrazam cantecul original al filmului. Povestea ii urmareste pe Ennis si Jack de-a lungul a 20 de ani, de la pustanii care sareau in raurile de pe muntele Brokeback pana la barbatii intre doua varste, cu sotie si copii, care se intorc la fiecare cateva luni in decorul luminos al muntelui pentru a-si trai in continuare dragostea.

 

Cum era de asteptat, filmul a starnit serioase controverse. De la protestele Bisericii pana la aplauzele furtunoase ale comunitatii gay din intreaga lume, toata lumea a tinut sa comenteze, sa admire, sa acuze, sa critice "Brokeback Mountain" sau, pur si simplu, sa faca glume pe seama lui. Dupa o  perioada de "tatonare", critica a fost unanima: filmul nu trebuie ratat, va deveni un clasic, o noua poveste de dragoste eterna etc. Mai mult, subiectul a devenit atat de la moda incat afaceristi cu spirit intreprinzator au lansat pe piata papusi cu personajele principale, Ennis si Jack. Ca sa nu mai spunem ca filmul a impus o noua moda si in vestimentatie: indiferent de orientarea sexuala, e "cool" sa porti palarie de cowboy, pantaloni de doc si, de ce nu, cizme ascutite de calarie cu pinteni.

 

"Brokeback Mountain" nu este prima productie cu "accente" gay din filmografia lui Ang Lee. In 1992 acesta regiza  "The Wedding Banquet", povestea unui cuplu gay care este nevoit sa accepte in locuinta lor o femeie, ca urmare a casatoriei aranjate pe care unul din ei trebuie s-o faca de ochii parintilor. Bineinteles, cu ocazia nuntii secretul celor trei este scos la iveala, ceea ce duce la fel de fel de situatii tragicomice. Chiar daca destul de lent si confuz, "The Wedding Banquet" a fost suficient de convingator pentru membrii Academiei Americane de Film, care l-au nominalizat in acel an la Oscarul pentru cel mai bun film strain. Un premiu pe care Ang Lee avea sa-l castige opt ani mai tarziu, cu al sau "Crouching Tiger, Hidden Dragon".

 

Interpretarile au mers atat de departe incat s-a spus pana si despre un alt film al sau "Hulk" - super-eroul verde desprins dintr-o serie de sase comics-uri realizate la inceputul anilor ‘60 - ca ar aborda acelasi tabu al homosexualitatii, insa de data asta sub forma reprimarii adevaratului eu. De unde insa convingerea ca "Brokeback Mountain" va castiga buna parte dintre premiile Oscar la care a fost nominalizat? Pe langa Globurile de Aur adjudecate deja, despre care se spune ca reprezinta un indicator sigur al Oscarurilor, "Brokeback" pare sa aiba mai multe atuuri decat concurentul sau direct, "Crash", al  regizorului canadian Paul Haggis. Asta chiar daca ambele au o "dimensiune" sociala, abordand din unghiuri diferite aceeasi tematica a discriminarii - "Crash" (sase nominalizari la Oscar) se concentreaza asupra relatiilor si tensiunilor interrasiale din Los Angeles.

 

Primul "as" din maneca realizatorilor lui "Brokeback" ar putea fi tocmai sentimentul de "political correctness" de care cei din juriu s-ar putea simti datori sa dea dovada in momentul desemnarii castigatorilor.  Pe de alta parte, se stie deja ca Academia rasplateste eforturile actorilor care trec prin transformari radicale pentru a intra in pielea personajelor pe care le interpreteaza. Sa ne gandim numai la Charlize Theron, cea care, pe perioada filmarilor la "Monster", a petrecut zilnic cateva ore in cabina de machiaj pentru a deveni dizgratioasa criminala in serie Aileen Wuornos, sau la Nicole Kidman, care a trecut si ea printr-o "cosmetizare" destul de complicata in "The Hours".

 

In aceeasi serie a "sacrificiilor in numele artei" s-ar putea inscrie si scenele de dragoste pe care Ledger si Gyllenhaal le-au jucat atat de convingator. Vorbind despre acestea, Ledger a marturisit: "Ajungi pe platou si te chinui sa crezi cat de cat. Jake si cu mine n-am vrut sa exersam chestiile alea ca pe un dans. Pur si simplu am facut-o". Si au facut-o atat de bine, incat la una din scenele in care trebuia sa se sarute, Ledger aproape ca i-a spart nasul lui Gyllenhaal.

 

Un alt motiv pentru care "Brokeback Mountain" ar putea strange mai multe Oscaruri este inclinatia membrilor Academiei de a vota dupa criterii prin care sa-si mai "spele" din pacatele editiilor trecute. Un precedent il constituie anul 2002, supranumit "anul de culoare", cand trei premii le-au revenit unor actori afro-americani: Denzel Washington ("Training Day", rol principal masculin), Hally Berry ("Monster’s Ball", rol principal feminin) si Sidney Poitier (premiu pentru intreaga cariera). Probabil ca daca vreunul din regizorii nominalizati ar fi fost de culoare, ar fi primit si el un premiu.

 

Nu ar fi deloc surprinzator ca anul 2006 sa fie "anul gay", avand in vedere scenariile "tematice" si interpretarile foarte bune ale lui Heath Ledger, Jake Gyllenhaal, Felicity Huffman sau Philip Seymour Hoffman ("Capote", regizat de Bennett Miller, nominalizat si el la Oscar pentru cea mai buna regie). In schimb, e aproape sigur ca Heath Ledger va "rata" Oscarul pentru rol principal. Preferat pentru cel mai bun actor pare a fi Philip Seymour Hoffman, care a interpretat atat de convingator rolul scriitorului homosexual Truman Capote - autor al nuvelei "Breakfast at Tiffany’s" si al romanului "In Cold Blood" ("Cu sange rece") - incat unul dintre criticii de la Hollywood a exclamat: "Mr. Hoffman, tu esti Capote!". Hoffman nu "cocheteaza" pentru prima data cu un astfel de rol. In 1999, el a aparut alaturi de Robert de Niro in "Flawless", interpretand rolul unui travestit, Rusty Zimmerman.

 

"Antecedente" are si scenaristul lui "Capote", Dan Futterman, nominalizat la Oscar pentru cel mai bun scenariu adaptat, care in urma cu cinci ani a jucat rolul principal intr-un alt film cu tematica gay, "Urbania".

Totodata, aproape ca nu exista dubii ca Felicity Huffman va castiga Oscarul pentru cea mai buna actrita in rol principal pentru aparitia sa in rolul transsexualului Bree Osbourne din "TransAmerica".

Lasand speculatiile la o parte, urmeaza sa vedem in noaptea dintre 5 si 6 martie cate dintre faimoasele statuete vor poposi pe muntele Brokeback.

Urmărește Business Magazin

Am mai scris despre:
Anul gay la Hollywood?
/arta-si-societate/anul-gay-la-hollywood-977007
977007
comments powered by Disqus

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.bmag.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.