Prin 1992, Adrian Crivii, de profesie informatician, nu avea mai mult de doua-trei cereri de evaluare pe an: era un serviciu foarte nou, spune el, si nu parea sa aiba cine stie ce utilitate. Chiar prin ‘94-‘95, bancile nu agreau evaluatorii externi, mizand pe specialistii lor interni. Abia dupa alti cativa ani, cand Bancorex, Banca Agricola, Banca Internationala a Religiilor s-au confruntat cu dificultati care le-au scos de pe piata, importanta breslei evaluatorilor a crescut brusc, iar afacerile lor au devenit prospere. „Nevoia de servicii de evaluare inainte de 1989 lipsise cu desavarsire, ca si intrebari de genul «cati bani merita investiti pe piata de capital» sau «cat face compania mea»“, spune Crivii, directorul general al Darian, care la ora actuala este cea mai mare companie romaneasca de profil.

Acum sunt in Romania nu mai putin de 6.000 de evaluatori, din care doar un sfert lucreaza in cele 150 de firme specializate in domeniu. Jocurile sunt facute insa de cele mai mari 10 companii, ce concentreaza peste 70% din cifra totala de afaceri a industriei de evaluare. Darian a avut anul trecut o cifra de afaceri consolidata de peste 2 milioane de euro in 2006, dubla fata de anul precedent, si asteapta pentru anul acesta o crestere cu 40%. La nivelul pietei, ritmul de crestere se mentine de trei ani la peste 50%, in acest an urmand ca serviciile de evaluare sa depaseasca 14 milioane de euro, fata de 10 milioane de euro anul trecut. Explicatia e simpla: in aproape orice domeniu evaluarea este importanta la incheierea tranzactiilor cu proprietati sau valori mobiliare, majoritatea finantarilor implica o banca, iar pentru stabilirea nivelului de finantare, orice institutie bancara va cere un raport de evaluare.

In definitia evaluatorilor, valoarea este estimarea pretului intr-o tranzactie posibila - de pilda, banca potential creditoare a unei companii se intreaba cat ar putea obtine pe garantia depusa de debitor, in caz ca acesta nu-si plateste ratele. O evaluare nu ar trebui, in mod normal, sa dea o valoare diferita cu mai mult de 15-20% (in plus sau in minus) fata de pretul la care se va incheia tranzactia, spun reprezentantii domeniului. Dar „nemultumiti exista intotdeauna, mai ales cand intr-o tranzactie este implicat si un credit, situatie in care cumparatorul isi doreste o supraevaluare fata de pret“, spune Adrian Nicolescu, manager al departamentului de evaluare in cadrul companiei imobiliare Eurisko.

Din acest motiv, Eurisko prefera sa incheie direct cu banca contracte pentru serviciile de evaluare -“ca sa nu intram in contact cu clientii“, care ar putea face presiuni pentru stabilirea unei valori mai mari sau mai mici, in functie de interes. Compania n-a furnizat date separate despre incasarile din evaluari; la nivelul anului trecut, cifra de afaceri a fost de 6 milioane de euro.

La inceputul discutiilor dintre un vanzator si un cumparator, distanta dintre preturile fixate de fiecare este uneori foarte mare, valorile estimate de la care pleaca si strategiile de negociere sunt diferite. „Am intalnit si cazuri in care cumparatorul ofera din start mai mult decat ar fi visat vanzatorul, dar tentatia este, in general, ca majoritatea antreprenorilor sa-si supraevalueze afacerea“, spune Radu Stoicoviciu, partener in cadrul PricewaterhouseCoopers Management Consultants. In acest context, rolul unui evaluator, spune Crivii, este sa faca o evaluare care sa serveasca tranzactia, astfel incat ambele parti sa aiba de castigat. „Daca dau o valoare foarte mare vanzatorului, il scot din circuit, pentru ca el nu poate sa vanda asa cum doreste. Ii fac un rau, practic“, afirma Crivii. La fel de bine, o evaluare facuta la jumatate din valoarea reala este la fel de inoportuna, pentru ca un alt cumparator poate oferi mai mult. Opinia unui evaluator poate indica un numar X sau o gama, o plaja de valori - de la Y la Z. „Sansele ca pretul sa coincida cu o valoare exacta sunt sub 1%, doar trebuie ca in 100% din cazuri sa se incadreze in plaja de la Y la Z“, comenteaza Stoicoviciu. In realitate, spune tot el, probabil ca numai 90% din cazuri se incadreaza in aceasta plaja, pentru ca in procesele competitive se platesc uneori premii neasteptate.

In conditiile in care insa apar contracte de vanzare a unor societati la valori de zeci de ori mai mici decat cele ale terenurilor pe care le au in patrimoniu, e cert ca in dosarele de evaluare intervin greseli. „E foarte posibil sa faci o greseala daca nu ai experienta“, spune Adrian Nicolescu, adaugand ca exista un mare numar de evaluatori care trec de la un domeniu la altul, chiar daca nu au expertiza necesara. „Ar trebui sa ne specializam si noi, ca in strainatate, pe subdomenii“, sustine Nicolescu - fiindca evaluarea afacerilor din domeniul hotelier nu functioneaza dupa aceleasi principii ca a celor din domeniul industrial, spre exemplu. Un alt exemplu de eroare frecventa vine din experienta insuficienta pentru o anumita zona - un teren de o anumita suprafata are o valoare diferita in Turnu Severin fata de Capitala, iar comparatiile „trebuie facute la fata locului, de oameni care inteleg fenomenele locale si nu pe baza informatiilor din presa“, spune Nicolescu.

Exista cazuri in care tranzactiile nu se incheie, fiindca exista diferente prea mari intre evaluarea facuta de partea cumparatorului si cea de partea vanzatorului. Diferenta, in unele cazuri, tine de faptul ca sunt aplicate metode empirice de evaluare, practici ce nu corespund criteriilor Asociatiei Nationale a Evaluatorilor din Romania (ANEVAR). Din cei 6.000 de specialisti acreditati la ANEVAR, „multi spun ca nu strica sa ai o diploma de evaluator pentru ca mai prind cate ceva de lucru. Dar asta nu e o profesie de dupa-amiaza si nu e o profesie de ciubuc“, spune Crivii.