Un patinoar ca in filmele americane, cu muzică disco, nu este ceea ce te aştepţi să găseşti când ajungi în portul din Edinburgh. Şi totuşi, în mallul pe care l-am traversat ca să vizitez Britannia, iahtul pensionat al familiei regale, mi-am început puţin altfel experienţa de turist în tărâmul whiskyului şi al hainelor cu model ecosez.

Recunosc, nu am ocolit nici whiskyul şi nici magazinele de suveniruri în căutarea imprimeului scoţian. În plus, în loc să cheltui cele aproximativ 20 de lire şi cele câteva ore pe care le aveam la dispoziţie în capitala scoţiană pentru Britannia, am alocat ambele tipuri de resurse ca să închiriez o pereche de patine cu rotile dispuse în lateral, ca în filme, pentru o oră pe ritmurile „Heaven is a Place on Earth” (şi altele din aceeaşi zonă). Pare clar că Britannia nu se va mai mişca de acolo (mai ales după ce vezi ultimul sezon din seria The Crown) – cultul acestor ritmuri în era tech, nu se ştie niciodată. Ca orice persoană privată de astfel de distracţii în anii „disco” româneşti, senzaţia a fost ca şi cum aş fi redescoperit din nou Coca-Cola sau chipsurile Pringles. Surpriza este însă la tot pasul în Scoţia, o ţară despre care ghizii şi locuitorii spun mândri că a fost modelată, din toate punctele de vedere, de asprimea reliefului şi a climei. Acestea au modelat şi caractere şi au fost mereu sursă de inspiraţie pentru poeţi, scriitori şi chiar şi pentru pionieri ai economiei. O comparaţie între urşii grizzly şi urşii din Sinaia, la bed & breakfast, între o româncă şi o femeie din SUA, poate fi, iarăşi, ceva la care nu te aştepţi la micul dejun dintr-o vacanţă în Scoţia. Găseşti aici locuri  de cazare moderne, dar şi pensiuni retrase cu găini în curte care, atunci când nu îţi sar în maşină, pare că se iau la întrecere cu iepuri sălbatici. Şi am găsit şi idei bune de adus acasă  – puburi deschise la 3 p.m. (tot în timpul săptămânii) pentru a sărbători pay day (ziua salariului). Lista lucrurilor de făcut în Scoţia poate continua la nesfârşit – mă opresc însă la cele pe care mi le amintesc (au trecut câteva luni de când am fost acolo). Ca whisky-ul însă, tind să cred că imaginile filtrate după o perioadă de „maturare” – rămân cele mai importante.  

Edinburgh

1. Admiraţi (sau, din contră...) o statuie închinată capitalismului - mai exact, „inventatorului” acestuia, Adam Smith, din Centrul Vechi al Edinburgh-ului

„Ambiţia individuală serveşte binelui comun” şi „Fiecare om trăieşte prin schimburi” sunt citatele mele preferate când vine vorba de Adam Smith (16 iunie 1723 – 17 iulie 1790), considerat părintele capitalismului. Lucrarea sa, „Avuţia naţiunilor, cercetare asupra naturii şi cauzelor ei”, a fost una dintre primele încercări de studiu al dezvoltării industriei şi comerţului în Europa, care ar fi contribuit la crearea economiei ca disciplină de studiu şi care a oferit primele argumente în favoarea comerţului liber şi capitalismului. A introdus în economie conceptul de mână invizibilă, metaforă care are rolul de a arăta cum, prin urmarea propriului interes, indivizii stimulează indirect economia – mecanismul pieţei ar arăta că acţiunile cele mai eficiente şi benefice ar fi cele mai profitabile. Fie că susţii sau nu această idee, de ce să nu dezbaţi asta cu prieteni vechi sau noi – chiar la un pub de lângă statuia lui Adam Smith, unde un bărbat cu părul lung pe nume Jake cântă live coveruri la chitară.

2.  Muzeul Scriitorilor din Edinburgh

Muzeul micuţ este în mod clar o alegere personală – pentru un om care scrie, era oarecum un obiectiv evident  (mai ales fiindcă intrarea era gratuită, fiind susţinut de municipalitate). Vă recomand să ajungeţi aici chiar dacă nu sunteţi neapărat fanii lui Robert Burns, Sir Walter Scott şi Robert Louis Stevenson, cei trei giganţi din literatura scoţiană cărora le este dedicat locul. Dincolo de manuscrisele şi citatele care i-au făcut celebri, veţi găsi aici o tiparniţă, pe care primele romane Waverley  ale lui Scott au fost produse, cât şi calul său leagăn din copilărie, într-un cadru mai intim decât al atmosferei date de un muzeu clasic. Sunt aici şi obiecte mai ciudate, cum ar fi cizmele de echitaţie ale lui Robert Louis Stevenson, şi un inel pe care l-ar fi primit de la un şef din Samoa, gravat cu cuvântul „Tusitala”, care ar însemna „vorbitorul, povestitorul de poveşti”.

