Povestea cuplului care a fugit de nebunia şi agitaţia Bucureştiului. S-au mutat la ţară, şi-au deschis o afacere, iar ce au ajuns acum să facă impresionează o întreagă comunitate

Autor: Alexandra Matei Postat la 15 mai 2024 25290 afişări

Simona şi Gabriel Gherasim sunt doi antreprenori care au plecat din Bucureşti şi s-au mutat la Piatra Neamţ, într-o casă cu o livadă de 1.500 mp pe care au decis să o împartă, pe timpul vacanţei de vară, cu copiii care vin în taberele organizate de ei. Cu ce i-a recompensat până acum viaţa în livadă?

Cei doi antreprenori din zona creativă, au lăsat în urmă claxoanele de pe bulevardele aglomerate şi agitaţia urbană caracteristică Bucureştiului şi s-au mutat la ţară, lângă Piatra Neamţ, unde au cumpărat o casă într-o livadă înconjurată de două râuri. Natura şi liniştea locului au fost pietre de temelie pentru noul lor proiect antreprenorial, pornit din dragostea pentru copii şi din creativitatea nemărginită a celor doi soţi. Ei şi-au dorit ca livada în care locuiesc să fie plină de viaţă, de copii şi de voie bună, aşa că au transformat căminul lor într-un mic business prin care organizează tabere de vară pentru cei mici. „Anul trecut am făcut o schimbare majoră în viaţa noastră pentru că am părăsit Bucureştiul.

Ne-am mutat în Piatra Neamţ şi de aici a venit toată inspiraţia. Casa pe care am cumpărat-o este situată în afara oraşului şi are o livadă desprinsă din poveşti, aşa că ne-am dorit să ne bucurăm şi împreună cu alţii de ea. Iubim foarte mult copiii şi am zis că dacă am face o tabără de vară pentru cei mici în livada noastră ar avea succes. Aşa că am construit două căsuţe în copac pentru copii. Livada noastră este înconjurată şi de două râuri, iar copiii care vor veni în tabăra de vară vor avea la dispoziţie mult spaţiu în natură”, a povestit Simona Gherasim, cofondatoare a proiectului Livada cu poveşti. Paşii au fost aceiaşi pe care soţii Gherasim i-au parcurs şi la deschiderea primului lor proiect antreprenorial: pasiune, idee, investiţie. Înainte de a lăsa în urmă Bucureştiul, ei au locuit aici o vreme, iar în 2020 au pornit proiectul Gallantique, un brand sub care Simona Gherasim realizează şi astăzi decoraţiuni handmade din elemente naturale. Însă, deoarece Gallantique este un business sezonier, cu activitate mai intensă în perioada sărbătorilor de iarnă şi de primăvară, cei doi au decis să transforme pasiunea lor pentru natură într-un proiect care să le asigure venituri  şi pe perioada verii.

Livada cu poveşti, mai spune antreprenoarea, se află în apropierea Mănăstirii Bistriţa, iar distanţa faţă de  oraş este de şapte-opt minute de mers cu maşina. Livada se întinde pe o suprafaţă de 1.500 mp, însă, în plus, mai există şi zona exterioară, cu cele două râuri. În livadă, familia Gherasim a construit şi două căsuţe din lemn pentru copii. Soţii Gherasim au pornit proiectul cu taberele de vară pentru copii cu bani din fonduri proprii şi speră să îşi recupereze investiţia până la finalul acestui an. „Până acum am ajuns la o investiţie de 12.000 de euro, bani care au mers către construcţia căsuţelor din lemn dedicate copiilor şi către amenajarea livezii. Cred că până la finalul anului vom reuşi să ne recuperăm investiţia. Tot ce am construit în livadă a fost făcut de soţul meu”, a mai adăugat Simona Gherasim. Tabăra de vară propriu-zisă va începe la mijlocul lunii, după încheierea anului şcolar, iar în livadă sunt aşteptaţi copiii între patru şi nouă ani. Tabăra, explică antreprenoarea, durează de dimineaţa până seara, de luni până vineri, iar în weekenduri, locaţia va putea fi închiriată pentru petreceri private exclusiv pentru copii. „Vrem ca această tabără să fie axată pe joacă şi timp liber. Vom avea ateliere creative şi cognitive. Cred că natura le poate oferi copiilor atât de multe lucruri încât este păcat să nu le exploatăm. Am creat un loc în care copiii vor putea planta la începutul verii legume, iar la finalul taberei de vară îşi vor putea culege propriile roade”, a mai spus cofondatoarea Livezii cu poveşti. Capacitatea maximă a taberei de vară, estimează ea, ar fi de 40 de copii, împărţiţi în două grupe de vârstă. Cei mici vor veni de luni până vineri, pe toată durata vacanţei de vară, iar plata va fi lunară. „Cred că, astfel, copiii se vor cunoaşte mai bine, vor crea legături între ei şi îşi vor face prieteni.”