3. Plimbaţi-vă prin centrul vechi al Edinburgh-ului

Cunoscut drept unul dintre cele mai frumoase oraşe ale lumii şi înscris pe lista patrimoniului UNESCO, oraşul Edinburgh e diferit de poate tot ce aţi văzut prin Europa până acum (cel puţin în cazul meu aşa a fost) şi poate fi vizitat, cu uşurinţă, la pas. Este supranumit Atena nordului, se pare atât datorită asemănărilor topografice, cât şi celor intelectuale (iluminismul scoţian ar fi fost influenţat de literatura grecilor antici). Totuşi, centrul vechi al oraşului mi se pare diferit de orice alt oraş pe care l-am văzut până acum – poate datorită patinei de fum cu care pare că sunt îmbrăcate toate clădirile. Oraşul este poreclit şi „Auld Reekie (engleză-scoţiană pentru Old Smoky, Bătrânul Afumat). Castelul Edinburgh tronează de undeva de deausupra – iar toate clădirile aduc a scenariu de film (mai ales scenariu de Harry Potter – de altfel, se pare că scriitoarea J.K. Rowling a scris primele capitole ale seriei într-una din cafenelele de aici). Dincolo de muzee, şcoli care arată spectaculos, catedrale – un obiectiv interesant din Edinburgh este şi cimitirul lui Greyfair. El ar fi fost unul dintre cei mai iubiţi primari ai Edinburgh-ului – iar câinele său, Bobby, nu s-ar fi despărţit de mormântul său (aici se află de altfel şi o statuie cu câinele).

1. Cum se ajunge aici: Cea mai bună variantă este a operatorilor de zbor low-cost, care operează curse directe din România spre Edinburgh;

Cea mai bună variantă de transport în Scoţia: ca să vezi mai mult, ideal este să închiriezi o maşină (şi sunt mai multe companii disponibile); preţul este însă destul de ridicat, de circa 600 de lire/săptămână – cu cât sunteţi mai mulţi, cu atât mai bine; de asemenea, trebuie să adăugaţi costul parcării. Un city break de două-trei zile în Edinburgh sau Glasgow e, de asemenea, o idee bună;

2. De neratat: Whisky-ul afumat – fie direct de la sursă, din distileriile scoţiene, fie prezent în puburile existente la tot pasul;

3. De ratat: Haggis, acel fel de mâncare specific scoţian despre care îmi e greu şi să scriu...

4. Cazarea: Există numeroase opţiuni, pe diferite gusturi – dar nu neapărat pentru toate bugetele – puteţi găsi şi apartamente moderne în Edinburgh sau Glasgow, dar şi bed and breakfasturi cochete pe insule şi în „highlandurile” scoţiene (zona montană a Scoţiei, în nordul oraşelor Glasgow şi Stirling, asociate deseori cu cultura galică);

5. Cel mai bun moment al anului pentru vizită: primăvara (martie târziu - mai), dar ghidurile din online spun că nu e rău să fii aici nici toamna (septembrie-noiembrie).

4. Castelul Stirling

Castelul Stirling este un simbol al independenţei scoţiene şi mândriei naţionale (chiar dacă scoţienilor pare că nu le place asta, este şi locul pentru care Mel Gibson s-a luptat în Braveheart). Una dintre cele mai cunoscute figuri ale regalităţii scoţiene, „Mary, Queen of Scots”, şi-a petrecut mare parte din viaţă aici. Totuşi, locul este faimos mai ales pentru bătălia de la Bannockburn, prin care regele Robert Bruce a redobândit controlul asupra castelului şi a recâştigat independenţa scoţiană în faţa englezilor (una dintre cele mai importante bătălii ale războaielor anglo-scoţiene din secolele XIII-XVI). Un update istoric foarte viu, cu o proiecţie mare a acestei bătălii, cu replici între cele două tabere, este disponibilă pentru vizionare în castel. Iar imediat după,  puteţi să alergaţi chiar pe câmpul unde a avut loc bătălia – unde se află acum şi o statuie a lui Robert Bruce.

INVERNESS

5. Casa-rulotă  a antreprenorului care o caută pe Nessie

La faimosul Loch Ness, puteţi alege varianta SF, în care să o căutaţi pe Nessie sau cea mai aproape de realitate, în care să îl căutaţi pe Steve, cel care şi-a dedicat întreaga viaţa căutării monstrului legendar. În cazul lui, legenda spune că în fiecare dimineaţă, se trezeşte şi veghează asupra lacului Loch Ness, în aşteptarea monstrului. Eu n-am găsit decât rulota lui, care teoretic ar fi locul unde locuieşte - şi o adresă web de unde pot fi comandate lucruri handmade create de el, tot pe tema Nessie. Mii de turişti se pare că ajung să îi bată la uşă, potrivit presei scoţiene. Tot acolo scrie că avea 28 de ani când a decis să vină aici (acum are în jur de 60): „Eram foarte stresat, plăteam o ipotecă şi aveam un job care nu-mi prea plăcea. Decizia mea să mă mut aici m-a schimbat semnificativ, în Highlands există un alt ritm al vieţii. Libertatea, aventura şi misterul sunt ceea ce mă motivează acum”, scrie el într-un interviu publicat de Scotttish Field.

6. Castelul (sau mai bine zis ruinele castelului) Urquhart

Unul dintre numeroasele castele scoţiene (care a fost însă şi sub ocupaţie englezească), Urquhart este în apropierea lacului Loch Ness. Nu au rămas multe din el – a fost şi acesta parte din războaiele scoţiano-engleze – însă imaginaţia o ia la goană când citeşte plăcuţele cu evenimentele marcante de aici. Pare că şi scriitorul Game of Thrones (Urzeala Tronurilor) şi-a găsit inspiraţia în istoria turbulentă a Scoţiei – unele poveşti sunt de-a dreptul sângeroase. 

Glen Etive

7. Încercaţi drumeţia Buachaille Etive Mor

Traseul montan Buachaille Etive Mor este de neratat dacă ajungeţi prin Highlandurile scoţiene – chiar dacă nu sunteţi neapărat pasionat de genul acesta de activităţi. Nu aveţi nevoie de echipament profesional de escaladă (încălţările confortabile sunt suficiente) şi se poate ajunge cu maşina până la baza unuia dintre traseele principale de aici, unde veţi găsi şi o parcare (cu plată). Priveliştea asupra Văii Glen Coe este una dintre cele mai cunoscute referitoare la munţii scoţieni – iar West Highland Way, practic o potecă printre munţii de aici – este cunoscută în toată lumea. „Cele Trei Surori” sunt de neratat.

Glenfinnan

8. Hogwarts Express există

O altă vedere specifică ce ţine de Scoţia este a cunoscutului Hogwarts Express – în viaţa reală, este vorba despre un tren care funcţionează cu aburi, care îşi duce pasagerii într-una dintre cele mai frumoase rute feroviare ale lumii. Acesta porneşte dintr-o staţie aflată pe Ben Navis, cel mai înalt munte din Marea  Britanie şi ajunge în apropierea celui mai adânc lac (loch) din Europa, Loch Nevoi. Opreşte însă pe drum pe viaductul Glenfinnan, ca să se bucure de peisaj atât turiştii din interior, cât şi cei înşiraţi în apropierea viaductului (cele două tabere ajung să se salute fluturând din mâini la un moment dat). Eu nu am luat trenul, m-am alăturat unei grămezi de turişti (mulţi dintre ei costumaţi cu haine din filmul SF pentru copii) şi am aşteptat apariţia expresului celebru. Priveliştea este identică celei din film – dar merită văzută şi dacă nu sunteţi neapărat un fan al acestuia. 

The Isle of Sky (Portree)

9. Amsterdamul de care mai puţini au auzit

O călătorie în Scoţia nu ar fi completă fără o vizită într-un sat pescăresc idilic. Iar cel mai cunoscut astfel de sat (iarăşi, găsit deseori pe vederile scoţiene) se află pe Insula Skye. Este conectată de coasta de vest a Scoţiei atât printr-un pod, cât şi un feribot. Am mers pe varianta cu feribotul (şi fish and chips to go luaţi din orăşelul de plecare – Malaig) şi am ajuns în Portree – un sat pescăresc colorat, frumos în poze, dar care îţi cam lasă senzaţia de pustiu sau singurătate când eşti acolo. Poate din cauza bărcilor la reflux sau a faptului că cele mai multe dintre acele clădiri colorate sunt goale.

The Isle of Sky

10. Faceţi un selfie cu roşcatele  Highland Cows

În afară de oile care sunt la tot pasul – şi în locuri unde poate nu te-ai aştepta – într-o călătorie în Scoţia vei întâlni şi o rasă de animal mai ciudat – care poate nu ţi se va părea prea familiar. Zeci de turişti opresc pe marginea drumului pentru a-şi face poze cu blândele bovine mai ales roşcate (au şi alte culori) – iar cei care nu se sperie de coarnele uriaşe, se încumetă să le şi mângâie. Vitele scoţiene sunt crescute mai ales pentru carnea lor, dar şi pentru lapte. Sunt o rasă rezistentă, blana lor lungă le ajută să reziste climei aspre din Scoţia (totuşi, unii se întreabă cam cât pot să vadă din cauza ei, le acoperă deseori ochii). Dacă sunteţi în căutarea lor şi vreţi să întrebaţi un localnic unde se află, încercaţi expresia „Hairy Coos”, se pare că aceasta este denumirea populară folosită de ei.