Costul pe zi, afirmă aceasta, va fi de 100 de lei per copil, bani care asigură masa de prânz, gustările şi costul atelierelor. Soţii Gherasim se gândesc să dezvolte proiectul lor antreprenorial astfel încât pe timpul verii să aibă loc tabăra de vară, iar în cursul anului să organizeze, după terminarea orelor de la şcoală, ateliere creative pentru copii. În viitor, ei iau în calcul să extindă acest proiect şi cu un centru educaţional, care ar putea fi construit în aceeaşi zonă. „În spatele casei noastre există un teren, iar în viitor ne gândim să îl achiziţionăm şi să construim un after school, cu cadre didactice şi toată infrastructura necesară pentru un centru educaţional în afara oraşului”, a mai spus Simona Gherasim. Cei doi antreprenori care au plecat din Bucureşti pentru a-şi găsi liniştea în natură, la Piatra Neamţ, au în spate experienţa de business acumulată în cei patru ani de activitate a proiectului Gallantique.

În cazul acestui proiect, totul a pornit atunci când Simona Gherasim a vrut să îşi creeze propriile decoraţiuni pentru nuntă. Semnalul că ideile creatoare ale acesteia pot deveni un mic proiect antreprenorial a fost dat chiar de realizarea unui brăduţ de Crăciun, în care antreprenoarea a pus zeci de elemente naturale pe care le avea în casă şi pe care le strânsese încă din timpul verii. De la decoraţiunile pe care a ajuns, în cele din urmă, să le facă pentru prieteni şi apropiaţi, până la transformarea acestei pasiuni într-un business a mai fost doar un pas.

Acum, odată cu Livada cu poveşti, cei doi antreprenori păşesc într-o altă zonă, cea a lucrului direct cu oamenii, însă, se uită cu optimism către viitor, căci fundaţia acestui proiect este clădită din pasiune şi dragoste pentru copii şi natură. „Este primul business în care lucrăm cu oamenii direct, face to face. La Gallantique totul se întâmpla online, comenzile erau plasate online şi ajungeau la clienţi prin intermediul curierilor. Eu iubesc mult copiii şi cred că Livada cu poveşti este un proiect care se află în zona de confort pentru mine”, a mai spus Simona Gherasim. Gallantique şi Livada cu poveşti funcţionează sub aceeaşi firmă, Gallantique Floral Design SRL, care în anul 2023, ultimul pentru care există date publice disponibile, a avut afaceri de 32.000 de euro, în creştere cu aproape 40% faţă de anul anterior. 

Simona Gherasim, cofondatoare a proiectului Livada cu poveşti: „Iubim foarte mult copiii şi am zis că dacă am face o tabără de vară pentru cei mici în livada noastră ar avea succes. Aşa că am construit două căsuţe în copac pentru copii. Livada noastră este înconjurată şi de două râuri, iar copiii care vor veni în tabăra de vară vor avea la dispoziţie mult spaţiu în natură.“

Urmărește Business Magazin

Am mai scris despre:
Idei de afaceri,
antreprenori,
livada,
povesti

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.bmag.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.